OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„Intersecţia“ de-acum două săptămîni s-a rătăcit la rubrica de actualitate. Fapt firesc de altfel, subiectul ei – Haiti şi cutremurul – intersectînd puternic actualitatea. Faptul m-a îmboldit să mă opresc puţin asupra semnificaţiei înseşi a noţiunii de „actualitate“ şi a legăturii care se stabileşte sau pe care o stabilim, între aceasta şi noi înşine.
La prima vedere, „actualitatea“ este ceea ce se întîmplă acum, aici. Dar şi un eveniment care s-a întîmplat ieri şi acolo, poate dobîndi o semnificaţie care să-i confere o anumită măsură de „actualitate“, semnificaţia sa reverberînd departe de originea (în timp şi în spaţiu) a evenimentului. „Semnificaţie“ am spus? Întîmplarea, faptul, fapta trebuie, deci, să semnifice ceva pentru mine, interpretul ei –  sau pentru autoritatea care-mi serveşte drept ghid intelectual – pentru a fi băgat în seamă. O „valoare“ îi este asociată în procesul de interpretare, mare sau mică, pozitivă sau negativă; în lipsa acestui „moment axiologic“, al acestei judecăţi de valoare, evenimentul rămîne lipsit de actualitate.

Chiar şi evenimente care se pot întîmpla în viitor au potenţial de a deveni subiecte de „actualitate“: un exemplu imediat ar fi acela al discuţiei care se poartă în prezent pe tema „încălzirii globale“ şi a consecinţelor sale. (Cititorul se va grăbi să-mi atragă atenţia că acesta nu este exemplul cel mai potrivit într-un Bucureşti care, aparent, se confruntă cu o iarnă mai grea decît în anii trecuţi.) Cînd un fapt de viitor devine actualitate, el reflectă fie prezenţa unei înţelegeri (logice) sau pe aceea a unei temeri (ancorate cel mai adesea în afectiv), ambele însă bazate pe concluzii obţinute în cadrul unui sistem de valori.
Concluzia pare a fi, deci, că semnificaţia evenimentului este condiţionată de sistemul nostru de valori; consecinţele acestei observaţii, care multora ar putea să li se pară banală, nu sînt însă nici simple, şi nici banale. Asta deoarece destinul fiecăruia dintre noi se derulează într-un spaţiu în care regulile jocului sînt decise, în mare măsură, tocmai de felul în care acordăm valori şi semnificaţii evenimentelor. Iată de ce concluzia de mai sus, oricît de simplă ar părea, nu poate fi considerată banală.

Toate aceste consideraţii abstracte devin concrete cînd ne punem două întrebări simple: cum, ce ne afectează evenimentele „de actualitate“ şi în ce măsură ne privesc pe noi, aici şi acum, evenimentele descrise de alţii, în altă parte ca fiind „de actualitate“? Cele petrecute în Haiti ne fac să ne gîndim la cutremurul din 1977; ceva ce se întîmpla acolo, acum ne reaminteşte de ceva care s-ar putea întîmpla aici, mîine. Putem face aceeaşi extrapolare în domeniul politicului, al economicului, al socialului sau al culturalului?

Actualitatea politică americană a fost dominată în ultimele zile de alegerea unui nou senator în statul Massachussetts, pentru a-l înlocui pe răposatul Edward Kennedy, şi de discursul către naţiune prezentat acum cîteva zile de preşedintele Obama. Primul a devenit un eveniment de actualitate după ce, spre surpriza tuturor, un candidat republican complet necunoscut publicului larg a cîştigat alegerile într-un stat dominat de partidul democrat. Şi toate acestea pe fundalul bătăliei care se duce în jurul reformării sistemului medical în SUA. Prezenţa noului senator republican în Senat anulează majoritatea absolută a democraţilor, pereclitînd astfel implementarea reformei. Senzaţional eveniment (poate) aici, dar greu de înţeles (probabil) la Bucureşti. Greu de înţeles, fiindcă sistemul de valori care transformă „evenimentul“ alegerii într-unul de „actualitate“ este diferit la Washington. Cu toate că şi aici, ca şi la Bucureşti, lumea se împarte în „buni“ şi „răi“ sau, cu alte cuvinte, în cei care gîndesc ca mine şi cei care au păreri diferite de ale mele.

Important este, însă, să ne străduim să înţelegem semnificaţia evenimentului în propriul său context: interpretarea pe care-o dăm celor petrecute, procesul de înţelegere a evenimentului străin nouă, mai degrabă decît proiectarea semnificaţiei sale asupra celor ce ni se întîmplă acum şi aici, îmi pare a constitui justificarea principală a interacţiunii noastre cu „actualitatea“. Şi totuşi, nu putem să nu ne punem întrebarea: ce tîlc are, la Bucureşti, un eveniment „local“, aparent periferic, precum cel descris mai sus? De ce ar constitui el un „eveniment“ în contextul românesc? La Bucureşti criza economică face ravagii, cea politică nu mai puţin – dacă e să judec după articolele din presa cotidiană şi din cea literară-culturală –, şi s-ar părea că singurul numitor comun între cele două planete, Washington şi Bucureşti, se reduce  la gerul arctic care pare să se fi  instalat şi aici, şi acolo zilele acestea. Nu e greu să realizăm însă că alegerea unui „outsider“ înseamnă că oamenii sînt nemulţumiţi de ceea ce le-a propus majoritatea (în cazul specific în discuţie, americanii se tem că reformarea sistemului de asigurare medicală va realiza prea puţin cu prea mulţi bani, bani pe care Statul oricum nu-i are).

 

Faptul că pierderea majorităţii absolute e percepută de democraţi ca o catastrofă înseamnă că, în Senatul american, hotărîrile se iau cu mare grijă cînd este vorba de schimbări majore (democraţii au o majoritate enormă în Camera Deputaţilor şi aveau una absolută în Senat şi, totuşi, schimbarea care viza un sector important al economiei americane – aproximativ 17% din PNB – nu s-a produs în primul an al noii Administraţii, iar acum mulţi se întreabă dacă ea se va produce în viitorul apropiat!). Dar poate cea mai semnificativă este recunoaşterea de către preşedinte a faptului că ceea ce-i preocupă pe americani, în primul rînd, este pîinea lor cea de toate zilele: în discursul său către naţiune, accentul s-a deplasat în consecinţă, aproape instantaneu, de la problemele legate de asigurarea medicală, criza sistemului bancar şi lupta contra terorismului, înspre ceea ce pare a fi astăzi problema problemelor în America, şomajul.

Ceea ce e de reţinut din toate acestea este faptul că, într-un sistem deschis, o populaţie care se străduieşte să-şi înţeleagă propria situaţie are întotdeauna posibilitatea de a sfida clasa politică (cuvîntul englez challenge ar fi mai potrivit, poate, neavînd conotaţia oarecum negativă a sintagmei utilizate de mine); uneori, poate spera chiar şi să o învingă. Într-un asemenea sistem, politicienii rămîn la cîrmă doar dacă ascultă ce spun alegătorii. Spuneam mai sus că semnificaţia actualităţii nu trebuie extrapolată în mod necesar la situaţia locală: interpretarea inteligentă a lucrurilor ce se întîmplă departe de noi ne poate ajuta în lungul şi dificilul proces de înţelegere a propriei noastre situaţii. Intelectualii publici îşi au, desigur, rolul lor, creatorii de opinie publică au încă multe de învăţat şi multe de uitat, politicienii vor descoperi şi ei, în cele din urmă, înţelepciunea proverbului „Nu tot ce zboară se mănîncă“. În cele din urmă însă, totul depinde de nivelul de înţelegere al individului şi de voinţa acestuia de a-şi asuma propriile responsabilităţi.