OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Flavius JOSEPHUS
Autobiografie. Contra lui Apion
Editura Hasefer, Bucuresti, 2002,
190 p., f.p.


Autorul celebrelor Antichitati iudaice si Istoria razboiului iudaic, atit de apreciat de imparatii Agrippa si Vespasian, Flavius Josephus, este prezent acum la Editura Hasefer cu doua lucrari mai putin ample – Autobiografia si tratatul scris ca raspuns la trei cronici grecesti calomniatoare la adresa poporului evreu: Contra lui Apion.
Epoca in care traieste si scrie Flavius Josephus este una dintre epocile agitate si singeroase ale istoriei evreiesti – secolul I e.n., perioada rascoalei antiromane din Iudeea si Galileea, a masacrelor evreilor din Siria si Damasc, a unor neincetate lupte interne pentru putere. Autobiografia este cronica efortului permanent pe care il depune autorul in calitatea sa de procurator al Iudeii si comandant militar de a mentine pacea, de a controla multimile oricind gata de rascoala, de a gasi momentul oportun pentru un atac foarte bine chibzuit si, nu in ultimul rind, de a zadarnici comploturile permanente ale adversarilor politici, de a imblinzi, printr-o retorica care nu se da inapoi de la nici un fel de tertip, nesupusa Tiberiada. Este o imagine perfecta – pe a carei veridicitate autorul insista permanent – a ceea ce inseamna guvernarea in partea orientala a Imperiului Roman: manipularea prin influenta indirecta sau imprastierea de zvonuri (p. 65), eliminarea cit mai singeroasa si pilduitoare – pe care Josephus incearca permanent sa o evite – a dusmanilor politici, minciuna strategica si intimidarea. Ceea ce incearca sa demonstreze istoricul „captiv“, onorat la curtea imperiala, este ca politica sa a incercat sa obtina pacea poporului sau, nu sa dinamiteze ordinea imperiului, al carui admirator se declara in repetate rinduri.

Contra lui Apion este demersul unei justificari si, in acelasi timp, al constituirii unei imagini identitare prin deconstruirea sistematica a unor cvasimitice relatari care circulau la istoricii si cronicarii epocii. Demonstrind, prin raportarea la cronicile egiptene, feniciene si caldeene, dar si la Pythagoras sau Herodot – vechimea poporului evreu si importanta traditiei scrise si a consemnarii istoriei, a adevarului „neamestecat si pingarit“, Flavius Josephus trece apoi la demontarea sistematica a „calomniilor“ lui Manethos, Lysimachos (amindoi afirmind originea egipteana a lui Moise si a Pastorilor-leprosi alungati de catre comunitate) si Apion Machtos („Truditorul“) gramaticianul din Alexandria, cel mai indirjit dintre calomniatori.

Flavius Josephus opune imaginii teriomorfe a unei alteritati necunoscute si misterioase o buna cunoastere a culturii grecesti, orientale, romane si o prezentare limpezitoare a culturii iudaice, a religiei si traditiei evreilor, superiori prin faptul ca isi cunosc cu totii legea si ca sint feriti de „indecentele fata de divinitate“, trufia si intoleranta grecilor. Caci „ca sa dai dovada de intelepciune trebuie sa respecti cu strictete legile tarii tale si sa nu le batjocoresti pe cele ale altora“ (p. 143). Prezentarea pe care o face Flavius Josephus nu este nici ea lipsita de trufie si exagerare: legea lui Moise este cea mai veche si mai desavirsita din lume si i-a influentat pe Pythagoras, Anaxagoras, Platon si chiar pe stoici (p. 147). Vasta cultura si deschidere ii permit lui Flavius Josephus sa traseze un tablou graitor pentru modul in care erau vazute coloniile periferice in vastul Imperiu Roman dar si pentru modul in care era diseminata in general imaginea etnica si era conturata alteritatea in epoca elenista.