OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daniel BOUGNOUX
Introducere in stiintele comunicarii
Traducere de Violeta Vintilescu, Editura Polirom, Colectia „Collegium“, Seria „Litere“, Iasi, 2000, 160 p., f.p.

Daniel Bougnoux, profesor de filozofie si de stiintele comunicarii la Universitatea Grenoble III – Stendhal, ofera in Introducere in stiintele comunicarii citeva perspective cu care, folosindu-se de concepte-cheie imprumutate din semiotica si pragmatica, incearca sa clarifice principalele probleme legate de comunicare si sa le ofere celor interesati o serie de repere utile in studiul acestui proces complex in cadrul caruia se reunesc, de fapt, o multitudine de problematici din domenii diferite.

Parcursul introductiv se deschide cu prezentarea stiintelor informarii si comunicarii, fine prelungiri ale filozofiei prin care se relanseaza „marile intrebari traditionale despre adevar, real, legaturi sociale, imaginar, posibilitatea invatarii, a dreptatii, a consensului, a frumosului etc., folosind concepte reinnoite“ (p. 13). Desi comunicarea ramine cumva suspendata intre stiinta si tehnica, ea frizeaza psihanaliza, arta, marketingul publicitar sau politic. Domeniul profesional acoperit de comunicare absoarbe multe alte domenii si analiza resorturilor interioare se dovedeste destul de dificila prin complexitate. „A exista inseamna a fi relationat. Nici un organism nu se poate dezvolta pe termen lung daca este izolat de celelalte, astfel incit o retea de relatii bune, pe cit posibil stabilite inca din copilarie, pare a fi conditia sine qua non a vietilor noastre“ (p. 27) – iata tema de baza si punctul de plecare al studiului, care continua prin disecarea varietatii mijloacelor de comunicare umana si a „bogatiei jocurilor de comunicare“ care au la baza mesajul, un alt concept ce contine, el insusi, o multitudine de alte probleme formale, simbolice, de cadru etc.

Studiul continua astfel cu o critica a logocentrismului: semnele lingvistice, limbajul insusi pierd autonomia instrumentului principal al comunicarii si se alatura limbajului corpului, expresiei si altor straturi semnificante precum imaginea sau semnul indicial, intrind in componenta „orchestrei“, metafora care exprima cel mai bine noua paradigma comunicationala.
In cursul transmiterii unui enunt, „ceea ce era figura pentru emitator devine fond pentru receptor si invers. Emitatorul propune, receptorul dispune si chiar opune performantei o redefinire a cadrului sau o interpretare salbatica. Dilema oricarui emitator, daca vrea ca mesajul sau sa circule, este ca trebuie sa accepte aceasta deformare“ (p. 54).

Intrepatrunderile dintre instrumente si performante simbolice ale comunicarii devin obiectul a doua intregi capitole despre evaluarea efectelor tehnicii, a limitelor cauzalitatii si intrebuintarile ei.
Hirtia tiparita a inlocuit pergamentul, telefonul este mai interactiv decit scrisoarea, televiziunea mai bogata semiotic decit radioul, ecranul cinematografului ofera privirii mai mult decit teatrul, iar calculatorul a marginit uzanta scrisului... Concurenta este urmata de perfectiune, fara insa ca aceasta sa insemne perimare valorica ori estetica. Deosebit de interesant capitolul Deschiderea informationala, inchiderea comunicationala, in care autorul desface mecanismele prelucrarii si vinzarii informatiei, precum si a infiltrarii publicitatii in spatii proprii comunicarii. Daca in anumite compartimente, cum este cel al mass-mediei, comunicarea este mai presus de informatie, in alte domenii, cel politic bunaoara, informatia de orice fel suprima reala comunicare. In primul caz, informatia este constrinsa de bani, caracterul urgent si oameni. In cel de-al doilea, problema se complica datorita conceptului de realitate care nu este unul comun, ci se divizeaza inegal si diferit intre economic, politic, social si chiar cultural.

Spatiul public si mijloacele de comunicare se centreaza pe explozia comunicationala care converge catre o ciberdemocratie, deocamdata, iluzorie: „Universalul care triumfa astazi o data cu web-ul nu este cel al mesajului, nici al unor continuturi neaparat rationale, ci numai cel al mijlocului de comunicare. [...] Scopul ultim al retelei nu este mesajul, ci disponibilitatea contactului: reteaua este in primul rind fatica, intreaga sa utopie se epuizeaza in conectarea utilizatorilor intre ei“ (p. 140).
O remarca: mult mai indicata ar fi fost incadrarea lucrarii de fata in seria „Media“ sau „Sociologie“. Altfel, extrem de utila si scrisa intr-un stil clar, succint si dezbarat de termeni prea tehnici.