OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mutatiile produse de tehnologia computerului devin astazi tot mai evidente, atit la nivelul ontologic al realitatii si al experientei umanului, cit si la nivel epistemologic, in acela al cunoasterii si al perceptiei. Atit natura, cit si cultura sufera transformari datorate impactului tehnologic contemporan, devenind intersanjabile in discursul virtualizarii globale si producind aparitia unei grave confuzii la adresa consecintelor liminare, fara precedent in existenta umana. Problematica tehnologie vs umanism a demarat inca din epoca Luminilor, insa a ajuns cu atit mai ideologizanta cu cit „transmutatia“ tehnostiintifica a existentei umane a devenit operabila prin intermediul aplicatiilor computerizate.

Prin urmare, problema responsabilitatii se pune din ce in ce mai acut, iar etica umana este discutata in termeni duali: de colaborare sau de rezistenta. Asumarea, implicita sau explicita, a uneia dintre cele doua atitudini constituie totodata afirmarea unei ideologii. Ceea ce, pe de o parte, reprezinta preamarirea avantajelor aduse de noile tehnologii digitale in viata umana, reprezinta, pe de alta parte, critica dezavantajelor si a punctelor de criza ale acelorasi tehnologii care destabilizeaza existenta sub toate aspectele ei. Doua tipuri extreme de ideologie digitala au inceput sa se configureze in functie de cele doua atitudini.
Prima dintre aceste orientari ideologice hard poarta semnul pozitiv al optimismului in caracterul progresist al cyber-tehnologiilor sau al entuziasmului ontologic, epistemologic, social si politic si se contureaza prin lansarea de noi concepte precum realitate virtuala/cyber-spatiu, cyborg, inteligenta artificiala, comunitate virtuala, democratie electronica. Acest discurs ideologic, conotind pozitiv tehnologia digitala, prevaleaza in spatiul cultural american, sustinut fiind de diversi cercetatori din domeniile de specialitate, mai ales de promotorii inteligentei artificiale.

A doua dintre aceste tendinte ideologice liminare, manifestata in termenii negativi ai criticii scepticiste la adresa mutatiilor electronice, este mai degraba o marca europeana de discurs, ilustrata fiind de demersul angajat al filozofului Paul Virilio. Ceea ce, pentru noile acceptiuni anglo-saxone ale tehnologiei digitale inseamna acceptare cu bratele deschise a „progresului“ tehnologic uman, pentru ideologia de raspuns critic a lui Paul Virilio inseamna negativismul exclusivist al noilor tehnologii.
Pe linga aceste doua tipuri extreme de ideologie cibernetica, exista o cale de mijloc, cea a discursului moderat/soft, deopotriva american si european, care ia in considerare atit oportunitatile anticipative, cit si consecintele nefaste ale cibernetizarii lumii. Aceasta forma a ideologiei digitale evidentiaza atit avantajele, cit si dezavantajele noilor conditii tehnologice si propune drept solutie practica, realist-rationalista, folosirea in spirit umanist a capabilitatilor cibernetice si asumarea unui punct de vedere etic. Astfel, trebuie recunoscuta necesitatea apelului la instrumentele tehnologiei actuale ajustate in sprijinul demersurilor umane, insa in directia evitarii urmarilor tehnostiintifice negative.

Prin urmare, in studiul transformarilor operate de medium-ul computeristic, trebuie adoptata o perspectiva moderata, lipsita de utopie, a viitorului, o perspectiva asociata unei tonalitati nostalgice in legatura cu un umanism etic pierdut prin exacerbarea potentialului digital care, la limita, provoaca aparitia manifestarilor mutante/monstruoase ale tehnicismului. Inainte de a pune in practica dezideratele tehnologiei cibernetice, trebuie impusa cerinta chestionarii acestora in vederea eliminarii urmarilor negative. Umanismul, in cadrul emergentei digitalizarii universale, trebuie conceput in termeni morali, sau, altfel spus, etica umana trebuie indusa discursului tehnologic.
Referitor la primul tip de ideologie extrema in legatura cu tehnologiile digitale, cerintele inteligentei artificiale constituie un exemplu de vizionarism tehnologic corelat profetismului religios.

Pretentiile unor teoreticieni precum Hans Moravec sau Marvin Minsky de a teoretiza posibilitatea „descarcarii“ mintii umane in suport computeristic degenereaza intr-o „futurologie“ a imortalitatii. Analogia minte-software, trup-hardware a devenit un fapt comun in literatura de specialitate, insa este criticata pe masura si trebuie denuntata ca impingere a limitei spre latura periculoasa a gindirii umane. Avind in vedere problematica indusa a eliberarii, a transcenderii conditiei umane limitate si efemere, cyber-spatiul a devenit topos-ul ideologic prin care se propulseaza perspectiva utopica a Paradisului religios. Dramatica ironie a aflarii adevarului crestin prin „revelatie“ tehnologica! Premisa de la care pleaca viziunea cyber-religioasa este posibilitatea de a transmuta mintea din trupul uman in suportul computerului, iar concluzia aceleasi viziuni este nu doar algoritmizarea tuturor operatiilor mintii umane, ci si dobindirea nemuririi si a transcendentei. Impotriva acestei conceptii utopice se pot aduce o serie de contraargumente (v. M. Wertheim), insa cea mai importanta dintre criticile versiunii tehnologice a Noului Ierusalim o constituie lipsa moralitatii datorata ghidarii dupa principiul libertarianist care propune abandonarea responsabilitatii in lumea real-sociala intrucit se presupune ca, in cyber-spatiul paradisiac, guverneaza libertatea omnipotenta si nesanctionata.

De cealalta parte a ideologiei, P. Virilio este profetul rezistentei umane in fata intruziunii tehnologiei contemporane, profet care ia atitudine critica, abordind implicatiile teletehnologiilor cu ingrijorare existentiala. Avertismentele sale devin uneori extremiste din dorinta de a lua o pozitie activista, de o opune rezistenta ideologiei entuziaste a cyber-vizionarilor. Chiar daca, in apararea iminenta a umanismului etic, discursul lui Virilio capata accente persuasive lipsite de moderatie si aplicabilitate, demersul sau de analiza critica a „peisajului“ tehnologic actual ridica probleme importante. Spre deosebire de cyber-entuziastii care ajung sa fetisizeze tehnologia digitala, preamarind posibilitatile pozitive de augmentare existentiala prin mediere cibernetica, Virilio este sensibil la implicatiile negative ale tehnostiintei. Virilio intelege tehnica in termeni etnici intrucit intreaga sa filozofie are in centru problematica umanului in fata asediului tehnostiintific si demonteaza tehnologia virtualului sub toate aspectele sale. Cea mai ideologizanta atitudine a filozofului este profetizarea „bombei informatice“ datorita globalizarii cibernetice. Nu toate profetizarile teoreticianului trebuie preluate fara precautie deoarece trebuie avut in vedere faptul ca tehnostiinta contemporana prezinta si aspecte pozitive. Instantaneitatea, ubicuitatea, teleprezenta sau interfatarea sint conotate strict negativ, iar P. Virilio refuza sa vada in aceste trasaturi ale noilor tehnologii vreun sens pozitiv.

Ideologiile tehnologiei digitale se manifesta sub diferite aspecte, insa se autodelegitimeaza prin natura lor paradoxala si prin faptul ca uzeaza de terminologia lumii obisnuite pentru a denota alte „realitati“, de fapt negind manifestarile realitatii pentru a propune, prin chiar termenii negati, alte forme de pretinsa realitate. In momentul interventiei nemultumirii fata de un cadru neconfortabil de existenta, fie acesta la nivelurile ontologic si perceptional ale realitatii sau ale corpului uman, fie la nivelul social-politic, se revendica eventualitatea crearii unui alt cadru in care limitele actiunii umane sa fie depasite si indeplinirea tuturor dorintelor sa aiba loc fara nici o constringere. Ideologii entuziasti ai tehnologiilor digitale legitimeaza prin urmare apelul la noi constructe din cauza insuficientei sau imperfectiunii manifestarilor realitatii.

In primul rind, realitatea virtuala este propusa, ideologic, ca o alternativa imbunatatita a cadrului ontologic real datorita avantajelor acesteia de libertate nelimitata a actiunilor umane. Problematica realitatii se pune in emergenta erei digitale in termeni mult mai gravi decit in postmodernitatea hiperrealitatii sau a simulacrului pentru ca, prin intermediul tehnologiei cibernetice, exista posibilitatea de practicare a dezideratului extinderii realitatii virtuale. Virtualul global se presupune nu doar a simula realul, ci si a-l inlocui. Este greu de imaginat nu doar modul in care realitatea obisnuita, materiala ar putea fi vreodata pur si simplu data la o parte sau, mai grav, exterminata in beneficiul virtualitatii, ci si ce acceptiune referentiala va mai avea insusi verbul „a exista“. De aceea, promotorii realitatii virtuale apeleaza la incercarea de a depista semnificatia unui nou tip de perceptie, inca nedefinit, insa intuit datorita corelarii modelelor computationale cu cercetarile fizicii cuantice (v. paradoxul „pisicii lui Schrodinger“ conform caruia o entitate macrofizica poate fi intr-o stare de superpozitie cuantica – vie si moarta in acelasi timp – pina la interventia unui observator din lumea macrocosmica). Teoria computabilitatii cuantice pleaca de la premisa perceptiei simultane a mai multor niveluri de realitate. Prin urmare se extrapoleaza teza conform careia o perceptie a lumii cuantice, coroborata medierii computeristice, ar putea mijloci perceptia simultana a nivelului real de existenta si a celui virtual.
Realitatii virtuale i se atribuie o capacitate de imbunatatire a perceptiei, insa ceea ce se scapa din vedere este faptul ca perceptia este indisociabila de materialitatea caracteristica realitatii obisnuite. Chiar daca exista semne ale intrepatrunderii realitatii de virtualitate prin posibilitatea de a introduce obiecte virtuale in spatii reale, de a localiza obiecte tridimensionale sau de a modifica aparenta obiectelor, de aici pina la a putea afirma ca realitatea virtuala se poate dispensa de realitatea obisnuita este o distanta enorma.

Realitatea virtuala are nevoie de suport material, fizic pentru a putea fi operata, in primul rind de hardware-ul specific si in al doilea rind de perceptia umana a utilizatorului, chiar daca up-gradata. Virtualitatea nu poate „exista“ ca informatie pura si independenta, dovada fiind insasi operatiunea interfatarii, iar folosirea realitatii virtuale in interes ideologic nu se sustine. In legatura cu simptomatologia virtualitatii se remarca referinta la o ideologie a imaterialitatii care contine „realitate“, o confuzie care nu doar sprijina cultivarea contradictiei, ci apeleaza la o perceptie psihotica in care limitele dintre realitate si dorinta sint sterse, iar experienta este redusa la senzatie. Prin urmare, ideologia realitatii virtuale este delegitimata sub aspectul ei de realitate in acceptiunea obisnuita, macrocosmica: realitatea virtuala nu este o realitate paralela, ci un instrument ideologic de negare a nevoii pentru obiectul material din cauza disparitiei demarcatiilor dintre interior si exterior, locatie si dispersie etc. Avantajele aplicarii realitatii virtuale in diferite domenii precum teleoperatii medicale, arhitectura sau simulari ale scolilor de soferi si piloti trebuie exploatate in favoarea performativizarii materiale. In ultima instanta, pentru pastrarea unei atitudini etice, trebuie recunoscut faptul ca tehnologia virtuala inseamna materialitate, implicit uz de realitate fizica. Responsabilitatea umana echivaleaza, in cazul utilizarii realitatii virtuale, cu asumarea limitelor realitatii si cu refuzul entuziasmului in fata a noi forme de virtualitate, cu preluarea acestora in virtutea fundamentarii mai competente a demersurilor din realitate, in profitul realitatii si nu in dauna acesteia.

In al doilea rind, alternativa cyborg-ului la umanul limitat constituie o alta ideologie a tehnologiilor digitale. Ideologia postumanului in contextul cibernetizarii este discutata fie in termenii interfatarii virtuale a utilizatorului cu computerul (Katherine Hayles), fie in termenii protezarii/implantarii organismului uman (Stelarc). Conceperea cyborg-ului opereaza ideologic pe doua planuri: tehnicizarea umanului si umanizarea tehnologiei. Ideologia promovarii entitatii cyborg-ice, ca orice ideologie, nu este neutra sau inocenta, ci pledeaza pentru hipertehnologism in acelasi timp in care isi ambiguizeaza subversiv perspectiva prin recursul la umanism, propunind un nou determinism dupa ce, in prealabil, demonteaza necesitatea biologica. In contextul digital, umanismul nu isi poate formula obiectivele (fie umanizarea masinii, fie cibernetizarea umanului, mai ales in scopuri medicale) decit prin apelul la tehnologie.

Din cauza impactului cibernetic este echivoc sa afirmi in ce termeni mai poate fi formulat umanismul. Umanismul se foloseste de noua tehnologie fie pentru a i se opune din interiorul ei in scopul de a se fundamenta pe sine, subversiv, dar in acest caz este puternic fundamentat de aceasta, fie pentru a o sustine in scopuri „umanitare“. In situatia respingerii totale a tehnologiei, implicit a avantajelor acestora, umanismul s-ar autoexclude pentru ca ar evada din problematicile actuale si nu s-ar manifesta ca o ideologie. Chiar daca tehnologia digitala se presupune a up-grada existenta umana, reversul acestei conceptii este inca mai dilematic: cyber-tehnologia detine un potential al distrugerii subiectului uman si a insesi viselor investite in aceasta tehnologie. Ceea ce spera omul a obtine de la cyber-tehnologie poate sa nu coincida cu rezultatul ultim al acesteia. Chiar daca cerinta cibernetizarii umanului se prezinta sub diverse infatisari, mintea umana nu se poate exclude pe sine, proiectind un univers nonuman, care, la limita, sa devina antiuman.
In legatura cu entitatea cyborg-ica se formuleaza ideologia identitatii multiple a umanului in cyberspace. Pe linga faptul ca ideea personalitatii multiple tine de patologic, asumarea mai multor identitati in comportamentul cyber-spatial inseamna dislocarea identitatii din acceptiunea sa unitara de identificare a unui individ, prin urmare recursul la suportul tehnologic care duce la pierderea controlului asupra propriului „eu“.

Identitatea umana ajunge, ironic, sa depinda de mediere digitala pentru a se defini, astfel incit, ideologic, se induce sentimentul imposibilitatii delimitarii de limite om-masina/retea. Din moment ce tehnologiile computerului sint percepute ca o prelungire a identitatii umane, de aici pina la discursul ideologic al conceperii mixajului om-tehnologie nu mai este decit un pas. Umanului ii revine insa sarcina morala de a nu face acest pas prea mare pentru omenire, de a folosi avantajele realiste ale posibilitatilor de ajustare cibernetica sau de largire a notiunii de identitate in cadrul aceluiasi individ si de a alege intre o umanitate/corporalitate limitata si intre o postumanitate a perfectionarii, insa antiumana, intrucit masinica. In contextul tehnologiei digitale, solutia este aflarea echilibrului intre suportul computerului si spiritualitatea umana, si nu adoptarea literala, optimista a noilor procesualizari ale umanului. Imaginea cyborg-ului este „profitabila“ estetic, ca si construct fictional al cinematografiei si al literaturii, insa dincolo de aceasta acceptiune a „monstrilor“ imaginatiei artistice, trebuie sa intervina, in plan existential, o restringere semnificativa a optiunilor. In momentul in care nu se mai discuta despre estetica trebuie ca etica sa-i preia acesteia rolul. Moralitatea specific umana, daca nu face parte din identitatea cyborg-ica, este un concept gol, iar lipsa acestei moralitati angreneaza un entuziasm fara sens si fara finalitate constructiva. Restrictionarea alegerilor posibile intre combinatii hibride de organism si cyber-tehnologism functioneaza ca o luare de atitudine etica in sustinerea umanismului.

In al treilea rind, sub aspect social-comunicational, ideologia tehnologiei digitale se manifesta prin constituirea asa-numitelor comunitati virtuale. Legitimarea formarii noului tip de comunitate se produce prin apelul la potentialul eliberator al comunicarii mediate de computer (C-MC) si la nevoia de reconstruire a notiunii de comunitate pierduta de societate, mizindu-se pe capacitatea de mixaj intre tehnologia cibernetica si relatiile interumane. Spre exemplu, comunitatea virtuala devine o „unealta“ ideologica prin care se mijloceste accesul la reimprospatarea vietii sociale intrucit se aduce argumentul potrivit caruia comunitatile virtuale sint comunitati bazate pe interese comune si nu pe locatie geografica. Acest discurs, de tip H. Rheingold, este entuziast si indreptat in directia echivalarii ideologice intre comunitatea virtuala si cea reala.

Problema este ca aceasta ideologie esueaza in idealizarea noului tip de comunitate propulsat in dauna comunitatii reale, negind contradictiile consecutive realitatii si propunind in schimb o utopie a consensului conversational, nu o confruntare efectiv sociala. Participarea in cadrul unei comunitati virtuale ajunge sa excluda necesitatea interactiunii fizice, fata in fata. Pentru adeptii optimisti ai acestui tip de comunitate acest fapt nu poate fi decit pozitiv deoarece elibereaza individul de constringerile responsabilitatilor off-line. Insa trebuie avut in vedere si faptul complementar negativ al neglijarii problemelor realitatii si faptul ca evadarea dintr-un tip de comunitate, judecat deficitar, intr-un alt tip de comunitate angreneaza aparitia altor probleme sociale. Departe de a rezolva dilemele comunitatii reale, constituirea comunitatilor virtuale este o noua forma de reiterare a problemelor comunitatii normale: a cenzura un demers public (spre exemplu, pornografic sau fascist) inseamna in acelasi timp violentarea sa sub aspect privat; a comunica prin suport digital cu persoane la mare distanta echivaleaza cu reducerea timpului liber petrecut cu oamenii reali; criteriile de selectie ale noului tip de comunitate nu exista, desi excluderea functioneaza ca semn al abaterii de la conduita Internetului; eliberarea de constringeri corporale sau sociale poate duce la introvertire si deprimare. Exemplificarea contradictiilor poate continua, intrucit aspectele inerente comunitatilor pot fi actualizate deopotriva pozitiv si negativ. Esential pentru manifestarea notiunii de comunitate in viitor este accentuarea naturii pozitive a intelesului acesteia din cadrul paradoxurilor posibile, si nu idealizarea diferitelor forme virtuale.

In ultima instanta, constituirea comunitatilor virtuale se legitimeaza prin recursul la capacitatea modificationala a tehnologiei digitale. Acest recurs dobindeste un caracter ideologic dat fiind faptul ca tehnologia in sine nu opereaza cu concepte de „eliberare“ sau „control“, ci utilizarea sociala a tehnologiei poate capata aceste intelesuri pozitive sau negative. In emergenta erei digitale societatea se loveste de determinismul bazarii pe tehnologie pentru rezolvarea propriilor probleme si neajunsuri. Omul, „animal social“, se vede pus in situatia implinirii sale prin tehnologia pe care o inventeaza si care devine, ironic, nu doar mijlocul de realizare a scopului umanist, ci insusi scopul definirii individuale si colective. Individul si comunitatea isi pun sperantele sociale in tehnologia cibernetica, desi experienta trecutului a dat ocazia omului de a invata faptul ca pretentiile societatii au esuat a se implini prin intermediul tehnologiei. Entuziasmul ideologic al C-MC devine un concept care denatureaza atit raportarea critica la tehnologie cit si cadrul comunitatii care se bazeaza pe falsa putere sociala a tehnologiei.

In al patrulea rind, acceptarea entuziasta a cyber-spatiului inseamna din punct de vedere politic ideologia promovarii asa-numitei democratii electronice: datorita suportului digital, oricine poate interveni in discutii politice si luarea de decizii si, mai mult decit atit, poate participa la guvernare. Democratia virtuala uzeaza, ideologic, de recursul la tehnologie pentru rezolvarea problemelor democratiei insesi, fiind partial un produs al tehnologiei intrucit ideile politice sint dependente de medium-ul insusi in care acestea sint formulate. Democratia electronica devine, prin urmare, problematica deoarece decizia politica poate fi afectata de acumularea rapida de date: deliberarea politica este o problema de judecata si nu de promptitudine a unui exces informativ. Cetateanul din agora cibernetica poate fi atins de riscul devenirii unui consumator de informatie politica fara posibilitatea de a o delibera in contextul accelerarii schimbului de opinie. Intr-adevar, medium-ul computeristic faciliteaza exprimarea opiniilor, insa mai important este, in contextul democratiei, formarea de opinie in urma deliberarii asupra alegerilor posibile. Problematica devine si chestiunea puterii ca autoritate si control in termenii manipularii cetatenilor in timp ce acestia se iluzioneaza ca participa activ la rezolvarea problemelor „cetatii“.

In concluzie, ideologia democratiei virtuale, promovind egalitate, libertate si lipsa ierarhiei, devine utopica in contextul actual al tehnologiei digitale.
Ideologia politica a cyber-spatiului se discuta de asemenea si in termenii frontierei electronice. Metafora este de fapt numele organizatiei nonguvernamentale „Electronic Frontier Foundation“, organizatie fondata de John Perry Barlow si Mitchelle Kapor. Problematic este faptul ca aceasta ideologie se finalizeaza in virtualizare globala prin caracterul de deschidere si nedeterminare al frontierei electronice. Colonializarea cyber-spatiala este interpretata in termenii negativi-pesimisti (v. Ziauddin Sardar) ai imperialismului european. Astfel, cyber-spatiul devine surogatul vechilor colonii, noul continent creat artificial pentru a satisface dorinta omului vestic de a acapara noi bogatii in numele prosperitatii. In sprijinul acestei conceptii se pot aduce argumentele accesului restrictionat la Internet, argumentele economic-ideologice ale Lumii a Treia si frustarile legate de miturile barbat/alb/instarit. Manifestul ideologic The Declaration of Independence of Cyberspace, semnat de J.P. Barlow si propunind o reiterare a jeffersonismului secolului al XVIII-lea ca o forma de impotrivire la actiunile normative ale guvernului american, este un exemplu tipic al libertarianismului californian. Capitalismul anarhic al Coastei de Vest este urmarea utopiei ideologice a convietuirii la frontiera electronica, utopie care neaga aspectele negative ale societatii politice. Impotriva excesului ideologiei californiene a libertarianismului s-a constituit discursul ideologic critic al tehnorealismului format din adepti ai rationalismului digital critic care accepta autoritatea unui establishment elitist, ales in mod democratic si contradictiile social-economice si politice ale tehnologiei virtuale. Analog manifestului tehnorealist trebuie delegitimat orice mit ideologic cu privire la capacitatile transformationale ale tehnologiei informationale.

Ideologiile extreme ale tehnologiei digitale trebuie delegitimate sub aspectul lor entuziast, necritic, datorita incompatibilitatii acestora cu punctul de vedere realist-rationalist care trebuie sa prevaleze in noul context al cibernetizarii globale. Problemele realitatii nu trebuie ignorate, la fel cum nu trebuie acceptate evadarile iresponsabile in virtualitate. Discutind ideologiile digitale, eseul de fata isi asuma o ideologie moderata cu privire la raportarea la tehnologism, o perspectiva etica a umanului si un rationalism realist. Problema nu se defineste in termeni pro sau contra noilor tehnologii intrucit nu le putem neglija rolul si avantajele, precum nu ne mai putem dispensa de acestea, ci se defineste ca si considerare precauta a consecintelor antrenate, cu atit mai mult cu cit omul si natura nu mai sint realitati pozitionate in afara tehnicii, ci sint influentate de aceasta nu doar existential si cognitiv, ci si social si politic. Inca o data, problema trebuie sa se puna in sensul cooperarii intre tehnologie si etica, si nu in termenii disocierii acestora, pentru prevalenta umanismului asupra cyber-tehnologismului. Concluzia ultima ar fi acceptarea finitudinii umane la toate nivelurile existentei, intrucit nerecunoasterea acesteia poate duce la antiumanism si deplasarea pozitiei omului din centrul propriei fundamentari spre periferia tehnologiei. Neasumarea acestei finitudini umane produce emiterea de utopii ideologice in domeniul digitalului in acelasi timp in care provoaca neglijarea dilemelor reale. Chiar daca problematica tehnologiei digitale nu si-a stabilit inca termenii proprii de referentialitate, iar fenomenele discutate ideologic se afla in desfasurare, fara perspectiva faptului incheiat, se pot trage o serie de alarme si se pot directiona anumite trasee de „parcurgere“ ale tehnostiintei. Prin urmare, eseul de fata isi legitimeaza propria ideologie moderata.