Autor: 
Categoria: 
Fîntîna este alături, nici nu o vezi întotdeauna, uneori te atrage muţenia ei răcoroasă la vremea verii, eşti în vizită la un vecin, un prieten cu care vă petreceţi zilele pe malul Mureşului, la pescuit prin lăstărişul sălciilor, în mirosul de nămol şi pipirig,. Te holbezi la puţul zidit cu piatră de munte adusă taman de la cariera din Milova, asculţi cum ritmează trecerea vremii. picăturile de apă scursă printre doagele de lemn al vedrei înverzite de muşchi. Magie, puţină reverie, niscaiva spaimă în faţa a ceva vechi alături de înfăptuirile amiezii, turturelele uguie în teiul de la stradă a cărui umbră învăluie fîntîna, zgomote din departe ale muncii de zi cu zi: pavarea străzilor la 1859, igiena comunală şi iluminatul cu gaz sunt cuvintele cheie trecute în josul fişei gălbui cu numărul 7825: „S-au întreprins lucrări de îmbunătăţire la piaţa de cereale. Este necesară crearea unui fundament cît de dur posibil ca eforturile prestate să nu fie fără efect prin presarea pietrişului în pămîntul moale. În str. Dreimohrengasse, înspre zidul de apărare, a rămas neînchisă o groapă săpată cu ocazia lucrărilor la conducta de gaz; mai departe, în spate este o groapă de gunoi neacoperită iar fîntîna situată imediat lîngă aceasta este acoperită cu scînduri desprinse sau putrede. În Tmsw. Ztg., 1859:279“.
Cu fîntîna te întîlneşti în cele mai neaşteptate locuri: în vis, într-o piaţetă medievală în al cărei centru se află „o fîntînă de piatră. Mai aud clipocitul picăturilor de apă căzînd pe dalele verzui. (…) Atîta tot... Mîine voi schimba închisoarea... (Lena Constante, Evadare tăcută, 95). Alteori fîntîna se arată în amiază, în calea beţivanului cu sabia bălăngănindu-i-se la şold – o cătană din armata imperială din timpul eliberării de sub turci: „Tăcut, cu capul plecat, merse aşa o bună jumătate de ceas, în urma scroafei, de la fîntîna cea mare aşezată la poarta oraşului pînă la crucifixul de lemn înfipt în faţa cimitirului. Mulţi gură-cască îl urmau, fără să-ndrăznească a-l opri“. (Crnjanski, Migraţiile, 20). Apoi, din nou, fîntîna dincolo de „o fereastră obişnuită (…), o veche şi frumoasă fîntînă cu roată. Lîngă fîntînă, patru jgheaburi lungi din lemn. La stîngă mea, închisoarea principală. În faţa mea, în fundul curţii, dincolo de zidurile înalte, acoperişurile oraşului. Cocoţată pe zid, ghereta plantonului de pază“. ( Lena Constante, Evadare tăcută, 150).
Urcuşul şi întîlnirea neaşteptată cu fîntîna într-o scenă burlesc-absurdă: „Urcă pe o scară de fir - lipsesc unele trepte - şi pe terasa, care are o fîntînă înnegrită în centru, dă peste un om firav şi murdar care urinează, de nădejde, pe vine, la lumina lunii“. (Borges, Istoria eternităţii, 250).
Fîntîna din imaginarul croit în vise, la cel stîrnit de universul concetraţionar, de la mitic la banalul-enumerare-de-lucruri părăsite: “covorul oltenesc, tocat, incolor, o bujie uzată, acei pantaloni scurţi ridicoli, prevăzuţi cu şorţuleţ pe care Sile şi-i punea atunci cînd, la fîntînă, ore în şir, cu fel de fel de căzănuţe, polonice şi pungi, schimba, potrivea apa peştilor; nişte scaune solide, grosolane, un dulap în care aflai trei umeraşe şi rumeguşul cariilor; găleata de gunoi, nearuncată de cîteva luni“. (Viorel Marineasa, Unelte, arme, instrumente, p. 102).
Isidor din Sevilla povesteşte, în secolul al VII-lea, despre aceeaşi „fîntînă înnegrită“ într-o „grădină a deliciilor, plantată cu arbori fructiferi, stropită de o fîntînă din care izvorau cele patru rîuri şi care beneficia de o primăvară eternă“. (Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, 144).
Înainte de mit, de vis, de reverie – fîntîna – semn al vieţii rostuite, aşezată pe temeiuri gospodăreşti pe la anul 1930, cu mult înainte deportării în Siberia cînd au trebuit părăsite toate acareturile numite printr-o puzderie de cuvinte bizare, cu o sonoritate aspră, rusească, însoţind muzical silueta ei în fundul curţii casei Anitei Nandriş-Cudla care îşi aminteşte de casa părinţilor ei: „o casă bună, acoperită cu bliaşcă, împrejurul casei ganuc, să aibă unde să juca copiii. Pentru vite am făcut iarăşi grajd cu studolă la un loc, tot acoperit cu bliaşcă. În faţa casei, am făcut un hîj, aşa ca o bucătărie de vară, acoperită cu şindrilă şi dedesubt pivniţă. Fîntîna tot acoperită cu bliaşcă, poiată de porci, alta pentru găini, un sîsîiac împletit de ţinut păpuşoi. (…) tot ce ne trebuia pentru rîndul gospodăriei“. (20 de ani în Siberia: destin bucovinean, 37)
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters