OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Falimentul este (şi) romantic (şi) muzical. E asemenea lui Czibulka căruia „publicul timişorean îi apreciază favorabil spectacolele“ (...) întrucît „în distribuţii figurează cei mai buni artişti de la Pesta (...), care vin pe rînd să întărească ansamblul local“. Ca întotdeauna însă,  problema se complică. Artiştii vin, numai că deplasările trebuiesc plătite, adăugaţi aici şi faptul că domnul patron de teatru Czibulka trăia el însuşi la Pesta, aşa că degeaba ia „în arendă întreprinderile anexe ale teatrului: cafeneaua, restaurantul şi sala de bal“. Aceasta de pe urmă este cu totul nerentabilă, de faptul acesta îşi dă seama repede, mai apoi, acelaşi, constată că „nici cafeneaua, nici restaurantul nu par sa fie afaceri strălucite. Dificultăţile financiare ale lui Czibulka provin însă, în primul rînd, de la teatrele lui din Pesta şi Buda. În cele din urmă dă faliment. În contul datoriilor sale din Timişoara, în sumă de 700 florini, el abandonează toată averea mobilă pe care o are aici“. (Ivan, Istoria a două secole de teatru liric la Timişoara: 123).

Concluzia e una: „Czibulka este numai unul din oamenii de teatru talentaţi care se ruinează atunci cînd, în goana după venituri care să acopere cheltuielile lor, se apucă de exploatări teatrale în stil mare“. (Ivan, Istoria: 123)

Un alt director falit este Theodor Müller.  Motivul e şi aici la îndemînă: „Artiştii săi participă intens la viaţa socială a oraşului, ce-i drept, mai ales prin frecventarea localurilor unde se bea… Se zice că în nici o trupă de teatru nu s-au mai văzut la Timişoara atîtea tinere blonde! Müller nu avea însă numai actori sociabili şi coriste… dezgheţate. El i-a adus în 1834 ca dirijor pe Franz Limmer şi ca primviolonist pe Michael Jaborszky, două personalităţi muzicale de seamă. Ei se stabilesc definitiv la Timişoara, unde îşi vor încheia viaţa consacrată muzicii. Dintre cîntăreţii lui Müller se păstrează numele cîtorva, cu bună reputaţie pe vremea lor: Katharina Zimmermann, Emilia Heine, Katharina Erl, Rühe si Schott“.

Urmarea tuturor acestor debandade manageriale e uşor de anticipat: „Theodor Müller se ruinează“. Neaşteptat este doar faptul că herr Müller „întîi dă faliment la Bucureşti“. ((Ivan, Istoria: 204)