OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In ciuda aparentelor, identitatea nu poate fi abordata decit intr-un cadru interdisciplinar. Si asta nu doar fiindca notiunea in sine trebuie considerata (si discutata) simultan in mai multe sisteme de referinta, psihologie, filozofie, sociologie etc., dar si pentru ca regasim adesea conceptul in multiplele sale intrupari atit in literatura si in critica literara, cit si in diversele genuri si variante ale studiilor culturale. Mai mult, obsesia identitatii este adesea o constanta a discursului politic.

In sfirsit, ideea isi are propria ei istorie, precum si momentele ei de glorie si de cadere.
Erik Erikson considera conceptul de identitate ca fiind esential definirii unei personalitati „normale“, adica a unui ego capabil sa infrunte alteritatea; Lévy-Strauss, pe de alta parte, s-a referit la problema identitara ca la un nouveau mal du siècle. Este identitatea un concept tribal, cum il defineste Amin Maalouf in cartea sa Les identités meurtrières sau un produs al modernitatii? Unii pozitioneaza momentul aparitiei ideii de „identitate“ undeva intre Homer si poezia lirica a lui Archilochos, in Grecia secolului al VII-lea i.H. Problema identitatii ne preocupa la nivel individual, dar si in planul existentei noastre colective, fiindca oricit de individualisti am dori sa fim, nu putem sa ne detasam intotdeauna de destinul nostru de grup.

Autorul libanez mentionat mai sus, care traieste in Franta si scrie in limba franceza, se intreaba de ce, in decursul istoriei, atitea popoare au comis crime in numele „identitatii“; este vorba in acest caz de identitatea considerata in intruparea ei colectiva, definita fie intr-un plan religios, fie intr-unul politic sau biologic. In alta parte insa, Maalouf isi pune intrebarea „clasica“ a identitatii personale, intrebare pe care, in imprejurari similare, si-a pus-o adesea si Cioran (e interesant de remarcat ca ambii au ajuns la Paris la virsta de 27 de ani din tari apropiate de cultura francofona; dupa citiva ani de sedere pe malurile Senei, amindoi vor adopta, ca scriitori, limba franceza). Exista totusi nuante semnificativ diferite la cei doi in abordarea problemei identitatii: autorul libanez este tracasat de prezenta continua a intrebarii legate de ceea ce s-ar putea numi „dilema dublei identitati“. In general, se presupune ca, daca esti „pamintean“ intr-un anumit loc, in tara in care te-ai transplantat dobindesti o noua identitate. Dupa o vreme, oamenii te vor intreba, insa, care dintre cele doua reprezinta adevarata ta identitate; si tocmai acesta este punctul in care Maalouf se simte stingherit; o vreme, spune el, intrebarea il facea sa zimbeasca, insa a incetat sa o priveasca indiferent in momentul in care a inteles ca aceasta implica o atitudine simplista, si in fond nociva, fata de problema identitatii.

Implicatia este ca sintem definiti in felul acesta, odata pentru totdeauna, intr-un mod definitiv, devenim purtatorii unui „buletin de identitate“ unidimensional, stampilat de la bun inceput si clasat pentru eternitate. Esenta noastra astfel definita ramine neschimbata, indiferent de experientele personale si de circumstantele existentei noastre concrete. Aceasta fatalitate, care-si are originea intr-o intelegere simplista, unidimensionala a identitatii, Maalouf o respinge categoric.
Cioran, la rindul sau, va pune si el problema identitatii – intr-un mod oarecum „oblic“, ce-i drept – prin faimoasa intrebare (re)pusa in La tentation d’exister, „comment peut-on être roumain“? Dincolo de retorica stufoasa a textului Petite théorie du destin, se profileaza o definitie a identitatii colective care este insa transferabila – si transferata de autorul ei – in planul individual: aceea a identitatii bazate pe acceptarea ideii unei sensibilitati colective in fata unui destin comun, destin care are mai degraba caracterul unei fatalitati.

In cazul poporului roman, destinul-fatalitate se afla in afara individului, dincolo de el, spune Cioran; la nemti – care „sint si ei sensibili la ideea de destin“ – hazardul si fatalitatea sint interiorizate, aduse la nivelul individualului. Prin acest transfer, prin aceasta interiorizare, destinul devine dependent de individ; istoria poate deveni un act creator. In acest fel, omul va decide caracterul vremii si nu vremurile il vor determina pe om.
S-ar parea ca ne-am indepartat oarecum de ideea de la care am pornit: identitatea este un concept dificil, pe care interpretarile simpliste si unilaterale il fac si mai greu de inteles. Dar tocmai exemplul mentionat mai sus ilustreaza, cred, foarte bine aceasta constatare. Argumentul lui Cioran, oricit ar parea el de coerent, este de fapt un sofism. „Certitudinea inutilitatii“ este doar a lui, personala, in ciuda observatiei ca, „la certitude de l’Inutilité vous échoit alors en héritage: c’est un bien que vos ancêtres ont acquis pour vous…“. Identitatea nu poate fi definita ca un concept unitar, unidimensional, ea reprezinta de fapt o multitudine de esente care se suprapun si care, mai mult, evolueaza in timp.

De aici caracterul ei „complex“ (in sensul in care am definit aceasta notiune in unele din intersectiile trecute), sens care implica emergenta unor caracteristici noi, nebanuite sau greu de prevazut a priori.
Un filozof sud-african, Paul Cilliers, a scris lucruri foarte interesante despre raporturile dintre identitate si complexitate intr-o carte intitulata Complexity and Postmodernism. Mi-am adus aminte de el gindindu-ma la faptul ca, daca exista o calitate incontestabila in ideea de postmodernitate, ea ar consta in acceptarea acestui caracter pluralist al identitatii. Incet, incet, va trebui sa realizam ca identitatea nu este nici o entitate simpla si nici una fundamentala. In ce sens nu este simpla, am vazut; cind spun ca nu este „fundamentala“, ma refer la faptul ca ideea potrivit careia, in absenta unei definitii riguroase, nu doar in spatiul conceptual, ci si in realitatea constitutiei noastre psihologice, sintem pierduti este total eronata. Ceea ce ne defineste in fiecare moment este raportarea noastra la ceea ce se intimpla in jurul nostru si in noi insine si aceasta se realizeaza printr-o multitudine de interactiuni intre diversele componente ale unor identitati angrenate intr-o dinamica de neintrerupt.

Columbia, 6 octombrie 2007