OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Martha BIBESCU
Un sacrificiu regal: Ferdinand al Romaniei
Traducere de Maria Braescu, Editura Compania, Colectia „Figuri si clipe“, Bucuresti, 2000, 122 p. 34 000 lei


Une Victime royale: Ferdinand de Roumanie a cunoscut citeva editii in Franta anilor ’20 si a fost publicata si in limba romana in 1930, intr-o traducere nesemnata. Actuala editie cuprinde, pe linga textul Marthei Bibescu (excelent tradus de Maria Braescu), o serie de cuvintari si documente ale regelui Ferdinand, incercind sa ofere o imagine cit mai coerenta a acestei personalitati.

Trecind rapid peste paginile introductive, in care se vorbeste cu atita insistenta despre sacrificiu, martirizare, tortura morala etc. incit adevarul de necontestat al acestor lucruri risca sa para pura pisalogeala, cititorul va descoperi o scriitoare (Martha Bibescu) perfect capabila sa reconstituie realitatea din spatele unei pagini de istorie: omul Ferdinand-Victor-Albert-Meinrad, prietenul si profesorul de botanica, tinarul vazut prima data intr-o fotografie (de care Suzana, fata in casa, se indragostise!) si apoi adultul uritit de boala care prefera, in anturajul sau, tovarasia unei Marthe de 12 ani pentru ca numai in fata copiilor se putea elibera de timiditate, care ii ramasese prieten fiind „minutios in credinta lui“ fata de lucrurile „pe care le alesese, le iubise sau le suportase deja“ (p. 24).

Cartea pare a fi, in proiect, un fel de... opera hagiografica: „Celor ce nu au vreo predispozitie speciala le vine greu sa afle daca au avut de-a face in viata cu un sfint, mai ales daca acel sfint a trait sub cele mai inselatoare aparente, daca ocupatia lui a fost aceea de rege, iar principalul sau merit a fost cumintenia“ – este prima fraza a textului, iar finalul cartii suprapune peste figura regelui Ferdinand pe aceea a sfintului sihastru Meinrad. Daca „proiectul“ nu se implineste e fara indoiala din cauza ca Martha Bibescu are prea mult talent literar si, in plus, nu reuseste sa aleaga decis intre imaginea de sfint sau de personaj tragic. Personajul Ferdinand e seducator prin candoare (episodul cu pomul de Craciun trimis de printesa Antonia e edificator pentru contrastul dintre omul cu emotii autentice si rolul sau social constringator), un erudit ce se ascunde spre a nu-si expune pasiunile curiozitatii rautacioase a celor din jur, un catolic fervent si un ofiter prusac care a pus, totusi, mai presus juramintul fata de poporul sau (ceea ce l-a costat excomunicarea, dupa botezul celui de-al doilea copil in religia ortodoxa, si separarea completa de familia sa germana – care l-a sters din arhiva Hohenzollernilor – la declararea razboiului). Lucruri pe care le stim din istorie apar intr-un surprinzator si eficient (literar vorbind) mariaj cu amanunte atit de amuzante, neasteptate, bizare incit par pura literatura: replica sotiei de origine americana a unui diplomat francez care, exasperata de ciudatul obicei al regelui de a repeta de citeva ori la rind cuvintele interlocutorului, ii spune fara retineri: „Now, Sir, let us have a serious talk. And don’t repeat what I say!“ – sau aceea a reginei Maria, remarcind ca regele nu se poate obisnui sa puna punctele pe «I» (semn grafologic de timiditate): „Now you are a king, you must do your i’s!“.

La finele acestui text, constatam ca pasajele in care i se explica cititorului, pasionat si in detaliu, care trebuie sa fie concluzia sa sint mult mai putin eficiente in insasi demonstrarea caracterului tragic al destinului regelui Ferdinand decit celelalte, unele chiar tulburatoare, in care viata unui om ajuns, fara s-o fi dorit cu adevarat, rege se dezvaluie in detaliile sale dureroase, amuzante, imprevizibile sau atit de „normale“. Vom incheia cu un asemenea pasaj, o amintire a Marthei Bibescu despre momentele petrecute impreuna in fata cite unei carti interesante: „Intoarce foile incet, explica, ii place sa-i instruiasca pe altii; iar mie imi place sa ascult. Cind spun ceva, imi repeta cuvintele de citeva ori, dupa obiceiul lui. Trec ceasuri...“