OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Viaţa actorilor lirici timişoreni în secolul al XIX-lea nu era deloc uşoară. Uneori, era de-a dreptul tragică. Sîntem departe de extazul televizat de astăzi al concertelor vieneze de Anul Nou, în care totul e luminos, viaţa uşoară şi în pas de deux, cu perechea balerinilor plutind imberb prin interioarele baroce, cu oglinzi şi parchet lucios pe ritmuri de entrée şi adagio. Lumea muzicii imperiale era adesea măcinată de nefericire. O să dau două exemple: „În 23 oct. 1856 decedează de «paralizie pulmonară» Ana Strampfer în vîrstă de 30 de ani, soţie de director de teatru. Locuia în Cetate“ (fişa 3694, în Tmsw.Hg. 1856;253). Soţul ei a fost „Schauspieler und Theaterdirector“, adică şi cîntăreţ, şi patron.

 

Mai apoi, în anul 1870, Herr Strampfer pleacă la Viena şi pune bazele a ceea ce sursele identificate de noi denumesc ca fiind, pur şi simplu, „eines neuen Theaters, des Strampfer-Theaters“ (vezihttp://de.wikisource.org/wiki/ADB:Strampfer,_Friedrich). Una dintre descoperirile muzicale remarcabile ale actorului-impresar-văduv Strampfer va fi Pepi Gallmeyer. Nicolae Ivan dă la iveală scene de viaţă amarnice ale acesteia: „Începuturile timişorene ale lui Pepi Gallmeyer sînt dintre cele mai modeste. Trăia în mizerie într-o cămăruţă, spălîndu-şi după spectacol rochiile de scenă pentru a le avea curate a doua zi. Într-o iarnă aspră, uşa casei fiind troienită de viscol, fu obligată să iasă pe fereastră. În acea casă născu şi un copil, mort imediat, pe care-1 înmormîntară vecinii miloşi“ (Nicolae Ivan, p. 109).

Mai tîrziu, la Viena, Pepi are parte de succes briliant, vorba cronicilor. Viaţa grea o va urma însă, dar şi amintirea scenei lirice timişorene de unde şi-a început cariera internaţională în condiţii vitrege.