OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Greva generala care a paralizat Israelul la sfirsitul lunii trecute m-a obligat sa ramin doua zile in plus la New York. in asteptarea redeschiderii aeroportului de peste ocean, hoinaream pe strazile Manhattanului; obosit, la un moment dat m-am gindit, ca tot turistul, ca locul cel mai potrivit pentru a-mi trage putin sufletul ar fi unul din muzeele din Upper East Side. in drum am dat insa peste o mica librarie-anticariat in vitrina careia se gaseau expuse citeva din cartile lui W.G. Sebald, in traducere engleza, si am ramas acolo.

Luasem cu mine, pentru orele nesfirsite ale traversarii Atlanticului, o carte despre procesul Brasillac. Cu toate ca este vorba de un caz extrem – ziaristul, scriitorul si criticul francez a fost singurul colaborator al autoritatilor germane in Parisul ocupat care a fost condamnat la moarte si executat in 1945 –, voiam sa inteleg atit atmosfera acelui „moment al judecatii“, cit si natura si caracterul faptelor pentru care fusese judecat. Cum poti sa fii sigur ca „judecata“ nu devine o „rafuiala“, pina unde merge responsabilitatea intelectualului pentru vorbele sale intr-un regim totalitar, ce inseamna „a colabora“? Toate acestea sint intrebari care, intr-un alt context, desigur, si a-vind alte urmari, ramin totusi relevante si in Romania acestor zile de sfirsit de tranzitie.

La imboldul unui prieten, citisem cartea cea mai cunoscuta a lui Sebald, Austerlitz. Ma intrigase prin mesajul ca durerea si disperarea ne coplesesc tocmai la sfirsitul procesului de reconstituire a trecutului, uitat sau nestiut, prin concluzia amara a autorului ca „a intelege“ inseamna a ramine oarecum suspendat intr-un vid mai periculos decit acela al necunoasterii. Autorul german, stabilit in Anglia, imi parea a fi un Kafka contemporan in conflict cu realitatea postmoderna. Si l-am uitat. Acum, in libraria de pe Madison Avenue, rasfoiam cu atentie prima sa carte de proza (Sebald, nascut in 1944 si decedat intr-un accident de automobil in 2001, fusese cunoscut, pina in anii nouazeci, mai degraba ca eseist si critic literar), Emigrantii. Patru istorii, patru destine diferite, descrise intr-o limba cristalina, severa, dar nu rece, textele fiind insotite de fotografii alb-negru care ilustreaza si coroboreaza marturisirile personajelor. Asa s-a facut ca povestea vietii doctorului Henry Selwyn a inlocuit-o pe aceea a lui Robert Brasillac.

La Ierusalim n-am mai ajuns la timp pentru a participa la masa rotunda organizata in ultima zi a simpozionului Gaster. intre 28 si 30 noiembrie s-a desfasurat, la Centrul de Studii al Evreilor din Romania al Universitatii Ebraice, o reuniune la care au participat cercetatori din Israel si – gratie Institutului Cultural Roman din Tel Aviv – o delegatie impresionanta de autori si personalitati culturale din Romania. Cu ocazia implinirii a 150 de ani de la nasterea marelui carturar, acestia au discutat vreme de trei zile opera sa in toate dimensiunile ei, de la folclorul romanesc si pina la… ideologia sionismului. Am ratat deci intilnirea cu vechi prieteni si ocazia de a face noi cunostinte, dar m-am bucurat ca s-a terminat greva si oaspetii au reusit sa se intoarca la Bucuresti, asa cum isi planuisera, inainte de 1 decembrie.
Cerul este albastru si in timpul zilei poti sa-ti sorbi cafeaua in liniste pe malul marii; nu chiar in costum de baie, dar nici infofolit ca de iarna. Am venit la Tel Aviv sa discut cu cineva posibilitatea organizarii unor conferinte despre Paul Paun si Sesto Pals, in februarie, cu ocazia Tirgului International al Cartii de la Ierusalim, si, daca al doilea volum de versuri al lui Sesto Pals, intuneric si Lumina, va fi gata la timp, o eventuala lansare a sa in Israel. De ce in Israel? Fiindca amindoi au trait o mare parte din viata lor adulta si au murit aici.

Desigur insa ca va trebui sa-i redam in cele din urma publicului romanesc, caruia, din punct de vedere cultural, ii apartin. Mai tirziu, pe malul marii m-am gindit din nou la Sebald, la Gaster si la Sesto Pals. Daca primul ar fi auzit de ceilalti doi, ar fi scris poate si despre ei. in ciuda distantei, in timp, in spatiu, in dimensiunea lor intelectuala si in aceea a operei lor, Gaster si Sesto Pals se aseamana in destinul lor: au scris in limba romana pentru un public care uneori i-a refuzat. Refuzul, in cazul lui Gaster, a fost concret si brutal: a fost expulzat, fara drept de apel, din tara. in cazul lui Sesto Pals, respingerea a fost mai subtila, dar nu mai putin traumatica. Dupa ce, in 1933, tinerii avangardisti de la Alge au fost arestati pentru atentat la morala publica (ca si mentorul lor Geo Bogza, de altfel), poetul (care avea atunci doar douazeci de ani) a incetat sa mai publice. Nu insa sa scrie poezie – a scris enorm in decursul anilor –, dar pina dupa plecarea in Israel, in 1970, nu a mai publicat nici un vers.

Ce i-a facut pe multi dintre cei respinsi sa adopte zicala lui Alexandru Lapusneanu „daca voi nu ma vreti eu va vreau“? Stau si privesc marea, de asta data de la inaltimea platoului pe care se afla oraselul Zichron Yaakov, una dintre primele colonii intemeiate in Tara Sfinta pe banii baronului Rotshield de evrei din Romania putin dupa nasterea lui Moses Gaster, si ma intreb totusi daca W.G. Sebald ar fi fost interesat de o asemenea intrebare. Pe el il interesa sa afle cum functioneaza mecanismul identitar sau, mai bine zis, ce se intimpla cind acesta nu mai functioneaza. Personajele sale simt nevoia de a limpezi problemele nascute sau dintr-o falsa identitate, sau din realizarea adevaratei identitati, dar odata acest deziderat implinit, ele ramin paralizate, pierdute. Gaster a continuat sa scrie, la Londra, despre folclorul romanesc, Sesto Pals scria filozofie in frantuzeste la Bnei Brak, dar poezie a continuat sa scrie in limba romana. Iata insa ca Gherasim Luca, prietenul sau dintotdeauna, a devenit la Paris un poet francez. Sa fi fost sinuciderea sa rezultatul unei crize de identitate asemanatoare aceleia a doctorului Selwyn? Daca da, imi spun cu privirea atintita asupra Mediteranei, un alt Sebald va trebui sa scrie biografia lui Sesto Pals.

Haifa, 10 decembrie 2006