OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In editia de acum vreo trei saptamini a lui New York Times Magazine, Thomas L. Friedman, unul dintre membrii de vaza ai noii generatii de profeti mediatici americani, a publicat un foarte interesant articol intitulat It’s a flat world, after all!. Pamintul se dovedeste, totusi, a nu fi rotund in aceasta epoca postmoderna a post-istoriei. Articolul contine o clasificare a globalizarilor succesive, de la cea clasica (1492 – 1800), minata de tendinte imperialiste, manifestate pe scara larga a societatii/colectivitatii statale si pina la aceea pe care o traim astazi (si inceputa in anul 2000, „Globalization 3.0“, cum o numeste TLF), promovata de „indivizi si grupuri mici care se globalizeaza“. Remarcabil, insa, este faptul ca aceasta noua globalizare va fi dominata de grupuri mici, care provin din afara lumii occidentale (autorul scrie explicit „non-Western, nonwhite“): „in Globalization 3.0, you are going to see every color of the human rainbow take part“.

Vesti bune pentru lumea a doua, a treia si a patra. Marc Andreessen, co-inventatorul Netscape-ului, confirma: „mie mi se pare ca astazi cel mai semnificativ lucru consta in faptul ca orice tinar de 14 ani in Romania (!), Bangalor, Rusia sau Vietnam, are la dispozitia sa toata informatia, toate uneltele, orice soft necesar pentru a implementa, dupa bunul sau plac, orice idee“. Globalizare, nice and easy.

Nu mai trebuie sa ne temem de ea; dimpotriva, trebuie sa o incurajam, fiindca distruge bariere care pareau de netrecut pina astazi si deschide noi perspective acolo unde acestea erau de nesperat. Pamintul nu mai este un glob a carui curbura interzice vederii suburbiile Americii si ale Europei Unite, in Bangladesh sau in Ecuador. Pe marea suprafata plana a unei lumi globalizate, o retea de comunicatii rapide face ca informatia sa fie transmisa aproape instantaneu, dintr-un punct intr-altul. Caderea zidului din Berlin a deschis orizontul unei lumi din care barierele – simbolice sau reale – au disparut; cinci ani mai tirziu a aparut „navigatia“ pe oceanul Internetului care, la rindul ei, a facut posibil fenomenul dot.com. Au aparut companii-fantoma, care aveau o existenta pur virtuala, animate, insa, de o sete de cistig teribil de concreta. „Momentul Netscape“, cum il numeste Friedman, a fost urmat de panica provocata de Y2K, criza care a precedat anul 2000, care s-a dovedit, si ea, virtuala. Cistigatoare au fost tari periferice, precum India, lipsite de resurse naturale si de infrastructura, care au reusit sa intre in jocul global al traficului de informatie.

Celor de mai sus li se mai adauga sase surse, care alimenteaza tendinta de „aplatizare“ a globului; „six more flatteners“, in cuvintele lui Thomas Friedman. Sa le luam pe rind. Prima este ceea ce in engleza se numeste outsourcing, adica transferul in afara al diverselor activitati. Ma trezesc dimineata si constat ca ceva nu este in regula cu serviciul meu de e-mail. Telefonez companiei care ofera serviciul, una din marile companii de cabluri din America, si o voce politicoasa imi raspunde de indata. Dupa ce i-am explicat problema, vocea de pe fir ma ghideaza cu rabdare, pas cu pas, printr-un numar de activitati care converg inspre identificarea si solutionarea ei. Rasuflind usurat, ii multumesc plin de gratitudine acestui inger salvator; „nu aveti pentru ce“, imi raspunde, cu ceea ce imi pare a fi un usor accent indian. Banuiala mea se dovedeste perfect justificata cind citesc mai tirziu, in ziarul de dimineata, ca toate aceste servicii sint prestate pentru statul Maryland de o companie aflata in… Bangalor.

A doua este offshoring, adica transferul dincolo de granite a unei fabrici sau intreprinderi comerciale. Un prieten de origine taivaneza imi povestea recent ca fratele sau are o fabrica de conserve de peste, pe care a transferat-o in China continentala (comunista?). Intreprinderea are o cifra de afaceri de citeva milioane de dolari pe an, dintre care aproximativ un milion este cheltuit pe… spaga. Fara asta lucrurile nu merg; daca „datoriile“ sint insa platite, cifra de afaceri se mentine in jur de opt milioane pe an.
A treia se numeste open-sourcing, adica angajare din afara a unor colaboratori voluntari. Aici voi exemplifica citindu-l (aproximativ) pe autorul articolului: cineva, undeva, dezvolta un nou sistem operational pentru un calculator, sa-l numim, de exemplu, Linux, folosind contributiile unor specialisti din intreaga lume. Legatura se stabileste direct, on-line, si colaborarea este voluntara si gratuita.
A patra este insourcing; astazi, in America, multe companii, pentru a face reduceri de personal fara a reduce productivitatea, transfera anumite operatii unor companii externe specializate, care vin si executa operatia in interiorul companiei care ii angajeaza. De exemplu, o mare editura poate incredinta intreaga sa retea de distributie direct lui UPS (United Postal Service), care stie cum sa execute operatia mai bine si mai eficient decit niste specialisti in editarea cartilor. A cincea se cheama supply-chaining.

Multe intreprinderi comerciale-mamut isi creeaza o retea de furnizori care este legata direct, „inlantuita“, de sistemul de desfacere al acesteia. Lucrurile functioneaza ca si intr-un distribuitor automat de tigari: cum a cazut un pachet de pe raft, dupa ce l-am platit, un altul ii ia locul. In acest caz, transferul este automat si linear, compartimentat pe profiluri diferite. Ultima sursa a „orizontalizarii“ globale ar fi transferul liber de informatie: „the last new form of collaboration I call «informing» – this is Google, Yahoo and MSN Search, which now allow anyone to collaborate with, and mine, unlimited data all by themselves“. Dar si acest schimb de informatie are un caracter comercial; este, deci, globalizarea un fenomen pur economic? Sau, mai curind, devine economicul o entitate radical diferita in urma globalizarii?

Columbia, 19 aprilie 2005