OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Detaliile foto si decupajele de ziare – incluse in acest supliment – fac parte din cartea Groapa de gunoi, editata de Galeria Posibila in anul 2007.
Detaliile foto apartin seriei Groapa de Gunoi, realizata de Ion Dumitriu
intre anii 1975 – 1978.

Selectia articolelor de ziar pentru Groapa de gunoi a fost realizata de Ramona Caramelea si de Simion Caltia. „Prin selectia articolelor nu am dorit individualizarea autorilor sau a personajelor, ci, asemenea unui puzzle, am urmarit sa compunem imaginea Romaniei comuniste, sa surprindem perversitatea unui sistem ce manipula subtil constiinta individului.“


Fotografii marite dupa diapozitivele lui Ion Dumitriu sint expuse la Galeria Posibila – Diapozitive 1975-1978 – pina in 27 ianuarie 2008
Str. Popa Petre nr. 6 //www.posibila.ro//galeria@posibila.ro

Va invitam sa vizitati si http://groapadegunoi.wordpress.com/

Ion Dumitriu a fost profesor de desen-pictura intre 1975-1978 la Scoala generala nr.161 din Giulesti-Sirbi, iar apoi, din 1980 si pina la sfirsitul vietii, la Liceul „Nicolae Tonitza“ din Bucuresti. In fiecare vara, timp de citeva saptamini, pictorul isi avea „atelierul“ la Poiana Marului Brasov. Si-a dezvoltat aici un discurs individual clar articulat. Critica a vorbit un timp despre „Scoala de la Poiana Marului“, incluzindu-l intre reprezentantii ei (pe linga Horia Bernea, Teodor Moraru, Teodor Rusu, Serban Epure si altii) si pe Ion Dumitriu. A murit in anul 1998 la virsta de 55 de ani (1943-1998).

Galeria Posibila va propune in aceasta perioada un proiect nou, dedicat artistului Ion Dumitriu. Expozitia Ion Dumitriu – diapozitive 1975-1978 si cartea lansata cu aceasta ocazie, Groapa de gunoi, au pornit de la doua serii de fotografii realizate de catre artist, intre anii 1975-1978, in perioada in care era profesor la Scoala generala nr.161 din Giulesti-Sirbi de la marginea Bucurestiului.

Discursul pe care il propune Ion Dumitriu este esential pictural: pictorul se dezvaluie pe masura ce este descoperit, pe masura ce este cautat. O pictura a lucrului cu obiectul, in calitate de semn plastic, contine un anume procedeu ce constituie de fapt punctul de plecare pentru specificul acestui artist. Pornind de la realitate, Ion Dumitriu trece prin medii de expresie diferite pentru a ajunge in final pe pinza. Folosita ca mijloc de notare a unor teme, idei ori stari, fotografia se aseamana unui caiet de schite unde prospetimea si concizia primeaza, asa cum se intimpla si in jurnalele sale, asa cum sustin si picturile sau acuarelele sale. Privitorul este indemnat sa continue sau sa produca la rindul sau povesti pe care artistul doar le enunta, le recupereaza, le arhiveaza sau le chestioneaza. Asumindu-si aceasta poveste a descoperirii, galeria incepe sa-l prezinte pe Ion Dumitriu asa cum artistul insusi isi incepea lucrul – prin fotografie.

Expozitia cuprinde o selectie de fotografii marite dupa diapozitivele Groapa de Gunoi si Parcul copilului Giulesti-Sirbi. Imaginile contin in ele multe alte povesti despre o perioada pe care tot mai putini oameni si-o amintesc. Pe de o parte periferia. Familii de tigani care muncesc ori prinzesc intr-un peisaj ireal, oi care pasc hirtie, munti de conserve, pinza ori coji de oua pe care acei oameni, angajati sa le sorteze, le descarca din masinile de gunoi ale municipalitatii. In mijlocul acestui furnicar de gunoaie, oameni, obiecte si masini de gunoi – ruinele minastirii Doamna Chiajna. Pe de alta parte, initiativa lui Ilie Blejan, un muncitor la un laborator din zona, de a construi un loc de joaca pentru copii pe un teren viran din aceeasi zona Giulesti-Sirbi, folosind materia prima la indemina: robineti, tevi, conducte, cartoane, placaje, jenti de masini etc.

In fotografiile sale, Ion Dumitriu este mai mult decit pictorul suprafetelor bine conturate, al compozitiilor concentrate, al realitatii impinse pina la limita. In Groapa de gunoi Giulesti-Sirbi, ca si in Parcul copilului Ilie Blejan, Giulesti-Sirbi, Ion Dumitriu este celalalt, interlocutorul.
Tocmai de aceea, cartea lansata de galerie cu ocazia expozitiei nu este o carte despre fotografiile artistului, ci una cu fotografiile sale. O culegere de texte scrise de oameni diferiti, cu preocupari diferite, cu povesti personale. O carte-obiect ce trateaza de fapt o problematica sociala de larg interes – atmosfera unei lumi romanesti de dinainte de 1989, prin intermediul fotografiei de arta. Groapa de gunoi nu este asadar o carte despre Ion Dumitriu, dar nu este nici o cercetare istorica. Este momentul in care te lovesti de locuri, de obiecte sau de sentimente, nu stii ce sa faci cu ele si atunci, intr-o incercare de a pune ordine, ti le povestesti tie insuti.

Imaginile din carte au rolul de a preciza acest dialog, de a sugera atitudinea de cautare, de scormonire, de privire atenta. Dincolo de calitatile grafice, imaginile sint anume gindite pentru a fi detalii alb-negru, pentru a nu dezvalui totul sau tocmai pentru a denunta un anume fel de a privi, specific lui Ion Dumitriu. Departe de a fi reportaje, fotografiile sint de fapt pagini de jurnal, autoreflectii, cautari. Alaturi de texte si de fotografii, decupaje de ziare din presa anilor ’75-’78 completeaza conceptul propus de editor.
Selectia propusa pentru suplimentul de fata evita descrierea sau insiruirea, oferindu-se lecturii dintr-o perspectiva tematica si problematica. Fotografiile si ziarele intra printre rinduri, completind sau opunindu-se textului. Ele constituie un material vizual care insoteste textul fara a-l ilustra descriptiv. Invitatia adresata cititorilor este de a descoperi povestile cautind printre pagini, provocind de fapt la descoperirea unei povesti personale si la scrierea ei in locul anume destinat din paginile Gropii de gunoi.