OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cecilia CARAGEA
Dialog cu Stelian Tanase
Editura Dacia, Colectia „Charisma“, Cluj-Napoca, 2002, 104 p., f.p.

Aparitia acestei carti de mici dimensiuni coincide cu publicarea volumului lui Stelian Tanase Acasa se vorbeste in soapta si cu interviul luat aceluiasi in nr. 121 al Observatorului cultural. Fiecare din cele trei manifestari ale lui Stelian Tanase reprezinta, identificind doar unul din punctele lor comune, o incursiune in viata sa si in viata societatii romanesti de dinainte de 1989.
Volumul de dialog se deschide cu o evocare plastica a copilariei petrecute in Bucurestiul rural, desfiintat, ca si cel burghez, in mare parte in timpul comunismului: „Traiam la marginea orasului, in mijlocul gradinilor de zarzavat din acea zona. Aceste locuri, mai degraba rurale decit urbane, au fost distruse. [...] Noi spuneam ca mergeam in oras, deoarece, desi traiam in oras, traiam dupa niste ritualuri aproape rurale. Se bea must, se taia porcul de Craciun.“ De altfel, Stelian Tanase, atasat foarte mult de oras, marturiseste ca si-ar dori sa scrie un roman care sa se intinda pe mai multe generatii si care sa fie de fapt istoria Bucures-tiului...

O sectiune importanta a cartii este destinata discutiei pe marginea statutului pe care Stelian Tanase l-a avut inainte de 1989 si a istoriei de dupa, cind a fost foarte implicat in viata cetatii prin fondarea GDS, a revistei 22, intrarea in Parlament alaturi de Partidul Alianta Civica sau sustinerea lui Emil Constantinescu in vederea alegerilor din 1996. Nu a putut sa-si publice doua dintre romanele sale, fiindca nu a dorit sa faca nici un fel de concesie: dupa cum se stie, cenzura taia fragmente, uneori de mari dimensiuni, din manuscrisul trimis de scriitor. De altfel, un astfel de manuscris a determinat inceputul filarii lui Stelian Tanase: „Cind romanul meu Playback a fost respins de cenzura, am intrat in vizorul securitatii. Pe atunci, in Europa de Est era obiceiul ca, daca nu poti sa publici la tine in tara, sa trimiti manuscrisul in Occident si sa faci scandal. Asta iti asigura si un statut international. Eu n-am vrut pina tirziu sa fac acest lucru, iar acum regret. Voiam sa ramin aici sa ma bat. Pare asa o prostie, ca mi-e si jena cind o spun!“.
Personajele cartilor scrise de catre Stelian Tanase nu sint rupte din realitate, ci reprezinta plasmuiri apropiate de concepte. El marturiseste ca prin contactul fizic cu o persoana, nu poate sa o redea pe aceasta intr-un roman. Iar falsele memorii sint o constructie riscanta, in ciuda succesului citorva romane de acest gen. Oricum, in ciuda retetei adoptate, statutul acestui gen literar este pus sub semnul intrebarii in Romania de azi. Romanul nu mai este pretuit, fiind un gen burghez care are nevoie de o societate asezata. Concluzia este una amara: „Inainte nu ne doreau autoritatile, acum nu ne mai doreste societatea...“.

In privinta unui moment important din istoria antedecembrista, scrisoarea trimisa in septembrie in Occident, Stelian Tanase precizeaza ca ea a fost semnata mai ales de scriitorii saraci. „Cei care aveau ceva de pierdut, cei care, in urma unui anumit negot cu regimul, aveau pasapoarte si puteau sa calatoreasca, aveau catedre si tipareau carti n-au semnat.“ Aceasta scrisoare a fost citita la Radio Europa Libera si la BBC, chiar in ziua cind incepuse revolutia la Timisoara. Stelian Tanase nu se considera un disident propriu-zis: „am un mare respect pentru dizidenta est-europeana si tocmai de aceea nu pot sa accept ideea ca as fi fost unul doar pentru faptul ca cenzura mi-a oprit doua carti de la publicare si am semnat o scrisoare de protest“.
Dialogul cu Stelian Tanase este extrem de captivant si chiar detaliile despre copilaria lui sau alte evenimente personale capata o valoare de generalitate. Dificultatile sale ca scriitor in timpul comunismului, reflexiile etc. pot fi atribuite si altora. Nu tuturor insa, dosarul sau intocmit de securitate continind si nume (chiar daca ascunse in spatele unui paravan, confom legii) ale unor prieteni, colegi de breasla, care au turnat... Dar si aceasta situatie are un caracter de generalitate, paradoxal poate...

Cartii i se pot aduce si citeva reprosuri. Discutia nu are un fir foarte clar, unele detalieri nu sint facute, desi ar fi trebuit (cind Stelian Tanase spune ca lucreaza la scenariul unui film, nu vine intrebarea care sa ceara detalii despre acest subiect). In plus, Cecilia Caragea are unele remarce axiomatice, destul de comune: „E un lucru mare sa recunoasteti ca ati facut greseli...“, „E mare lucru sa nu-ti vezi doar de propriile interese si sa vrei sa-i ajuti pe cei din jur“ sau, cu aceasi formula „E mare lucru sa ai puterea sa te retragi“. In fine, in ciuda unor formulari mai putin inspirate, dialogul este interesant si, prin continut, are un caracter documentar.