OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Luca PITU
Fragmente dintr-un discurs in?comod
Editia a doua: revizuita, emendata si blindata cu o prefata de Gheorghe Grigurcu, Institutul European, Colectia „Eseuri de ieri si de azi“, Iasi, 2000, 352 p., 72 000 lei


Cind autorul nu se preocupa de alcatuirea unor note explicative &filologice la sfirsitul capitolelor, asa cum o face in Ultima noapte de dragoste si intiia noapte de filozofie (ed. II, 1999), viitorul editor al cartilor Magistrului din Cajvana isi va pune problema unor mai mult decit ample editii critice, ale caror addende si contextualizari sociologice ar putea avea un spatiu apreciabil. Si nu fac aici prospectiuni demne de o critica literara SF, pentru ca Luca Pitu este un autor (vezi cognomenul) care devine clasic. Mutadis mutandis, un fel de mutatie a valorilor est-etice in opera celui care se afla acum la o a saptea editie secunda din titlurile sale.

Colonei de securitate, profesori boemi, frondeuri deghizati, curve de lux si nu prea, carti ale rasfatului, delatori harnici, intelighentie ieseana, poetastri oficiali, analfabeti, alumni guresi, nudisti, ambasadori, dizidenti, precum si colonei de Securitate – iata ingrediente pentru destule romane obsedantiste. Nu este cazul, intrucit toate aceste sa le spunem personaje intra in mici dialoguri, uneori alaturi de Auctor ipsissimus. Un academician, „mare descoperitor de straturi slave in Moldova si, dupa Avenimentul Scornimicitor, numai de urme dacice“, este ofensat. Colegii de la Istorie insista dupa detalii: „Si ce v-a zis Pilangiul, Tovarase academician?“
Petrescu-Dimbovita: „Mi-i rusine, dragi colegi si stimati prieteni; nu pot sa va reproduc. Nu am folosit niciodata in viata mea cuvinte urite.“
Colegii de la Istorie: „Haideti totusi! Faceti un efort, pentru noi; ca sa stim exact cum v-a tulburat meditatia eminamente stiintifica despre straturile dacice de la Petrodava.“

Petrescu-Dimbovita: „Mi-a zis Nemernicul: «Suge-mi sexul, Dimbovita!» Asa mi-a zis“ (pp. 202-203). Cuvintul era insa mult mai truculent.
Lucrul neplacut la cartile lui Luca Pitu este ca ele, pentru a fi „povestite“, trebuie traduse. Ideolectul cajvanian este unul care-si selecteaza atent publicul, fapt evident si in citatul de mai sus, unul dintre cele mai „neutre“. Pina la urma, nu dialogul este caracteristica prima a Fragmentelor..., ci intimplarea, story-ul, prezentata si reprezentata prin diverse tehnici naratoriale. Cel-care-povesteste are citeva marote pe baza carora isi construieste discursul: Lautréamont, cu un moto la inceputul unui capitol, este, sa spunem, evocat in altul, fugar pentru cel care si-a dat un doctorat ducassian; Noua dezordine amoroasa, carte confiscata de Securitate aceluiasi, care face mai incolo (p. 218) comentarii semantice pentru fellatio si irrumatio ori „Transcendenta erectiunii taurine“ si scurte trimiteri la Pierre Louÿs, diseminate in textul de fata si aiurea.

Cartile lui Pitu comporta si foarte multe sublinieri grafice (aldine, bolduri, majuscule etc.), Fragmentele... nefacind exceptie; ochiul cititorului este permanent condus, dincolo de acum obisnuitele marci stilistice dadanubian, ubucurestean, totalitont, gagademician, secuniversitate s.a., de afixoide si repere tipografice. Numai un moto, la capitolul Copilariile din amintire, semnat idem auctorial: „Opuletul meu, opuletul nou, dragul meu opusor, si opus interruptum (liber interruptu) precum un coitus caruia i se asigureaza acelasi calificativ“.
Nu putem, pina la urma, decit sa regretam ca, si de data aceasta, Luca Pitu se prezinta cu Fragmente dintr-un discurs in?comod. Intregul discurs nu va mai putea fi recuperat decit prin constringerea autorului de catre fortele specializate. Speram ca vom auzi toate marturisirile. Si cit mai curind.