OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Madeea SASANA
Moise Maimonide. Calauza ratacitilor ca itinerar al mintii in Dumnezeu
Fundatia Romana pentru Stiinta si Arta, Academia romana, Institutul „G. Calinescu“, 2002


Calauza la Calauza ratacitilor a Madeei Sasana (Axinciuc), asistent universitar la Catedra de Limbi Orientale, Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, Universitatea Bucuresti, si colaborator la „Centrul de Studii Iudaice“, Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti (cu al carei sprijin a fost publicata), se vrea un puzzle, un „joc“ al interpretarii care nu urmareste o delimitare, o „clarificare“, a textului lui Moise Maimonide, cel mai important reprezentant al gindirii iudaice medievale, ci „cauta sa faca sa vorbeasca tacerea din umbra textului maimonidian“ (p.11). Caci Maimonide insusi nu urmareste „o comunicare in cuvinte clare, ci mai degraba disparat, prin aluzii“, aplecindu-se asupra misterelor din care delimiteaza doar „ceea ce contine ideea principala si lasa restul pentru cei care sint demni de ea“ (M. Maimonide, The Guide for the Perplexed, Routledge &Kegan, 1958, cap. XXIX, p. 211). O fenomenologie a invizibilului care incearca sa surprinda epifania unitatii nevazute in treptele devenirii intru transparenta a vizibilului, caci „nu exista viziune fara ecran: ideile [...] nu ar fi mai bine cunoscute de noi daca nu am avea trup si sensibilitate, ci atunci ele ne-ar fi inaccesibile [...]. Textura lor carnala ne dezvaluie absenta oricarei carni“ (Maurice Merleau-Ponty, Le visible et l’invisible, Gallimard, pp.197-198).

Un drum care merge de la vizibil ca semn al invizibilului – atributele afirmative, alegoria si simbolul teofaniei, anamorfoza mesajului profetic, obscur si enantiomorf – caci se constituie in cuvint despre tacere, forma a imaterialitatii – si viziunea Carului si Tronului Ceresc ca desfasurare in imagini a unei transcendente absolute, a „invizibilitatii pure“, – la calea apofatica, a negarii oricarei determinatii si conceptualizari spre un Absolut Celalalt fara putinta de in-chipuire si asemanare, patrunderea in nedezvaluirea prin fiinta, prin vizibil, a invizibilului.
„Calauza ratacitilor“, „itinerar al mintii in Dumnezeu“, porneste, asemeni Sf. Bonaventura – de la cautarea manifestarii luminii spirituale, dezvaluite in formele intelectului, pentru a ajunge (depasind astfel schema aristoteliciana a intelectului activ) la o gindire paradoxala a deneginditului, la anularea, prin exercitiul negarii, a oricarei determinari si limite. Un exercitiu al trecerii prin forma dincolo de forma si prin cuvint dincolo de cuvint.

Abordarea textului maimonidian se va situa de aceea, in studiul de fata, in interiorul unei traditii a infinitului interpretarii, legitimata de ne-limita literei si a cuvintului revelat – ca urma, in acelasi timp, a prezentei si absentei. Prezenta si absenta – interval al unei hermeneutici care incearca sa degaje din textul lui Maimonide, acele elemente care se constituie in indicii ale transcenderii materiei, formei si cuvintului prin ele insele. Analiza va parcurge mai intii „drumul in sus“ (transcenderea de jos in sus blagiana), de la idolatrie – a formei si cuvintului, trist obstacol, „oglinda ce-i trimite privirii imaginea sa“ (Jean-Luc Marion, Dieu sans l’être, Fayard, 1982, p. 21) – la numele divine – numirea denenumitului prin actiuni vizibile sau prin calea negativa a impronuntabilitatii, semn al distantei, al alteritatii absolute – si calea manifestarii si a intruchiparii. De la lumea intermediara a ingerilor si a oglinzilor desavirsirii actiunii invizibilului – modelul lumii, armonia si simetria microcosmos – macrocosmos – pina la revelatia tainuita a realitatii metafizice, imaginarea inimaginabilului – misterul Carului Divin la Iezechial si Isaia (Maase Mercava).
Drumul in jos (transcenderea de sus in jos, transcenderea de catre invizibil a propriei transcendente, intru manifestare) va merge de la profetie – desavirsire a omului care devine prilej al Cuvintului, desavirsire a „transparentei vizibilului“ (p.71) – la rau ca o conditie a drumului, a parcursului (caci „ca scara, lumea vizibila exista prin participarea ei la fiinta, dar inca nu este“ p. 90) si la providenta ca forma de actiune divina prin participarea umana (credinta – „concordanta intre ceea ce este conceput si ceea ce este spus“ – si intelepciunea – care este drumul insusi, „cautarea intelepciunii“). Uniunea suprema, cunoasterea si, asadar, iubirea suprema este „moartea ca sarutare divina“, blinda „ca si cum ai indeparta un fir de par dintr-o ulcica cu lapte“, tacere a nevazutului.

Daca opera lui Maimonide sta sub semnul „in-drumarii“, al invatarii unei umilitati a drumului spre cunoastere si iubire (caci „iubirea este masura cunoasterii pe care o avem despre Dumnezeu, a luminii; putina cunoastere inseamna putina iubire“ – M. Maimonide, Le Livre de la Conaissance, PUF, 1990, sect. V, cap. VIII, 3), al misterului imaterialitatii pure care nu poate trece decit prin labirintul materiei, care este ascundere si epifanie, al unei cautari ce sta sub amenintarea perpetua a ratacirii si caderii in neputinta, ghidul Madeei Sasana (sau puzzle-ul ca exercitiu propriu al cautarii) traseaza directii si o abordare care se asaza sub semnul unei fenomenologii care pastreaza ascunderea in sine a cuvintului si gindului maimonidian.