OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Saptamina care a trecut a avut ca punct de interes legea pentru protejarea limbii romane, initiata de catre George Pruteanu. Se stie ca ea urmeaza sa intre acum la mediere, existind mici diferente intre variantele celor doua camere. Legea, avind sanse mari sa fie aplicata intr-un viitor apropiat, a declansat pe buna dreptate un scandal national, toata lumea unindu-si vocile impotriva ei, de la profesori si lingvisti la studenti si oameni simpli. S-a amintit de imprumuturile lexicale din secolul XIX si de incercarile de blocare a acestora, s-a spus ca legea incalca dreptul la libera exprimare si incalca libertatea de a vorbi asa cum consideram de cuviinta… S-au scris editoriale, in care ideea de baza era aceasta: legea este retrograda.

Chiar daca limba romana, prin specificul ei, adapteaza mai greu cuvintele preluate din limba engleza (principalul inamic al legii Pruteanu), ea are nevoie de un suflu proaspat. Dupa 1990, au aparut noi produse, noi activitati etc. si, o data cu ele, au fost importate cuvinte care sa le denumeasca. O parte din lexicul englezesc pe care il utilizam in domenii precum cel IT sau de advertising (publicitate) poate fi tradus/adaptat insa fie utilizind un cuvint polisemantic, fie printr-o perifraza care l-ar explica, lungind nepermis de mult discursul sau textul. Astfel, este util in romana si un cuvint precum link (legatura), pentru ca el se refera strict la o realitate ce tine doar de Internet, dar si hardware, greu de echivalat printr-un singur cuvint, si care ar necesita o perifraza. In advertising („industria de publicitate“), exista, de asemenea, numeroase situatii cind lexicul romanesc este ajutat cu imprumuturi englezesti. Barbarismele sint necesare pentru ca se refera la realitati specifice, care au nevoie de un lexic adecvat. Citeam de curind despre distinctia dintre marca si brand. Marca are un sens general si poate fi, de exemplu, logo-ul/sloganul unei firme minuscule, de care nu a auzit nimeni. Brand-ul inseamna marca impusa pe piata, el presupune popularitate si recunoastere de catre consumatorii de reclame. Prin urmare, a-l inlocui sau traduce prin marca ar fi o eroare si nu l-ar ajuta pe acela care nu cunoaste limba engleza. L-ar incurca sau l-ar informa incomplet despre sensul sau deplin.
Legea ar urmari doua aspecte: protejarea limbii romane, prin scuturarea barbarismelor, si ajutarea romanilor care nu cunosc limba engleza, prin traducerea cuvintelor straine. Conform statisticilor, un numar ridicat de conationali nu cunosc engleza, care este, cum scriam mai sus, principala sursa de „poluare lexicala“. Ei ar fi frustrati de termenii straini, patrunsi in limba, iar legea le rezolva problema fie prin suprimarea barbarismului, fie prin traducerea sa.

Ne putem intreba daca intr-o economie de piata putem obliga o firma sa se adreseze tutoror categoriilor de public. Stim ca toate firmele au un target, o categorie/felie de public careia i se adreseaza si de la care asteapta cumpararea produsului. Societatile comerciale stiu cel mai bine ce trebuie sa faca pentru a atrage clienti, iar daca ar pierde citiva prin neadaptarea limbajului/limbii, aceasta ar fi o optiune libera a fiecarui patron. Sa nu uitam ca si ziaristii au un target, un cititor ideal caruia i se adreseaza. Eu nu pot fi fortat sa scriu pentru toti, fiind dreptul meu de a-mi alege categoria careia ma adresez, izolata de rest printr-un lexic specific, de exemplu.

Legea, in forma in care se afla in prezent in Parlament, incalca grav dreptul nostru la libera exprimare, iar amenzile usturatoare nu vor avea efectul scontat pentru ca vor determina, daca vor fi aplicate, un val urias de nemultumire atit din partea populatiei, cea in favoarea careia este data legea, cit si din partea profesorilor si a ziaristilor. Firmele vor trebuie sa-si schimbe numele sau sa-l traduca pe cel recent, urmind sa vedem orasele si satele impinzite cu alte placute bilingve, de data acesta mult mai numeroase decit cele din localitatile cu minoritati nationale.

odraghia@hotmail.com