OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Subiectul intersectiei mi-a fost sugerat de citeva articole aparute recent, care au stirnit o discutie, pe cit de apriga, pe atit de binevenita, in contextul controverselor legate de categoriile de elita (si elitism cultural), toleranta si corectitudine politica. Ma refer in special la articolele din revista 22 in jurul „evenimentelor din octombrie“ in Franta si la citeva reactii, dintre care unele au fost publicate si in Observator cultural.
„Faptele“ sint cunoscute; am pus cuvintul fapte in ghilimele, fiindca in orice discutie care implica realitatea, fie ea politica, sociala, culturala sau economica, trebuie sa tinem minte intotdeauna ca vorbim mai degraba despre relatari ale unor fapte (sau evenimente); iar relatarea implica, in mai toate activitatile noastre, o judecata de valoare.

Nu trebuie sa fii un adept fanatic al ideologiei postmoderniste sau al unei teorii a „relativismului cultural“, pentru a accepta aceasta premisa a discutiei. Aceasta observatie simpla si, cred, usor de inteles are insa un corolar care scapa adesea celor implicati in discutie: daca asa stau lucrurile, „realitatea“, „faptul“ sint re-prezentate de un mozaic de reconstituiri, de o multitudine de „fapte“ paralele care se suprapun si care, in procesul de re-construire a „realului“, se contopesc intr-o imagine unitara.
Deci, atit in „realitatea“ lor individuala (externa), cit si in procesul (mental, intern) de integrare a lor intr-un tot unitar, faptele reprezinta o entitate complexa, care nu poate fi inteleasa in termenii unor solutii simple, de natura monista sau dualista. Natura complexa a fenomenelor discutate face imposibila o solutie unica, transanta. Ceea ce nu inseamna ca „faptele“, „realitatea“ ar fi, in mod intrinsec, relative, devenind astfel insubordonabile unui cod etic: complexitatea nu suspenda etica, judecata morala, ci, dimpotriva, o face obligatorie!

Dar sa revenim pentru moment la concretul „faptelor“, pentru a limpezi putin bruma teoretica a enunturilor de mai sus. In luna octombrie 2005 au avut loc in Franta revolte ale unor tineri, in majoritatea lor francezi de origine nord-africana sau africana, care s-au extins dincolo de granitele suburbiilor pariziene si care au fost adesea violente (violenta s-a manifestat mai cu seama in directia unor bunuri imobiliare, vehicole si institutii-simbol, precum scolile). Revolta a avut o cauza bine stabilita, si cei care au pornit-o si au mentinut-o in timp au avut motivele lor. La fel si aceia care i s-au impotrivit. In planul politic-cultural, problema adevarata se naste la nivelul interpretarii evenimentelor (Scrisoarea celor opt publicata in revista 22, Nr. 822, o afirma explicit). Scrisoarea mentionata acuza un numar de autori care au publicat comentarii in marginea celor petrecute in Franta. Ca o reflectie asupra realitatii asa cum este ea „organizata de relatiile de putere si din punctul de vedere al celor subordonati“, ei au substituit o interpretare care (con)duce la justificarea represiunii.

Mai mult, aceasta interpretare ii invinuieste pe cei care s-au revoltat „de situatia precara in care se afla“. La rindul lor, cei vizati se apara pe acelasi teren al interpretarii; doar ca ei se plaseaza pe un alt nivel al sau. Cind ne punem intrebari precum „este important faptul ca tinerii implicati in revolta sint nascuti in Franta, dar nu vorbesc o franceza acceptabila in prima clasa de liceu?“ sau „e semnificativ faptul ca tinerii revoltati sint, majoritatea, de origine musulmana?“, raspunsurile sint, in ambele tabere, de domeniul interpretarii. Numai ca interpretarea se face in sisteme de referinta diferite; spre deosebire insa de domeniul fizicii, unde anumite reguli de transformare a unei reprezentari a realului, la trecerea de la un sistem de coordonate la altul, face intelegerea fenomenului descris inteligibila, in analiza si interpretarea facuta in domeniul politicului, acest lucru nu este posibil. Nu este posibil fiindca intervine aspectul axiologic al „realitatilor“ considerate, al intelegerii lucrurilor. In termeni simpli, intervine judecata de valoare, care scapa cuantificarii.

Cum putem sa ajungem la o intelegere in aceasta situatie in care, aparent, cele doua rezultate ale analizei sint ireductibile, nu accepta un numitor comun? Este la mijloc o miopie fata de „realitatea organizata de relatii de putere“ sau un refuz de a accepta „punctul de vedere al celor subordonati“? Uneori, printr-o discutie deschisa, prin argumente rationale si morale, o tabara poate convinge reprezentanti ai celeilalte; alteori insa, nu. Esential este ca, in acest moment critic, cind ajungem la concluzia ca pozitiile sint ireconciliabile, cind realizam ca nu intotdeauna „respectul celuilalt se cistiga“ sau ca „profesionistii relativismului“ au si ei dreptatea lor, sa putem continua dialogul si, mai mult chiar, sa putem sa raminem implicati activ in mersul evenimentelor fara a ne repezi unii la beregata celorlalti!

„Democracy is not about the emergency of some unified view from «the people», but it’s about organizing conflict and living with conflict“, spunea intr-un interviu Ralf Dahrendorf (cu care nu sint deloc de acord in ceea ce priveste soarta lui David Irving si legatura acesteia cu problema libertatii de expresie, vezi Ziua, 24 decembrie 2005), in urma cu citiva ani. La sfirsitul aceluiasi interviu, ilustrul sociolog-filozof germano-britanic ajungea la concluzia: „Live with complexity! Don’t try to simplify the world into one in which you live in a homogenuous ethnic environment and with very simple beliefs and convictions… The world is complicated“. „Complex“, in sensul in care vreau eu sa folosesc cuvintul, este mai mult decit „complicat“; mult mai mult. Un sistem „complex“ in acest sens este unul in care interactiuni intre sub-sistemele sale produc o multitudine de solutii care se pot realiza dupa criterii greu sau uneori imposibil de prezis.
Am mai amintit aceste lucruri in trecut si voi reveni asupra lor in decursul intersectiilor care vor urma.

Columbia, 8 ianuarie 2006