OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 
Nimic mai înspăimîntător decît scena cu băştinaşul ieşit în faţa alaiului care îl ducea cu biciul pe Isus pe Golgota. Omul pe nume Ahasverus refuză  să-l ajute pe Mîntuitorul căzut înaintea lui în praful uliţei. Poate evită Ahasverus, poate că se teme, poate că nu vrea, destul de bine că asupra lui se abate blestemul Domnului care-i promite un drum fără capăt în veşnicia unei vieţi rătăcitoare in aeternum! O călătorie prin veacuri a unui fals, o nedreptate cu un Isus construit pentru ură împotriva  zicerii „Doamne, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac”. Un Isus al celor care urăsc, avîndu-l ca alibi.
Toate acestea s-au petrecut pe un drum lung – secole de rătăcire şi ură care şi-au găsit împlinirea în veacul de pe urmă: „Cînd mă uit la cel care stătea în faţa mea, la vreo 30-40 de centimetri, văd că i se face o gaură în cap, la ceafă, apoi un şuvoi teribil de sînge şi pică mort. Acolo a zăcut, în vagon. Să nu mai vorbim că au fost în lagăr şi alte aspecte. Unele cadavre au fost despicate şi au fost extrase anumite organe şi... ori au consumat, ori au vîndut, căci şi acolo, în lagăr, a început să apară o piaţă de genul ăsta.
Erau stive de cadavre în lagăr, dar nu a mai impresionat pe nimeni treaba aceasta“. (Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri şi azi, volum coordonat de Smaranda Vultur, Editura Polirom, p. 264). 

Ahasverus ajunge în Banat, pe străzile Timişoarei dar şi prin locurile umbrite ale pădurii de pe culmea pîrîului Straţia şi rîul Bistra Mărului pînă în vîrful Bătrînului, şi de acolo spre valea viitoarei localităţi Ferdinandsberg, (Oţelul Roşu de astăzi). Păşeşte pe drumurile de la Obreja, Ciuta sau Var. În romanul lui Jean d’Ormesson Povestea jidovului rătăcitor cizmarul iudeu se plimbă pe străzile Veneţiei pe cînd aceasta era republică faimoasă şi tare în războaie, se plimbă pe la Lido, scurmă cu piciorul în nisipul ud al plajei, se holbează semnificativ la amurgul de dincolo de valurile mării, de peste clădiri, ascultă melodia „Che sara“ în interpretarea lui Jose Feliciano. Trece, după cum ne şopteşte d’Ormesson, pe lîngă „Vama mării“ – care este „o clădire frumoasă avînd deasupra un glob mînuit de zeiţa Fortuna“ (p. 48).