OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mare agitaţie la un un deceniu după Revoluţia din 1848 prin oraş! Vin şi pleacă pictori; pare puţin de luat în seamă o asemenea îndeletnicire într-o lume care iubea mai presus de orice goblenurile, apoi cusăturile din aţă colorată care o înfăţişau pe Maica Domnului cu un text nemţesc dedesubt. Sau o carafă cu un pahar, un îngeraş ca un broscoi, litografii cu mănăstirea franciscană Maria Radna sau cu sfîntul Johan Nepomuk, patronul Banatului, premărit în limba bulgarilor catolici din Beşenova şi Vinga. Cu toate acestea găsesc o sumedenie de semnale prin marea de fişe prelucrate prin ani de doamna bibliotecar Deleanu cum că pictorii există în Timişoara prin veacul al XIX-lea, ba mai mult, nu numai că există dar sînt mulţi, spre exemplu la hotelul La păunul de aur  este „găzduit David Klem care se declară pictor venind din Arad“ (7154, Tmsw Ztg 1858:213). La un alt hotel, ce se numeşte Trompeter , „poposeste venind din Vrsac A. Zemplenea, pictor“ (în Tmsw Ztg 1858:218, fişa 7174). Prin oraş, „un functionar cu formaţie academică artistică dă lecţii de pictură: peisaj, portret, natura moartă şi flori la casa elevului sau nu“ – Tmsw Ztg 1858:232, fişa 7222). Tot prin urbe se învârte cu gândul la niscaiva bussines în domeniu, domnul Johann Demetrovic ce dă de ştire potenţialilor cumpărători într-ale picturii care (deducem!) nu erau puţini, odată ce domnul respectiv are nădejde de o afacere cu „un fel de creioane colorate şi pulberi care întrunesc toate caracteristicile pastelurilor dar nu se şterg şi tabloul se poate spăla. Culorile au fost remarcate la expoziţia din Paris. La Pesta pictorul Adolph von der Venne a arătat interes ptr. aceste culori, le-a studiat ajungînd la rezultate interesante. Se va trece la organizarea vînzării lor prin prăvălia Sester din Pesta şi Adolph von der Venne va ţine un curs despre folosirea lor“ – În Tmsw Ztg. 1859: 212, fişa 7516).

Pictorului i se spune în Banat „moalăr“, de la nemţescul „maler“ cu substantivul generic „malerei“, care se zice pe sate „molărai“, adică pictură, dar şi „zugrăvit, zugrav, zugrăveală“ în expresiile uzuale dintre uina Petra cu uina Slauca, sîrboaica, ceva de felul: „am vorbit, Petro, cu moalărul Hanţ că vreau să molăresc în cuina de vară“ (citeşte bucătărie de vară). Acelaşi verb însoţit de substantivul familiei sale semantice îl găsim în expresii legate şi de îndeletnicirile mai noi ale lumii de după Joseph Nicéphore Niépce, inventatorul ştiut al fotografiei prin anii 20 din veacul în care Johann Demetrovic dă de ştire prin urbe despre materialele sale de „molărit“ (pensule şi culori speciale).

 

Aşadar, a te fotografia a devenit în limbajul poporan bănăţean „a te molări“ cu varianta mai complicată, dar şi mai complexă la analiză: „te-ai tras în moalăr“, pe care o traducem azi cu expresia „te-ai tras în poză“. De înţeles de ce vorbele nemţeşti au fost schimonosite de valahi, odată ce „Germanii din Arad deţineau următoarele îndeletniciri de: arendator, sitar, faur, sculptor, pictor, bărbier, vânzător de verdeţuri, aurar, lumânar, tâmplar, tinichigiu“ (Gheorghe Ciuhandu,  Românii din Câmpia Aradului de acum două veacuri cu un excurs istoric pînă la 1752, p. 145).

Prin urmare, „la piaţ’“ în Arad, sau Timişoara, la Deta sau la Ciacova, conaţionalii noştri năvăliţi sîmbăta din sate printre tarabele orăşenilor se holbau cu interes la produsele nemţeşti ale meseriaşilor pe care-i prenumăra protopopul Ciuhandu în cartea sa.

 

Ştiau „molărí“ şi ortodocşii sîrbi, dar şi valahii, dovadă sunt bisericile de lemn pictate la Groşi, Margina sau Topla, dar şi cele episcopale, din piatră, cum era aceea din Lipova. La aproape o sută ani înainte de la cazarea pictorului David Klem din Arad la hotelul La păunul de aur  (7154, Tmsw Ztg 1858:213) „episcopul Sinesije a ctitorit în anul 1762 la Arad-Gai, lîngă Arad, o mănăstire servind drept reşedinţa sa de vară. În această mănăstire se află icoane lucrate de pictorii Stefan Tenecki (Stefan Teneţchi) şi Nikola Aleksic (Nikola Alexici)“. (Ljubivoje Cerovic, Sârbii din România. Din evul mediu timpuriu până în zilele noastre, p. 70.)

 

Moalării aceştia sînt sârbi rascieni. David Klem, „moalărul“ venit din Arad în Timişoara, este neamţ catolic, el poate proveni, alături de pictorul Josef Rehak, din satele „pemilor“ din Banatul de munte (vezi despre pemi: The Colonization of Czechs in the Southern Romanian Banat, www.genealogy.ro, p. 6.). Despre Rehak, doamna pemă Barbora Mleziva, (n. Saucop, 59 de ani din Bigăr) îi spune (în 23. 08. 2006) reporterului că fu adus în sat „să molărească“ biserica de popa catolic al satului pe nume Masek care, zice doamna pemă Barbora : „E şi el vecer bătrân (vecer: „seară“ în slovenă, poate fi citit metaforic – n.n.), da’ uite, ţine la noi, mereu vine la noi. Daa, da’, nouă ne pare bine şi pre el iar îl văd mulţumit aicia, cînd vine” (Dana Ciobanu, Doru Cobuz, Captivi lumii făgăduite, www.jurnalul.ro) 

 

 

În imagine:  Timişoara – Gara (1913)