Vineri, 27 martie, a avut loc la
Galeria Posibilă vernisajul expoziţiei Iarna a artistului Ştefan
Câlţia. Lucrările au fost realizate între noiembrie
2008 şi februarie 2009, dar iarna lui Ştefan Câlţia nu este
cea dintre aceşti ani, ci o stare cunoscută şi explorată încă
din copilărie, din care mirosul merelor coapte şi trosnetul
lemnelor din sobă nu s-au risipit. Pînzele sale păstrează
ecouri ale experienţelor trăite în decursul întregii
vieţi, dar cele care vorbesc despre toate acestea sînt formele
şi culorile, nu subiectele. Prezenta expoziţie a maestrului se
distinge de cele anterioare prin noutatea pe care o aduce fiecare
iarnă în ciclul anotimpurilor. Este vorba despre o iarnă „a
mai multor ierni“.
Pînzele propun numeroase lucruri
noi, în condiţiile în care totul este aşa cum ştiam
dinainte. Ceea ce interesează în ele sînt atmosfera,
starea şi povestea, adică factorii subiectivi care se interpun
între natură şi modul în care aceasta a fost transpusă
pe suport, căci avem de-a face cu un artist-povestitor. Lucrările
sînt poveşti ale sfîrşitului de toamnă şi ale iernii,
ale zăpezii dintr-un Ardeal aflat în afara spaţiului şi a
timpului.
„Relaţia profundă cu natura este o
caracteristică de bază nu doar a muncii artistice a lui Ştefan
Câlţia, ci şi a vieţii sale“ – ne spune Matei Câlţia,
curatorul galeriei. „Biologia, ca materie, l-a salvat adeseori pe
Ştefan de la matematică sau latină, în anii de şcoală.
Observaţia naturii a fost împinsă mai departe, spre semn
plastic, prin care este recreată o lume – cea a privitorului.
Ştefan Câlţia nu obişnuieşte să lucreze în aer liber
şi nici după fotografii ori schiţe, preferînd intimitatea
atelierului şi a gîndurilor sale. Există întîmplări
care, fără a face parte propriu-zis din lucrări, stau la baza lor.
Acum doi ani, de exemplu, artistul s-a dus să culeagă vîsc,
undeva la ţară. Atunci a apărut un personaj care se regăseşte şi
în expoziţia de faţă, Călătorul cu vîsc.“
Continuînd discuţia cu Matei
Câlţia, am atins şi problema galeriilor în contextul
coordonatelor economice actuale: „Situaţia financiară mondială
este un exerciţiu interesant pentru români, care, după ce, în
sfîrşit, au dat de supermarketuri, încep să aibă
experienţa cumpătării. Criza, pe care nu şi-a dorit-o (mai)
nimeni, ar putea fi o foarte bună şansă pentru noi să (re)devenim
cumpătaţi, să reflectăm asupra noastră şi asupra a ceea ce
contează cu adevărat în viaţă, în funcţie de ce
dorim să fim. Publicul nostru ţintă este preponderent din România.
Ca galerie, sîntem afectaţi de problemele financiare despre
care vorbim, dar într-un mod cumva pozitiv, pentru că lumea
începe să fie mai atentă la ce cumpără şi să fie mai
interesată în a cumpăra ceva de valoare, pentru ca, la o
adică, să aibă la dispoziţie o valoare convertibilă. Asta
înseamnă un colecţionar responsabil, nu doar o persoană care
achiziţionează spre a umple nişte pereţi sau pentru a ambienta un
spaţiu.“
Galeria Posibilă a organizat, la
sfîrşitul anului trecut, expoziţii ale lui Ion Dumitriu şi
Dan Perjovschi – cu aceasta din urmă continuînd şi lunile
următoare, prin organizarea expoziţiei Chestii tipărite la Cluj şi
Oradea. În luna martie au avut loc, la invitaţia Livianei Dan,
două expoziţii în Sibiu, la Galeria de Artă Contemporană a
Muzeului Brukenthal: una cu lucrări ale lui Ion Dumitriu şi
cealaltă cu lucrări selectate din trei expoziţii ale lui Nicu
Ilfoveanu. Ambii artişti fuseseră expuşi anterior de către
galeria bucureşteană. Următorul eveniment pe care îl va
susţine Galeria Posibilă, va fi lansarea catalogului Desene de la
Herina, în luna aprilie, la aproximativ un an de la vernisajul
expoziţiei din judeţul Bistriţa, despre care revista Observator
cultural a scris pe larg. Lansarea va fi pe 23 aprilie, la UNA
Galeria. Expoziţia Iarna, de la Galeria Posibilă, poate fi vizitată
pînă pe 23 mai.
Esenţială în pictura lui Ştefan
Câlţia este relaţia cu povestea. Artistul foloseşte două
mijloace: unul al fantasticului şi unul al naraţiunii aparent
realiste. Naraţiunea este a semnului plastic, nu a realităţii.
Acest fapt se observă cu predilecţie în peisaje. Copacii nu
sînt copii ale naturii, ci un elogiu al construcţiei şi al
geometriei. Spaţiul propus de artist este familiar, dar şi
misterios. Echilibrul stabil al liniilor şi al formelor poate fi
tulburat în orice moment de ceva din afară. Acest ceva nu este
negativ, ci doar necunoscut. Întreaga perspectivă se poate
schimba, ceea ce apare drept static fiind doar o etapă de trecere
spre cu totul altceva. Urmînd cursul acestei idei, în
iarna lui Ştefan Câlţia se pot distinge şi semnele
primăverii.