OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Se pare ca, in peisajul cultural romanesc, asocierea „spiritului“ (sau a „spiritualitatii“) cu ideea de „criza“ a avut dintotdeauna o pozitie privilegiata. Acesta a fost primul meu gind, dupa ce am remarcat ca titlul cartii lui Allan Bloom, The Closing of the American Mind, a devenit in limba romana Criza spiritului american. O „inchidere“ in sau inspre o anumita directie nu inseamna neaparat o „criza a spiritului“.

Privita insa mai de aproape, aceasta observatie conduce la o alta, mai interesanta, mai fertila poate, legata de necesitatea de a re-gindi sensul ideii de „criza spirituala“. Dincolo de intrebarile specifice legate de cartea lui Bloom, bine puse in evidenta si luminate din diverse unghiuri in articolele aparute in numarul precedent al Observatorului cultural, lucrarea scrisa in urma cu douazeci de ani ne obliga sa reflectam asupra notiunii de criza in domeniul cultural. Fiindca despre asta este vorba in cartea profesorului american. „Spiritul“ este un concept greu de definit, iar atunci cind exista, definitiile propuse sint, in mai toate cazurile, imprecise, facind astfel imposibila o fixare suficienta a conceptului pentru a-l transforma intr-unul cu adevarat „operativ“ (vezi, de exemplu, articolul lui Mircea Vulcanescu, Spiritualitate, care ramine, pina astazi, un fel de ghid in aceasta directie. Nu ma refer deci la conceptul folosit de Hegel si de urmasii sai, ci la „spirit“, „spiritual“ si „spiritualitate“ asa cum au fost definite si discutate in contextul romanesc in anii dintre cele doua razboaie mondiale).

Ce ar insemna deci o „criza spirituala“ (sau a „spiritului“) in comparatie cu una politica, sociala sau ecologica, spre exemplu? Acestea din urma au ca numitor comun – indiferent care va fi definitia lor „stiintifica“ – un caracter temporal acut, nevoia de a li se gasi o rezolvare cit se poate de rapida. inscris in esenta crizei este si conturul solutiei posibile (ce-i drept, vag sau imprecis, in marea majoritate a cazurilor). Un regim care se clatina va fi stabilizat printr-o revolutie sau prin noi alegeri, o greva care paralizeaza economia unei tari va fi intrerupta prin concesiile acordate sau printr-o politica radicala de neutralizare a cauzelor sale. Poluarea unui riu sau a unei coaste maritime, ca si criza de regim sau greva generala, cer solutii imediate – chiar daca acestea nu se pot implementa intotdeauna in intervalele de timp dorite (vezi interminabila „tranzitie“ din Romania!). Criza spirituala, in masura in care ea exista cu adevarat, poate reprezenta insa un fenomen pozitiv, a carui „rezolvare“ rapida, transanta conduce mai degraba la rezultate negative. Ma gindesc, de exemplu, la crizele spirituale ale anilor ’20 ai secolului trecut, in Rusia devenita Sovietica sau in Republica de la Weimar.

Culturile sint creaturi ale spiritului – dar nu numai ale acestuia –, structuri complexe in care dezideratul revolutiei permanente se regaseste materializat in mod implicit. in orice moment al istoriei unei culturi, actioneaza in interiorul ei – in mod simultan – forte care se gasesc in opozitie una fata de cealalta; chiar si atunci cind cultura sau spiritul sint dominate de religios sau de politic mai curind decit de etic sau de estetic. Universitatea este o insula in interiorul culturii unei tari, dar etosul unei natiuni se intinde mult dincolo de „spiritul“ indivizilor care o alcatuiesc. Spun toate acestea gindindu-ma atit la titlul original, cit si la subtitlul cartii lui Bloom. Criza spiritului pagin in Roma imperiala a fost urmata de cea a crestinismului de dinainte de Niceea; in decursul acestor mai bine de patru sute de ani, cine se afla in criza spirituala, cei care-l urmau pe Cicero sau urmasii Sfintilor Petru si Pavel? Plebea, senatorii sau veneticii veniti din toate colturile imperiului?
Revin la America lui Allan Bloom. Doar la patru ani dupa aparitia cartii acestuia, un alt profesor bine-cunoscut in mediile intelectuale americane, Paul Fussell, publica BAD or the Dumbing of America. BAD cu majuscule. Cartea incepe cu explicarea deosebirii dintre „bad“ si „BAD“.

Primul concept este raul benign, anodin: „bad is like something dog-do on the sidewalk, or a failing grade, or a case of scarlet fever – something no one ever said was good“. BAD este insa cu totul altceva: „it is something phony, clumsy, witless, untalented, vacant, or boring that many Americans can be persuaded is genuine, graceful, bright, or fascinating“! Allan Bloom se plingea de lipsa unui „ceva“ esential, o lipsa care duce la strimtorarea mintii sau a sufletului sau a spiritului, care le impreuneaza pe amindoua, poate. Fussell vorbeste de un alt fenomen – de o cu totul alta „criza a spiritului“ – de o subtila, dar extrem de periculoasa revolutie culturala, care transforma nonvaloarea in valoare. Monstrul se naste acolo unde distanta dintre ceea ce se afirma despre un lucru si ceea ce acesta este in realitate devine maxima: „To achieve BAD, you have to have the widest possible gap between what is said about a thing and what the thing actually is“. (Sau, as adauga eu, si intre ceea ce nu se poate spune despre o anumita realitate, in timp ce lucrul, nerostit, este totusi intens gindit. Asadar, un anumit gen de political correctness este si el BAD.)

Acest fenomen are, dupa Fussel, o istorie indelungata, dar „for genuine deep BAD, you have to arrive at the twentieth century, especially that part of it following the Second World War“. in lumea lui BAD, in care traim, si in care scria si Allan Bloom, este foarte greu (daca nu chiar imposibil) a identifica si a defini valoarea, din cauza omniprezentei intereselor de clan, de casta sau a celor politice ori economice, care impiedica, printre altele, si canonizarea valorilor culturale, atit de mult rivnita de Allan Bloom. Mai rau, adauga Fussell, „this means that nothing will thrive unless inflated by hyperbole and gilded with a fine coat of fraud“.
Déjà-vu? Desigur. De la Ecleziast si pina la Shakespeare si apoi de la Swift si Molière si pina la… Allan Bloom si Paul Fussell, am auzit adesea lucruri grave despre criza spiritului uman si adincimile ei tulburatoare. in traditia iudaica sta scris ca profetia a incetat din cauza calitatii scazute (o traducere mai literala ar fi a „nimicniciei“) a generatiilor care au urmat-o. Obsesia crizei spirituale este deci universala, atit in timp, cit si in spatiu. Existenta ei, insa…?

Columbia, 12 noiembrie 2006