Scriu despre Shestov şi Kierkegaard.
Ce legătură are asta cu realitatea (ba şi mai mult: cu aceea
„imediată“)? Shestov era convins că există şi o dimensiune
nonraţională (nu neapărat iraţională!) a realităţii: putem
explica în mod logic multe lucruri, nu însă pe toate
cele care ni se întîmplă. Mai mult, gîndirea
raţională ne tiranizează şi împiedică imaginaţia să-şi
asume locul ei în lume.
Logica poate să ne oblige să acceptăm
unele adevăruri, dar nu reuşeşte să ne convingă, spune Shestov.
Desigur, un asemenea argument e plauzibil doar dacă postulăm
existenţa unui aliat ascuns, exterior nouă şi total independent.
Prezenţa lui invizibilă ne permite să ne refugiem în
speranţă, în ireal, după ce toate argumentele logice ne-au
condus la impas, la o situaţie aparent fără de ieşire.
Acelaşi Shestov revenea adesea la o
altă idee stranie – la întrebarea legată de rostul
filozofiei, răspundea invocîndu-l pe Plotin: filozofia este
căutarea fără încetare a ceea ce este „cel mai important“.
Iată-ne confruntaţi cu un subiectivism extrem, fapt care ne aduce
direct la realitatea imediată. Rezumînd toate aceste gînduri,
realizez cu uimire cît de actual rămîne Shestov. Dacă e
să fim sinceri, fiecare dintre noi subscrie, în viaţa sa de
zi cu zi, la definiţia shestoviană a filozofiei. În noianul
de evenimente, sufocaţi de o puzderie de informaţii, căutăm mereu
cu înfrigurare ceea ce ne pare a fi lucrul cel mai important.
Kierkegaard este considerat uneori
poet, alteori scriitor, dar cel mai adesea filozof existenţial avant
la lettre. Unii îl găsesc aberant, alţii, un mistic al
modernităţii. Disperarea, angoasa, credinţa nemărginită,
„tehnicile“ propuse de el pentru depăşirea momentului de
indecizie, ideea „saltului“ întru credinţă au influenţat
toate tendinţele filozofice ale secolului trecut (Heidegger,
Jaspers, Sartre şi, indirect, toate „-ismele“ care au pornit de
la ei). Dintr-un volum intitulat Kierkegaard’s International
Reception, aflu că în Turcia unul dintre cei mai cunoscuţi
specialişti în logica simbolică şi în filozofia
ştiinţei şi-a început cariera cu o dizertaţie despre
„conceptul de ironie la Kierkegaard“; în Liban, Charles
Malik, heideggerian cunoscut, găseşte că Kierkegaard, în
ciuda incontestabilelor sale calităţi personale, spirituale şi
intelectuale, este prizonierul nefericit al propriei sale înstrăinări
şi constată cu amărăciune că, „din suferinţele născute din
singurătatea lor, însinguraţii pot într-adevăr
descoperi şi trăi lucruri uimitoare; la urma urmelor însă,
fapt este că e teribil să rămîi singur, fără prieteni şi
fără iubire…“.
E uimitor totuşi cît de
relevante sînt aceste observaţii în contextul realităţii
imediate: expus crizelor financiare, economice sau politice,
efectelor nocive ale unei expansiuni tehnologice care nu mai poate fi
frînată, tiraniilor totalitare de toate genurile sau exceselor
unor societăţi în care consumul devine „consumaţie“,
omul nu poate evita disperarea, angoasa, înstrăinarea. A te
regăsi într-o „situaţie-limită“ nu mai reprezintă
excepţia, ci a devenit regula. Koanul lui Shinichiro Hisamatsu,
ultimul mohican al „şcolii (filozofice) de la Kyoto“, devine un
fel de motto universal: „ce faci după ce ai făcut tot ceea ce
ţi-a stat în putinţă şi te regăseşti totuşi într-o
situaţie fără ieşire?“. Credinţa – care la unii se cheamă
„speranţă“ – poate fi atinsă doar printr-un salt într-o
nouă stare a fiinţei, gest radical care pare pe cît de
dificil, pe atît de absurd. Shestov, care era în mare
măsură kierkegaardian înainte de a fi cunoscut opera acestuia
(a început să-l citească, la îndemnul lui Husserl, doar
în 1927-28, la mai bine de 60 de ani şi după ce scrisese deja
majoritatea operei sale), şi Kierkegaard au multe sfaturi bune de
dat navigatorilor pe mările furtunoase ale secolului al XXI-lea…
Un alt loc de întîlnire cu
realitatea imediată e la universitate. Toată lumea vrea să rezolve
problema energiei. Noul preşedinte al SUA a numit un laureat al
Premiului Nobel pentru Fizică la cîrma Ministerului Energiei.
Acesta, la rîndul lui, a numit un fost profesor (tot de fizică)
de la Stanford în postul de director ştiinţific al
Ministerului. Fostul rector al universităţii noastre (profesoară
la Electrical Engineering) va fi adjunct al ministrului! Dacă mai
adăugăm la această pleiadă şi pe consilierul prezidenţial în
domeniul ştiinţelor şi al tehnologiei, şi el fost profesor la
Harvard, şi el foarte interesat de probleme legate de „energiile
alternative“, devine evident efortul noii administraţii în
această direcţie. Banii au început să curgă înspre
institutele de cercetare – şi nu numai în domeniul
ştiinţelor exacte şi al tehnologiilor de vârf –, dar odată
cu acest flux al mijloacelor a venit şi refluxul angoaselor: cum vom
face faţă, care vor fi direcţiile preferate, energia solară sau
cea nucleară, fuziunea sau energia eoliană? Vom avea oare timp să
mai facem şi cercetare sau va trebui să scriem mereu rapoarte şi
să propunem fără încetare noi idei pentru a nu fi depăşiţi?
Nu voi merge pînă la a pomeni disperarea în acest
context, dar nu este exclus ca şi ea să-şi facă apariţia undeva,
mai încolo.
Necesitatea de a răspunde unor cerinţe
din ce în ce mai mari în domeniul energiei, al sănătăţii
şi al educaţiei creează la rîndul ei dificultăţi
ecologice, care ameninţă să devină insurmontabile, şi induce, în
felul acesta, tensiuni atît la nivelul individului, cît
şi la acela al colectivităţii. Întrebarea „pînă
unde ne poate (con)duce ştiinţa, atitudinea noastră raţională
faţă de fenomenele şi situaţiile pe care le confruntăm?“
devine inevitabilă, stringentă. Nu mai este vorba nici de filozofie
(în sensul unei înclinaţii platonice înspre
înţelepciune), nici de jocuri retorice sau de extravaganţe
sofistice. Anxietatea este reală şi o stare de perplexitate
permanentă în faţa activităţilor de toate zilele se
instalează şi se impune de la sine în această situaţie.
În domeniul umanioarelor, precum
şi în acela al ştiinţelor, sîntem cu toţii în
căutarea unui ghid. E prea mult poate să-i cerem acestuia să ne
scoată la liman, dar poate găsim unul care să ne ajute să ne
descurcăm – deocamdată, cel puţin – în această trecere
prin labirint.
Columbia, 25 aprilie 2009
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters