OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu ştim, şi probabil nu vom şti vreodată anumite realităţi pe care ni le înfăţişează documentele istorice. În fişa  3581, sîntem anunţaţi că „în casa nr.24 din Cetate la et. I se vînd la licitaţie paturi, mobile, sticlărie, porţelanuri etc“. ( în Tmsw. Hg.1856;206). De ce se ţine licitaţia, cine şi ce destine se ascund în spatele acestei întîmplări: poate fi un deces, o moştenire, un faliment tragic, urmarea unei escrocherii sau  o tragedie de felul ăsteia care i s-a întîmplat vecinului de la patru, din blocul nostru, care a venit acasă de la serviciu la o oră nepotrivită, să fi fost cel mult ora 11 dimineaţa, nu mai devreme; a intrat nepăsător în apartament, ba chiar, am putea spune, puţin plictisit; starea i se va risipi degrabă cînd va da cu ochii de soţie şi amant în patul conjugal.

 

Totul s-a spulberat şi au intrat la licitaţie, vorba anunţului: „paturi, mobile, sticlărie, porţelanuri, etc.“. După cum ne dă asigurări competente istoricul Lucian Boia, istoria este o îndeletnicire a imaginarului. Cred tot mai mult că aşa este, pe măsură ce scormonesc prin fişele îngălbenite de cele cîteva decenii cîte s-au scurs din momentul redactării lor. Totul este amestecat cu deriva imaginativă. Orice document are în el un potenţial revelator de scene, completări epice, detalii închipuite cinematografic. Îmi pare că nu există, cu adevărat istorie, doar reveriile noastre mascate ştiinţific despre ceva care a fost şi nu va mai fi in saecula saeculorum:  expresie, aceasta, definitivă pe care o putem pricepe dacă citim de două ori scrisoarea către Galateni unde apostolul spune „A Lui să fie slava în vecii vecilor!“ (1.5).

 

Cu atît mai mult e de aşteptat ca să pricepem că scormonirea în literatură este una în imaginarul creator prin excelenţă. Fac aici o paranteză mică de tot şi mă întreb de ce în cultura didactică universitară de prin catedrele noastre de literatură română şi, de ce nu?, comparată este socotit scriitorul un neavenit, un ins care nu „face ştiinţă“. Nu e mai bine şă fie şi de unii, şi de alţii? Practica scrisului literaturii, vorba inepuizabilului Lucian Raicu, să fie oare chiar atât de puţin?  Ion Caraion dă un exemplu care ne arată faptul că lucrurile nu stau deloc aşa. Exemplul este cel al lui „Cummings, partizan al transferurilor de sensuri, maniere şi tehnici între arte, profesor de poezie (1952—1953) în cadrul Universităţii Harvard (unde la catedra ce poartă numele lui Charles Eliot Norton, şi la care se succed an de an un li¬terat cu un muzician sau cu un specialist în artele plastice, onoarea de a preda atari cursuri e socotită drept cea mai înalta onoare de la Harvard)“ (Caraion,  Sfîrşitul continuu, 175).

 

Revenim acum la oile noastre, adică la imaginarul care stă la pîndă în dosul documentelor istorice. Boia ne dă asigurări ferme că imaginarul, ca produs continuu şi neobosit al spiritului omenesc, nu prea ţine seama de relaţia sa cu documentul. Concordanţa sau neconcordanţa imaginarului cu documentul istoric „este ceva secundar, chiar dacă nu este lipsit de importanţă pentru istoric“. (Boia, Pentru o istorie a imaginarului, 14). Mai apoi  eruditul (şi spectaculosul istoric) dă cîteva exemple pe care nu mă pot abţine să nu le citez, mai ales că îmi motivează bine de tot amestecul cu pana epică, narativă şi ludic-neserioasă prin mormanul de documente pline de praf, de ciuperci şi mucegai  de pe rafturi de bibliotecă. Zice istoricul că „sacrul aparţine evident imaginarului, dar faptul de a crede în Dumnezeu nu este un argument împotriva existenţei lui Dumnezeu! Nu este, de altfel, nici un argument în favoarea existenţei sale. Unii cred în extraterestri: una dintre expresiile cele mai pitoreşti ale imaginarului contemporan. Această credinţă nu are nici o legătură cu existenţa sau inexistenţa extraterestrilor“. (Boia, Pentru o istorie a imaginarului, 14).

 

În ce mă priveşte cred în istoria din cutiile de pantofi din Biblioteca Academiei, filiala Timişoara. Cred şi mărturisesc asta, după cum cred în „paturi, mobile, sticlărie, porţelanuri“, aşa scoase la licitaţie din istorie, cum se află ele.