Nu poţi să nu te întrebi, la
început de an, încotro ne îndreptăm în acest
an de graţie, 2009. De prezis nu putem prezice mare lucru, asta cel
puţin ne e clar. În urmă cu un an, nu ştiam cine va fi noul
preşedinte al Statelor Unite, ar fi fost greu de bănuit cine va fi
noul prim-ministru al României la sfîrşit de an, şi
nimeni nu-şi imagina că un cataclism economic – pe care unii îl
bănuiau posibil – este atît de apropiat.
Pînă mai deunăzi, în Gaza
era greu, dar era linişte, în Ucraina era rău, dar era
petrol. La mijlocul anului trecut, se părea că preţul benzinei
tinde netulburat spre infinit, pentru a reveni, în ultimele
săptămîni, la dimensiunile modeste de-acum doi ani. Darfur
rămîne o rană deschisă şi Coreea de Nord pare la fel de
imprevizibilă ca oricînd. Sînt lucruri care par a nu se
schimba niciodată. Şi totuşi, avem din ce în ce mai mult
sentimentul că aparţinem, într-adevăr, unui „sat global“
şi că orice se întîmplă într-un punct îndepărtat
al său se repercutează asupra noastră, mai devreme sau mai tîrziu.
România nu poate să-şi permită
deci luxul de a se ţine deoparte, de a se ocupa doar de
neîmplinirile tranziţiei sau de a rămîne angajată în
nesfîrşite comentarii despre neajunsurile coaliţiei. În
teorie, cel puţin; în practică, e poate altfel. Omul de rînd
este, în mod firesc, îngrijorat de situaţia sa
economică, de preţul locuinţelor şi al bunurilor de larg consum,
de posibilităţile de a găsi de lucru dacă rămîne, Doamne
fereşte, fără slujbă, de viitorul asigurărilor sociale şi
medicale, la el acasă. Doar că multe dintre acestea depind, vrem,
nu vrem, de cele ce se întîmplă departe de casă, uneori
peste mări şi ţări.
Un prieten din România, pe care
l-am întîlnit în zilele de dinaintea sfîrşitului
de an, la New York, mi-a adus cîteva reviste apărute în
ultimele săptămîni la Bucureşti. Citesc în ele mai cu
seamă articolele politice şi caut îndeosebi interpretări ale
crizei financiare mondiale. Sînt curios să aflu cum sînt
tălmăcite evenimentele de aici prin prisma celor de acolo; vreau,
de asemenea, să învăţ cum se numesc în limba română
acele instrumente exotice cunoscute aici sub denumirile de
„derivatives“, „options“ sau „futures“, noi instrumente
ale diavolului în încarnarea sa post-postmodernă. Dacă
acuitatea analizei şi înţelegerea pe care o dovedesc unii
comentatori surprinde, nu mai puţin surprinzătoare este cantitatea
ieremiadelor şi a clişeelor, a locurilor comune şi a
„încremenirilor în… concept“, cînd este vorba
de situaţia social-politică locală. Cum se împacă cele
două?
Răspunsul facil ar putea fi: „e o
chestiune de generaţii“. Tinerii văd lucrurile altfel decît
cei care au fost formaţi în comunism, oricît ar fi ei de
inteligenţi şi oricît ar încerca ei să se desprindă
de întortochelile spirituale şi/sau intelectuale ale
trecutului. Autocenzura, teama, un servilism care la mulţi devenise
o a doua natură, lipsa de curaj sau de onestitate intelectuală –
iată tarele care se reflectă în aceste analize „stagnante“.
Poate. Dar mă tem că răspunsul acesta este doar parţial. Se
identifică şi la mulţi tineri o pronunţată tendinţă spre
bombastic, spre concluzii tranşante bazate pe idei preconcepute sau
pe altele elaborate în grabă, doar pe jumătate.
Naţionalismul, tendinţa de a îmbrăţişa cu uşurinţă
extremele, atitudinea cinică sau un nihilism înveşmîntat
în straiele unui intelectualism care se vrea sofisticat sînt
vizibile în multe dintre articolele „tinerilor“ (pentru
mine, „tinerii“ sînt aceia care nu erau încă formaţi
profesional în 1989), fie că este vorba de analize ale
structurilor politice actuale sau ale tendinţelor culturale şi
ideologice prevalente.
Poate că ar trebui să citez exemple
concrete. La ce bun însă? O polemică în acest sens nu
are, după părerea mea, nici o noimă fiindcă aduce doar apă la
moară acelora care macină vînt. Cred că, mai mult ca
oricînd, cea mai potrivită atitudine ar trebui să fie aceea a
lui „cîinii latră şi caravana trece“, moderată însă
de o combinaţie de bun-simţ şi de common sense. Întrebarea
este însă: încotro trebuie să se îndrepte
caravana? E greu de spus. Sau, mai bine zis, ar trebui să fim în
stare să oferim mai multe alternative, avînd mereu prezentă
conştiinţa faptului că nici un vis, nici o idee politică, nici o
soluţie socială nu deţin monopolul adevărului absolut; că trăim
înconjuraţi de alţii, cu ei şi prin ei. Că şi ceilalţi au
interesele şi „adevărurile“ lor. La urma urmelor, fiecare
societate reprezintă un sistem complex care nu admite soluţii
simple şi unice. În fiecare moment, în asemenea sisteme,
se nasc realităţi noi, nebănuite cu o clipă înainte.
Lăcomia excesivă, ura sau răutatea
rămîn proprietăţi individuale, intrinseci omului, şi nu e
destul să inventăm utopii şi să adoptăm idealuri pentru consum
social. O revoluţie permanentă care să devină o constantă a
vieţii noastre, în interior, este tot atît de necesară
ca şi aceea îndreptată înspre exterior. E un adevăr
banal acela care spune că fiecare generaţie are clasa politică pe
care o merită. Politicienii sînt corupţi şi vor rămîne
corupţi dacă noi înşine sîntem la fel, în felul
nostru şi la dimensiunile noastre. Cred că Bernie Madoff a început
prin a compensa, pe ici, pe colo, investitori care nu făcuseră
„plinul“ la un moment dat; sub presiunea acestora, încet-încet,
compensaţiile s-au amplificat pînă la dimensiunile
miliardelor de dolari. Henry Kissinger spunea că politicienii nu au
decît un singur manual din care pot să înveţe: istoria.
Probabil că aşa este, el trebuie să ştie. Dar nu numai
politicienii învaţă din acest manual. Şi noi, oamenii de
rînd, avem acces la el. Şi istoria ne arată că marile
schimbări se produc uneori de sus în jos, alteori, invers.
Poate că marea noutate a anului 2009
va fi legată de apariţia unor evenimente, acasă şi peste hotare –
oriunde va fi fiind acest „acasă“ –, care ne vor ajuta să
tranşăm cum e mai bine să abordăm schimbările sociale, politice
sau culturale, în momentul de faţă. Americanii cred că în
situaţia creată astăzi ele trebuie impuse de sus. Sau da, sau ba.
Dacă la sfîrşitul lui 2009 vom fi mai aproape de o idee
operativă în acest sens, am avansat mult.
Columbia, 3 ianuarie 2009
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters