OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Neagu DJUVARA
O scurta istorie a romanilor, povestita celor tineri
Editura Humanitas, Seria „Istorie“, Bucuresti, 1999, 215 p., 55000 lei


Manualele de istorie ale primilor ani postrevolutionari continuind, in linii generale si in acelasi „limbaj de lemn“, „buna traditie“ a istoriei intentionat deformate in deceniile trecute sint o dovada ca, in Romania, reflexele induse culturii si societatii de jumatatea de secol de regim politic comunist supravietuiesc caderii acestuia. Fara a-si propune sa fie ea insasi un manual, O scurta istorie a romanilor, povestita celor tineri de Neagu Djuvara este, intr-un fel, o reactie la acest mod indigest de a preda istoria in scoala. Irina Nicolau, specialista in etnologie si istorie orala, este cea care l-a convins pe Neagu Djuvara sa inregistreze pe casete audio un „rezumat“ al istoriei noastre – iar cartea reprezinta transcrierea, cu mici modificari, a acelor inregistrari. De aici deriva, in buna masura, forma prietenoasa a acestui discurs istoric care, fara a evita datele, informatia exacta, nu ajunge nici o clipa sa oboseasca. Sint abordate numeroase probleme delicate ale istoriei noastre, iar adevarul este afirmat deschis chiar si – sau mai ales – atunci cind el, din punctul de vedere al vajnicilor aparatori ai idealizarii romanilor dintotdeauna, poate sa para o jignire la adresa „poporului“. (A spune ca pe vremea lui Burebista nu exista un „sentiment national“ care sa motiveze politica agresiv-expansionista a acestuia sau ca Basarab Intemeietorul, primul nostru dinast dovedit documentar, era urmasul unor sefi cumani constituie inca, pentru atitea minti intoxicate de teoriile nationalist-protocroniste dragi vechiului regim, o impietate.)

Neagu Djuvara defineste impartialitatea istoricului nu ca obiectivitate, ci ca „succesiune – cit mai cinstita cu putinta – de partialitati“ (p. 6). Parerile personale ale autorului se bucura de o argumentatie atenta si convingatoare, iar logica inlantuirii faptelor nu este, nici o clipa, scapata din vedere. Autorul apeleaza la argumente lingvistice (transformari fonetice, toponimie etc.), evoca reprezentari ale unor evenimente in literatura sau film, face trimiteri la situatia actuala ori de cite ori asemenea practici ii par necesare pentru a motiva evolutia intr-un anumit sens a unor evenimente sau pentru a clarifica importanta altora in viziunea contemporanilor si a posteritatii. Comparatiile cu situatii mai aproape de intelegerea generatiei tinere – careia, in fond, i se adreseaza cartea – imbraca adesea forme savuroase: „... in vremea aceea sla jumatatea secolului XIII – n.n.t cavalerii apuseni in armuri cintarind cit ei insisi, calari pe caii cei mai grei din Europa, si ei acoperiti cu zale, si insotiti fiecare de vreo zece aprozi, erau in tactica epocii echivalentul tancurilor de azi“ (p. 41).

Paginile dedicate domnilor fanarioti sint foarte reusite, autorul evocind personalitatea acestor (de obicei) fosti „mari dragomani“ (traducatori la curtea Sultanului, deci cunoscatori de secrete politice) fie prin apelul la realizarile lor (primele institutii de invatamint superior din Romania, de la Bucuresti si Iasi, cu predare inclusiv in limbile italiana si franceza, ca si institutia secretarilor francezi ai domnitorilor – asadar, primii pasi ai deschiderii spre cultura franceza – li se datoreaza!), fie cu ajutorul relatarilor unor istorici care ii prezinta ca pe niste inteligente politice extraordinare – mari specialisti in arta de a-si scapa capul (la propriu!) din situatii grave.

Partea de istorie contemporana este insotita de o precizare: istoricul, in contemporaneitate, joaca obligatoriu si un rol de om politic: el nu se poate abtine de la a judeca, naratiunea fiind permanent dublata de formularea unor judecati de valoare. In acest mod este tratat „razboiul de 77 de ani“ – incepind cu 1914, cuprinzind cele doua razboaie mondiale si asa-numitul „razboi rece“ si incheindu-se cu prabusirea Imperiului Sovietic in 1991. Din pacate, cartea se opreste inaintea revolutiei romane din ’89, subiect despre care autorul ar fi avut, fara indoiala, lucruri interesante de spus. Ultimele cuvinte, destul de optimiste, se refera la rolul tinerilor in refacerea societatii romanesti dupa anii de dezastru economic si moral comunist.