OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Este bine sa reamintim inca de la inceput ca pictorul Sorin Dumitrescu este unul din reprezentantii de frunte ai generatiei de referinta pentru modernismul romanesc al ultimelor decenii ale secolului trecut si ca, dupa 1990, pe linga continuarea propriei opere intr-o noua directie, a avut curajul si puterea sa construiasca mai multe institutii culturale adevarate, neaservite consumismului tranzitiei: Fundatia si Editura Anastasia, Galeria Catacomba.
De asemenea, artistul este cunoscut si in lumea bibliofililor prin originalele obiecte plastice propuse pentru a insoti citeva din cartile lui Nichita Stanescu (Epica Magna, 1978; Operele imperfecte, 1979; Noduri si semne, 1982).

Si iata ca studiile sale practice si teore-tice in domeniul picturii religioase au avut sansa sa fie recunoscute nu prin comentarii, burse ori premii mai mult sau mai putin conventionale, ci prin atribuirea unei lucrari pe masura talentului si-a competentei sale. Trebuie sa ai curajul, fermitatea si buna credinta a ambasadorului Teodor Baconsky, distins om de cultura, ca sa faci o astfel de propunere directa, nominala, in raspar cu moda concursurilor cu jurii care nu sint raspunzatoare artistic intrucit decid printr-o majoritate anonima.
Asa se face ca astazi putem rasfoi o eleganta carte-album* in care Sorin Dumitrescu isi prezinta, subintitulind-o Biografia unei sinteze stilistice, lucrarea sa de mari proportii care este Iconostasul proiectat si executat la biserica Sfintul Ioan Casian/ Scala Coeli din Roma. Cartea se deschide cu un scurt istoric al asezamintului Tre Fontane din care face parte biserica Scala Coeli, simbolistica crestina fiind una activa si azi, intrucit este un loc de aducere aminte. Se povesteste ca aici a fost decapitat Sfintul Apostol Pavel; desprins de trup, capul sau s-a rostogolit sarind de la pamint de trei ori; cele trei izvoare care-au tisnit din locurile astfel insemnate s-au transformat in trei fintini.

Paginile albumului reprezinta demersul judicios – insa niciodata sec profesoral, intrucit implicarea artistului il innobileaza creativ – al unui cercetator si teoretician ce scoate la lumina si analizeaza semnificatiile crestine ale iconostasului si, in acelasi timp, o pledoarie pentru respectarea partiturii teologice, singura „care are puterea reala de a innoi si de a reda creativitatea iconografiei catapetesmei clasice, pravoslavnice“. Citindu-l pe iconarul Leonid Uspenski, dupa care iconostasul are o istorie seculara ce seamana cu „un proces quasi-geologic“, Sorin Dumitrescu refuza ipostaza baroca, considerind-o a fi o cedare in fata superficialitatii „pietismului poporan“, preferind a-si lua ca model iconostasul secolului al XV-lea, cel care „datorita clasicitatii sale s…t reuseste sa echilibreze forma lui vizuala cea mai stabila cu potentialul teologic cel mai fecund“. Extrapolind anumite versete din capitolele 8, 9 si 10 ale Epistolei catre Evrei a Sfintului Apostol Pavel, pictorul conchide ca „definitia teologica a noii catapetesme «de dupa Hristos» este de a fi imaginea concentrata (nu rezumativa) a Bisericii Domnului“ si se serveste de aceasta definitie ca de un indreptar pentru tot ceea ce urmeaza a intreprinde.

In partea consacrata efectiv lucrarii sale, Sorin Dumitrescu isi expune pe larg motivele alegerii solutiilor plastice si arhitecturale, subliniind intotdeauna inscrierea sa in canoanele ortodoxismului, dar aratind de fiecare data si noile conexiuni ori juxtapuneri care ne indrituiesc a o considera o sinteza stilistica. Iconostasul atipic – cum isi numeste el propria lucrare – este cerut de oficierea liturghiei bizantine intr-o biserica in stil renaissance, asadar de o sinteza mediatoare.
Descrierea amanuntita a sistemului constructiv (cadre rectangulare din rigle de stejar de 9x9 cm.) ne divulga uneori detalii halucinante; aflam astfel ca unele cadre sint usor decrosate ori retrase (in trei trepte) fata de planul vertical, pentru a urmari mai bine discursul teologic, respectiv pentru a putea citi cadrele retrase ca ison si pe cele decrosate ca glasuri; plansa 1 ne arata ca modelul unor astfel de „omogenitati antinomice“ il constituie containerele sculptorului Maitec.

- O estetica a prezenteismului magic al obiectului
Adevarat jurnal de creatie privind conditia spirituala a picturii iconografice, si cu deosebire aceea a iconostasului ortodox, ultimele douazeci de pagini ale textului dau justa masura a eruditiei si inzestrarii eseistice a autorului. Iar comentarea picturilor propriu-zise (compozitie, forme, culori, simboluri, analogii) sint la rindul lor un pasionant excurs intr-o stilistica de-un mare rafinament si originalitate. Tonul ponderat si intotdeauna la obiect, niciodata (auto)encomiastic, asigura transparenta si fluiditate lecturii. Perspectiva generala a conceptiei sale despre iconostas nu este bruiata de multitudinea detaliilor punctuale expuse, iar accentele polemice la unele inguste mentalitati ecleziale sint moderate, insa ferme, imbracind forma unor reintoarceri la izvoare. Una dintre necesarele puneri la punct este aceea privind teza iconostasului conceput ca simplu „paravan“; acestui reductionism i se raspunde afirmind caracterul de megaicoana, de loc si prag, de no man’s land al adevaratului iconostas: tocmai de aceea, fiindca nu apartine nici naosului, si nici altarului, preotul acorda impartasania din iconostas, „de acolo de unde, ca in oricare icoana, faptura il poate intilni pe Dumnezeu“.
Citeva scurte observatii stilistice privind monumentala megaicoana pictata de Sorin Dumitrescu se impun.

La mai mult de doua decenii diferenta, schimbarile intervenite in viziunea pictorului sint majore, intrucit ele tin de o radicala schimbare de orizont. in locul poeticii moderniste a dezmembrarii spatiale a fetei si trupului uman (cu radacini in Salvador Dali) si a arheologiei cubului ciobit, perforat, invelit si dezgropat, scontind pe o estetica a prezenteismului magic al obiectului, pictorul propune astazi o perspectiva integratoare asupra omenescului, energiile ascezei si credintei lucrind dinlauntru si convingind figurile realului sa colaboreze intru purificare. Asa se face ca acum arsenalul de semne si imagini este cu totul altul, si asta nu numai pentru ca tematica este una religioasa. E cit se poate de interesant de observat ca, odata cu noua paradigma, aceea a omului integru, care-si asuma formarea intru si integrarea in spiritualitate, linia dreapta, volumele rectangulare ori buza nervos zigzagata a sparturii intimplatoare au facut loc curbei si contracurbei si, in general, unei sinteze plauzibil-naturale de moliciuni si rigiditati.

Acest dialog este vizibil peste tot, dar cu deosebire in scenele din viata Mintuitorului, unde cele doua registre de expresivitati sint mai clar conturate: cele alcatuite din rigiditatea geometrica a inanimatelor (stinci, grota, mormint) si cele rezultate din jocul de forme umane si de drapaje, acestea din urma de o inepuizabila varietate. Un al treilea registru ar putea fi constituit din urme ori semne, menite a sugera miracolul: al nasterii, al invierii, al resuscitarii lui Lazar. Aici trupul este mai mult o silueta impachetata in bandaje, ca un cocon (splendida imagine pentru a sugera imprevizibilul granitei viata-moarte), ori, in cazul invierii – rezolvare singulara – din intunecimea rectangulara a mormintului desprinzindu-se doar formele alungite si zvircolite ale lintoliului si valului cristic, ca un inlocuitor al trupului care a calcat moartea.
Sintem convinsi ca Iconostasul semnat Sorin Dumitrescu si executat in biserica Sfintul Ioan Casian/Scala Coeli din Roma – locas de cult daruit in anul 1999 de catre Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea comunitatii ortodoxe romanesti din Roma – este una dintre operele majore atit in creatia artistului, cit si in contextul mai larg al realizarilor canonice-moderne de acest gen din lume.

––––––––––––
*Anastasia/Institutul Cultural Roman, 2005