Constantin CALIN
Dosarul Bacovia I. Eseuri despre om si epoca
Editura Agora, Bacau, 1999, f. p.
Dosarul Bacovia (I) de Constantin Calin este un tom gros (481 p., dintre care jumatate sint ocupate de Anexe si Note), de aparenta stiintifica serioasa. De la Preliminarii pina la Indicele de nume, volumul promite un „eseu biografic exhaustiv si o imagine proaspata a omului Bacovia. La o privire mai atenta – trec peste paginarea deficitara a textelor –, citind Preliminariile, incep semnele de intrebare... si exclamare. Iata – schematic – citeva din problemele scrierii/aparitiei cartii, metoda de lucru si, nu in ultimul rind, propriile „contrarieri“ – propulsoare – ale autorului (toate acestea expuse de Constantin Calin cu o buna doza de umor involuntar): 1. pretentia de exhaustivitate documentara: „Dar, desi am ajuns sa ma indoiesc ca se mai pot produce «revelatii» documentare (asteptarea lor a fost principalul motiv care m-a tinut in loc), nu consider inchis «dosarul» sau. Aproape complet in forma de acum, el mai are nevoie de trei-patru piese pentru a clarifica definitiv toate capitolele existentei pretului“ si factualitate abuziva (conform blazonului: „Tot ce priveste viata unui autor este interesant“, semnat V. Alecsandri); 2. multa rivna si rabdare investigativa, secundata de o abila „indoiala“: „Pentru a defini «ideea de Bacau» si pe cea de «provincie» (?!), de pilda, am cercetat, in arhive, miscarea populatiei, institutiile administrative si culturale, bisericile, cazarmile, strazile, cinematografele, gradina publica, muzica militara, crismele, iarmaroacele, cimitirele [...].
In nu putine momente, insa, curiozitatea mea a fost intretinuta doar de propria-i inertie, caci entuziasmul dat de anumite «descoperiri» era imediat subminat de indoiala asupra utilitatii lor (sic)“; 3. in fine, metoda aplicata, care e o „sinteza de elemente diverse (de la critica biografica la stilistica)“, trecind de la interesul „pentru problemele taxonomice si axiologice“ la acelea pentru „explicatiile psihologice, filologice si culturale“. Mai presus de toate, insa, C-tin Calin se asaza in rindul acelor „arheologi cinstiti, care respecta materialele“. „Critica mea e una fidela, in sensul ca vizeaza, in primul rind, pornind de la cunoasterea minutioasa a epocii in care a scris Bacovia, intentiile originare ale operei sale, fara a ignora modificarile lor ulterioare“. Astfel de declaratii de o uimitoare buna credinta (+ scrupulozitate), venind si dupa o munca – de teren! – considerabila ne pun in fata unui caz rar (savuros, sa recunoastem) de anacronism, in peisajul istoriei si a criticii noastre literare (critica istorista si factologica de secol XIX). Toate cele 14 capitole dedicate biografiei lui Bacovia (titlu: Cronica unei familii, Ideea de Bacau, Un detaliu biografic, dar si Epoca lui Sensitif...) cumuleaza la nesfirsit si fara un minim discernamint date, informatii de tot felul, note explicative etc., insignifianta uluitoare blocindu-se, pe ici pe colo, intr-o „cazuistica“ de penibila naivitate.
Si atunci cind C.C. hotaraste sa „incheie“, ceea ce il indeamna e „certitudinea (singura)“ ca a lasat „loc pentru reveniri“. Ce putem zice, decit ca ar fi mai bine pentru autor sa renunte atit la nelinisti, cit si la certitudinea din urma si sa taie nodul gordian…

