OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intimplarea a facut ca in decursul unui scurt sejur in Israel sa-l intilnesc la Ierusalim, timp de citeva ore, pe domnul Ion Ianosi. Cind m-am decis „sa dau o fuga“ din America pentru a-mi vizita familia – la sfirsitul lui februarie – nu stiam ca in aceeasi perioada, invitat de Institutul Cultural Roman din Tel Aviv, domnul Ianosi va fi, de asemenea, in Tara Sfinta. O alta coincidenta a fost si faptul ca „explozia“ provocata de articolele lui Mircea Mihaies impotriva venerabilului profesor si reactiile care i-au urmat s-au petrecut cam in aceeasi perioada.

Inca inainte de a sti ca ne vom intilni, apucasem sa trimit revistei clujene Apostrof un articol legat de acest incident; ; scriam acolo ca odata, cind il voi intilni pe domnul profesor, ii voi pune citeva intrebari in legatura cu activitatile sale din anii „ororilor comuniste“ (expresia ii apartine domnului Mihaies). Nu stiam ca intilnirea va veni atit de curind; oricum insa, intrebarile nu le-am mai pus fiindca o lectura rapida a volumului Optiuni al lui Ion Ianosi, publicat cu citeva luni inainte de „revolutie“, in 1989, si a unei carti publicate recent de Adrian-Paul Iliescu, Anatomia raului politic (Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Ideea Europeana, 2005), mi-au oferit (cred) o cheie pentru interpretarea rabufnirilor domnului Mihaies.
In engleza exista un cuvint ciudat care descrie o intilnire sau o descoperire intimplatoare: serendipity. Cuvintul are mai multe sensuri si multi s-au intrebat – dupa ce Horace Walpole l-a inventat in 1754 – cit de „intimplator“ este ceva care ne apare ca fiind intimplator. (S-a vorbit mult despre descoperiri norocoase sau intimplatoare in stiinta, de exemplu. Reflexul imediat este de a spune ca acest lucru nu este posibil, mai cu seama in stiinte, unde nimic nu este lasat la voia intimplarii).

Daca intilnirea noastra la Ierusalim a fost intimplatoare, pamfletele domnului Mihaies nu au fost. Este evident ca anumite lucruri scrise de domnul Iliescu l-au enervat peste masura. Imi inchipui ca asezarea domniei sale in compania lui Zelea Codreanu, intr-un capitol despre „Caricaturizarea democratiei“, l-a suparat mai mult ca orice, si poate ca pe buna dreptate. Pamfletele publicate de-a lungul anilor in Romania literara de Mircea Mihaies au fost pledoarii pasionate – violente chiar, uneori, dar sincere cred – impotriva reziduurilor nedemocratice ale unui regim care adoptase multe din tarele „societatii multilateral dezvoltate“, transformind astfel schimbarile radicale care se impuneau, democratizarea structurilor politice, intr-o „tranzitie“ fara de sfirsit. Cred ca, pe de o parte, teama de a nu cadea in capcana unui conformism intelectual (numit nu stiu de ce in Romania political correctness) si pe de alta, tensiunea polarizarilor din lumea culturala intelectuala romaneasca l-au impins intr-o anumita directie si inspre anumite aliante. Este dreptul domniei sale sa creada in valoarea, necesitatea sau intr-o anumita definitie a elitei intelectuale sau sa critice dificultatile si contrasensurile unei democratii inca sovaitoare si departe de a fi perfecta.

Numai ca in momentul in care obiectul discursului devine acela al unor concepte teoretice abstracte si in acelasi timp complexe, precum semnificatia comunismului (sau a democratiei!), felul in care a fost introdus, impus si manipulat, consecintele sale in plan politic, social si la nivelul individului etc., discursul violent al pamfletului trebuie sa cedeze locul unui dialog sobru, bazat pe un discurs argumentat si lipsit de invective si de insinuari. Daca ai un argument bine definit, prezinta-l clar si fara dichisuri retorice. Daca ti se pare ca exista o inlantuire logica intre faptul ca Adrian-Paul Iliescu si-a dedicat cartea despre „raul politic“ lui Ion Ianosi si ca o incheie cu un capitol in care acesta este prezentat, in opozitie cu multe glorii ale vietii intelectuale romanesti trecute si prezente, ca un model intelectual si moral, spune-o deschis si raspicat. Dar „raspicat“ nu inseamna strident sau injurios chiar, ca, de pilda, acel „un anume Adrian-Paul Iliescu, «profesor de filozofie», aflu dintr-un grotesc interviu luat idolului sau…“.

Nu stabili asociatii de idei prin insinuari de genul aceleia care-l prezinta pe Ianosi ca „instructor al Comitetului Central al Partidului Comunist intr-o perioada de bestiala represiune“ si nu-ti demoniza oponentul prin afirmatii care postuleaza „ura sa irationala“ sau „fixitatea maniacala“.
Spune deschis: pe Iliescu nu pot sa-l sufar fiindca m-a etichetat drept „anti-democrat“ sau „inchizitor politic violent, arbitrar si abuziv“. Daca esti democrat si crezi ca ai fost acuzat pe nedrept, convinge-ne pe noi, cititori naivi si lipsiti de culoare politica, ca asa stau lucrurile. Iar daca ai indoieli in privinta democratiei nu te sfii, spune-o pe sleau si explica-ne si noua de ce un alt sistem (care?) este preferabil. Daca sursa iritarii precede sau transcende pe cele scrise de Iliescu, spune-o de asemenea. S-ar putea ca la originea acestei stari de surescitare sa se afle observatii din epistolarul dintre Ianosi si Liiceanu, reproduse in Optiuni, de genul: „recunoasterea importantei unui ginditor nu autorizeaza, cred eu, nici hipertrofia lui, cu atit mai putin dispretul manifest ori voalat, in numele lui, fata de alti cugetatori“ sau „dogmaticii ma considera liberal, liberalii – dogmatic“. Sau poate alte fragmente din aceeasi autobiografie deghizata.

Ascendenta pamfletului si a injuraturii stilizate utilizate drept substitute ale argumentului, a tentativelor de a intimida printr-un limbaj abuziv sau de a impune idei printr-un discurs lipsit de logica, dar abundent in verbozitate si efecte piro-lingvistice trebuie reduse la minimum intr-o lume care tinde sa traiasca sub zodia „civilitatii“ (civility). Cititorii neinhibati si lipsiti de prejudecati de astazi, si cu atit mai mult cei de miine, gindesc si sint in stare sa stea strimb si sa judece drept. Iata ce scria un comentator anonim dupa lectura articolului domnului Mihaies din Cotidianul din 20 februarie: „Spre deosebire de M. Mihaies care a scris un pamflet despre Boierii Mintii, in care marturisea cu candoare ca n-a citit cartea, eu am citit-o. Cartea are puncte slabe destul de serioase, dar nimeni nu discuta despre asta pentru ca intelectualii romani nu stiu sa se exprime in dezbaterea intelectuala decit prin pamflet si atacuri la persoana“. Intelectuali de toate culorile, ginditi-va!

Haifa, 26 februarie, 2006