OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intr-o carte recenta, Whose Freedom? The Battle over America’s Most Important Idea (Farrar Strauss and Giroux, New York, 2006), George Lakoff, profesor la Berkeley si autor a nenumarate texte despre rolul cognitiv al metaforei, explica, in contextul unei ample discutii a ideii de libertate, cit de dependent este felul nostru de a judeca lucrurile de asa-numitele „cadre“ (frames) sau sisteme de referinta in care se formeaza conceptele si de structurile metaforice ale gindirii.

Etapele rationamentului sau sint urmatoarele: conceptele sint create in mod direct la nivelul contactelor neuronale. „The concepts we think with are physically instantiated in the synapses and neural circuitry of our brains“. Gindirea este un proces fizic si a invata un cuvint implica o modificare a structurii noastre cerebrale: „thought is physical... learning a word physically changes your brain“. Corolarul acestei constatari este ca, in mare parte, gindirea noastra nu este accesibila actului de „introspectie constienta“, concluzie care la rindul ei duce la observatia esentiala „thus, you may not know your own reasoning process“! (ibid.). incarcatura semantica deplina sau semnificatia intr-un plan sau altul (etic sau politic, spre exemplu) a conceptului se realizeaza intr-un proces posterior acestui prim moment generator. in interiorul acestor „cadre“/structuri, „mental structures of limited scope, with a systematic internal organization“, isi cistiga intelesul cuvintele pe care le folosim.

La rindul ei, limba poate modifica „cadrul“ stabilit; o asemenea modificare produce o adincire a sa, ducind la crearea unor cadre profunde: „deep framing is the conceptual infrastructure of the mind“. Lakoff nu explica legatura intre aceste deep frames si metafora, ci sare direct la constatarea faptului ca judecata foloseste adesea metafore, „most thought uses conceptual metaphors“. Ideea este ca odata cadrul conceptual format, suprapunerea sa cu alte asemenea sisteme conduce la un adaos sau la o modificare a semnificatiei de la care s-a pornit: cadrul se largeste, astfel devine mai incapator, oferind posibilitatea unor combinatii nebanuite initial. Asa se naste conceptul metaforic sau metafora-concept. Dar impreuna cu acceptarea acestei ipoteze, se impune si concluzia ca folosim uneori metafore fara a fi constienti de adevaratul lor continut (sau fara a-l preciza in intregime).

A cugeta in anumite cadre conceptuale si a utiliza metafora reprezinta procesul normal al gindirii; problema este insa ca interferentele nascute intre aceste doua categorii fundamentale, care definesc simtul nostru comun (common sense), nu respecta intotdeauna legile logicii. Dupa Lakoff, simtul comun, in loc de a fi un concept primar, fundamental, legat de interactia noastra directa cu lumea, devine unul derivat, maleabil si schimbator in functie de felul in care regindim continutul sistemelor de referinta in care se formeaza conceptele si de nivelul la care identificam metaforele folosite in discurs. Cu alte cuvinte, inainte de a ne lansa in judecati de valoare si inainte de a construi ideologii pe altarul carora vom fi gata sa ne sacrificam vietile (si mai cu seama sa sacrificam vieti ale altora!), ar fi bine sa cintarim cu grija semnificatia cuvintelor folosite, sa analizam cu atentie modalitatile de a conferi aceste semnificatii.

Nietzsche a fost primul, in modernitate, care ne-a pus in garda: adevarurile noastre sint simple metafore prea adesea folosite, monede care si-au pierdut chipul si sint utilizate doar ca metal. Poetii si filozofii, de la Shelley la Blaga si de la Nietzsche la Paul Ricoeur (in monumentala sa La métaphore vive, Editions du Seuil, 1975) – dar sa nu-i uitam nici pe Heidegger, nici pe Derrida in acest context – au discutat aspectele metaforice ale limbii si ale semnificatiilor „gindirii metaforice“ atit in retorica, poezie sau filozofie, cit si in discursul cotidian. Lakoff, prezentind schemele sale cognitive din punctul de vedere al cercetatorului care se bazeaza pe intelegerea proceselor mentale – dupa cum am vazut – ca fiind la origine procese pur fizice, scurt-circuiteaza lungi discutii in jurul acestui subiect purtate de autorii citati mai sus (la lista carora l-as mai adauga si pe Gadamer in Truth and Method). intrebarea este cit de relevante sint aceste discutii in contextul preocuparilor noastre, astazi.

Cartea lui Lakoff discuta semnificatia acestor observatii „teoretice“ atunci cind ele sint aplicate conceptului de libertate, in America zilelor noastre. Libertatea asa cum o inteleg conservatorii nu este asemanatoare aceleia a liberalilor. Subintelesurile politice si religioase sint adesea ascunse in subteranele discursului si ale conceptelor folosite. (Cit de inevitabila este metafora se poate observa in propozitia precedenta!). in Romania, asemenea analize ar trebui sa insoteasca toate discutiile legate de problemele spinoase ale anilor treizeci, ale aducerii si impunerii comunismului intre 1945 si 1948, ale dictaturii „national-comuniste“ sau ale perioadei de tranzitie de dupa 1989. Dar nu numai. Lectura unui articol scris in luna ianuarie de simpaticul colaborator al Observatorului, Radu Jörgensen, ma face sa cred ca uneori acest filtru trebuie folosit si in interpretarile unor articole purtatoare de mesaj, din presa culturala. in articolul sau intitulat „A alege“ (publicat in cadrul rubricii „America fara prejudecati“), autorul discuta relevanta filmului 4 luni, 3 saptamini si 2 zile in Statele Unite si semnificatia refuzului de a i se acorda un premiu la Oscarul acestui an. Concluzia sa este ca Hollywoodul se teme: „tuturor le este acum putin teama de un tip inteligent si bonom cu aspect de adolescent intirziat, crescut la doi pasi de gardul ultim al Europei…“. Cliseele, ideile preconcepute, stereotipurile sint printre cele mai primejdioase rezultate ale unei gindiri dominate de metaforic.
Columbia, 1 Martie 2008