OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Miercuri, 13 septembrie: Sinodul a lansat un apel impotriva abrogarii articolului 200 al carui elaborat fariseism va fi perceput, „in toata splendoarea lui“, poate doar de cunoscatori. Argumentind, Sinodul nu invoca doar „mihnirea noastra“, ci si a „majoritatii natiunii romane“. Relativ subtila intimidare a senatorilor prin referirea la milioanele de „crestini ortodocsi [...] care au mandatat prin votul lor parlamentarii Romaniei“ se transforma mai incolo intr-o amenintare grosiera: „legiuitorii [...] sa aiba auzul atintit asupra trebuintelor romanilor [...] care merg in toamna aceasta la urnele de vot“. De altfel, referirea la „majoritatea populatiei“ se face aproape in fiecare paragraf. Iata si o falsificare bine gindita: homosexualitatea este pusa in situatia de alternativa a familiei, Sinodul BOR are grija sa se declare pro-european – politica ipocrita este de altfel o veche specialitate a acestei institutii –, dar pentru o Europa care sa arate cum doreste el.

O ipocrizie si mai sfidatoare apare in declaratia: „Biserica nu va cere (sic!) legi care sa pedepseasca pe cei atinsi de pacate impotriva firii“, ci „considera necesara sanctionarea prin lege a propagandei practicii lor prin manifestari publice, prin mass-media, prin institutii proprii“. In realitate, Sinodul BOR chiar a cerut pedepsirea homosexualilor cu inchisoarea, de vreme ce s-a opus abrogarii articolului 200 in 1996, pe vremea cind relatia homosexuala era pedepsita ca atare. Sinodul a fost pe atunci la fel de vehement pentru pastrarea Codului Penal. Astazi, art. 200 pedepseste actele homosexuale care produc scandal public (de la 1 la 5 ani), propaganda si asocierea (1 la 5 ani). Cum se poate aplica acest articol poate fi sugerat de urmatorul caz real: o femeie a venit in casa fostului barbat, gasindu-l pe acesta cu un „amant“. Drept care, furioasa, a anuntat politia. Cel in cauza a fost inchis pentru ca, in viziunea politiei si a instantei de judecata, plingerea femeii dovedea existenta scandalului public. Orice rumoare privind homosexualitatea cuiva ar putea fi interpretata in acelasi sens. Iata de ce actuala forma a art. 200 asaza o sabie a lui Damocles deasupra capului persoanelor de orientare homosexuala. Iar despre contestarea dreptului la asociere, ce sa mai vorbim. BOR se manifesta atit de vehement tocmai pentru ca este constienta de amenintarile prezente in actuala forma a art. 200. Ca si de consecintele internationale, mergind in sensul autarhizarii Romaniei, spatiu privilegiat al promovarii intereselor unei atotputernice oligarhii ortodoxiste.

Cine sint cei care ameninta Parlamentul Romaniei cu influentarea electoratului daca nu se adopta pozitia lor homofoba? Marea lor majoritate sint pionii prin care regimul comunist a controlat Biserica ortodoxa; primii care ar intra in logica Legii privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii; primii cu privire la care ar trebui sa ne intrebam: care este interesul adinc aflat in spatele actiunilor lor? Iata insa ca, atunci cind aceasta intrebare s-a pus Colegiului Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, am intrat in plin suprarealism. De o saptamina, pe toate posturile de radio si televiziune, in toata presa scrisa, Sinodul, preoti si oameni politici, comentatori sub diferite etichete sustin ca ierarhii BOR nu ar fi colaborat cu Securitatea. Am ascultat cu totii incantatiile Patriarhului Teoctist adresate lui Nicolae Ceausescu. L-am auzit mintind si negind demolarea bisericilor; infierind revolutionarii din Timisoara. Aflam acum ca el ar fi fost marele aparator al credintei. Mitropolitul Corneanu se „deconspira“ public, iar conducerea BOR neaga colaborationismul mitropolitilor.

Logica elementara si bunul-simt arata ca nu puteai fi in conducerea Bisericii fara sa fii asezat acolo de regim. Oficial, Departamentul Cultelor Religioase era parte a guvernului roman. Dar, in secret, era o agentie a Securitatii; conform declaratiilor publice ale unor ofiteri din sistem, o componenta clandestina a Directoratului I, condusa de informatori ai Securitatii si ofiteri dati drept functionari civili. Directoratul I a recrutat un mare numar de prelati – unii fiind chiar ofiteri de securitate hirotoniti –, majoritatea din Biserica Ortodoxa Romana. Bisericile, minastirile, lacasurile religioase si cladirile aferente erau ascultate electronic de catre acest Directorat.
Cu toata lista consistenta a argumentelor, evidentele sint negate asa cum se negau evidentele pe vremea comunismului. Cu aceeasi sfidare si impunitate. Patru zile au batut clopotele bisericilor la moartea lui Stalin, iar Patriarhul Justinian si episcopul Teoctist Botosaneanu au depus coroana de flori la statuia sinistrului lider, sustinind ca „Stalin va trai pururea in inima poporului nostru“. Conducatorii BOR au alungat cu sila calugarii din minastiri, executind harnici hotarirea institutiilor comuniste. Iar acum aflam ca Biserica a fost principalul opozant la comunism! Inainte, actorii farsei erau Nicolae Ceausescu si PCR, astazi sint Teoctist Arapasu si BOR.

Interventia Sinodului in tema abrogarii art. 200 este din plin avantajata de confuzii: confuzia dintre Biserica si institutia clerului BOR; confuzia dintre condamnarea morala a homosexualitatii (deloc unitara; exista o intreaga teologie care respinge homofobia) si condamnarea penala; confuzia chiar asupra articolului in cauza. Subiectul disputei nu este atit homosexualitatea, ci libertatea persoanei; dreptul la viata intima si privata; dreptul de asociere si egalitatea. Homosexualitatea trebuie restrinsa tot atit, nici mai mult, nici mai putin, cit este heterosexualitatea: nu se face dragoste pe strada, dar sa nu vina nimeni sa ne ceara socoteala ce facem in spatiul nostru de intimitate.
O confuzie exista si cu privire la motivele bataliei pentru dezincriminarea homosexualitatii. De ani de zile se spune ca trebuie sa renuntam la articolul incriminator pentru ca „asa ne-o cere Consiliul Europei“. Nu acesta este fundamentul! Legiferarea homofobiei trebuie respinsa, intii si-ntii, pentru ca este nedreapta. Apoi, intrucit asa o cer principiile noastre constitutionale, cele care au pus bazele democratiei romanesti. Doar in al treilea rind sa ne gindim la angajamente internationale si la implicatiile lor pentru viitorul Romaniei.

Ce se afla dincolo de minciuna si confuzie? Evident, importanta, palpabila, vie, miza. Ea vizeaza natura statului roman: daca va invinge democratia liberala sau un autoritarism care va inlocui autoritarismul ideologic cu unul religios; daca a plecat secretarul general numai pentru a face loc ayatolahului. Coalitia perversa dintre oamenii politici si Biserica Ortodoxa a dus la o incredibila invazie a bisericii in institutiile statului. Crucile au ocupat peretii institutiilor: le vezi in Parlament, la Guvern, in salile de judecata. Autoritatile unui stat menit sa-i asiste pe crestini, musulmani, budisti, atei, non-teisti etc. fac slujbe ortodoxe in birouri. Scolile si universitatile isi deschid anul cu soboare de preoti. Mentalitatea? Formula „liber cugetator“ a ajuns o vorba de ocara. Ateii se tem sa-si exprime atitudinea in public. In 1990 sau 1991, una-doua persoane dintr-un autobuz isi faceau cruci cind se trecea pe linga o biserica. Astazi, din cinci insi, patru isi etaleaza credinta cu gesturi mari, ca si cum optiunea lor religioasa trebuie sa intre in ochii tuturor. Credinta este esentialmente o problema de viata privata. Ce-ar fi daca am incepe sa ne strigam in tramvai numele iubitei? Sau daca am purta pancarte privind principiile care ne conduc in viata?
Unde se va ajunge in ritmul acesta? BOR a intrat in aceasta batalie parlamentara pentru a strivi – prin amenintari publice – vointa institutiilor. (Victoria BOR asupra Senatului ar fi o adevarata catastrofa de autoritate.) A „strivi“ pentru a „aservi“. Presiunii „din afara“ i se adauga o sistematica presiune din interior, putin vizibila opiniei publice; o politica subtila, intruziva, prin care inaltii ierarhi negociaza interese economice si de reprezentare. Astazi, BOR este un foarte coerent si precis orientat actor politic.
Faptul ca BOR joaca dupa cea mai mizerabila logica politica se vede si din alegerea tintei: „homosexualitatea“, pentru ca impotriva ei, si nu a altui obiectiv, va avea populatia alaturi. Intuitia pradatorului tintind prada cea mai slaba. De ce nu cere BOR un referendum pentru incriminarea avortului, asa cum cere un referendum pentru incriminarea homosexualitatii? (Care, desigur, pune probleme de principiu incomparabil mai grave decit homosexualitatea.) De ce nu cere un referendum privind morala in viata administrativa? Fariseismul exersat al intiistatatorilor este mult mai aproape de exercitiul demagogilor din politica decit de exercitiul atitudinii morale.

Cine poate intra astazi in opozitie cu BOR? Emil Constantinescu se intilneste electoral cu calugarul Vasile, Ion Iliescu promite Biserica nationala. Prin natura ei, clasa politica nascuta pe malurile Dimbovitei va face o sfinta alianta cu inaltii clerici pentru interesele proprii si pentru interesele celorlalti, impotriva intereselor generale. Iar victimele? Victime ca homosexualii? Victime ca martorii lui Iehova, greco-catolicii si baptistii ciomagiti de enoriasi condusi de preotii lor ortodocsi? Ce pot face minoritarii? Ei vor fi mereu in pozitia de victime cit timp liderii, fie „politici“, fie „spirituali“, vor stimula instinctul de turma majoritara.
Nu o sa intreb de ce nu se face o alianta a minoritarilor care vor fi atinsi, unul dupa altul, cu bita ortodoxa. Intrebarea mea este alta: ce fac intelectualii? Unde sint? Am inteles ca sub regimul comunist trebuiau sa salveze cultura si nu prea aveau timp sa se puna cu regimul. (Dupa 1990, cind salvarea culturii nu a mai fost profitabila, unii au descoperit ca prezenta civico-politica devine tentanta.) Dar, iata, avem astazi o situatie cu o miza echivalenta, fara insa ca riscurile sa fie aceleasi. Avem de oprit un tavalug autoritarist, un nationalism ortodoxist retrograd, antidemocratic, antimodernist, antioccidental. El ameninta valorile liberale si asezarea noastra pe continentul european. De ce intelectualii, cu exceptii numarate pe degetele de la mina, tac? Ce fac profesorii din universitati? Ce fac grupurile care invoca un prestigiu de atitudine civica pe care ar mai trebui sa-l si merite? Ar fi firesc sa vedem o lunga lista de intelectuali respectati cerind impreuna, imperativ, Bisericii Ortodoxe sa se ocupe de temele ei bisericesti si sa lase lumea laica sa se ocupe de ale ei. Am suferit de mizeria unui autoritarism, nu avem nevoie de altul. Dar lista nu o avem. Securistii si ierarhii ortodocsi ocupa scena publica, pe care le-o pun la dispozitie intelectualii.

Desigur, sint numerosi intelectualii care inteleg miza si logica conflictului dintre liberalismul occidental si autoritarismul ortodox, in plina desfasurare astazi in societatea romaneasca. Dar citi dintre acesti intelectuali au si curajul sa-si asume miza? Lasitatea curge prin Romania cum fluviul curge intre malurile lui. Ca si fluviul, pare dintotdeauna la locul ei, fireasca si eterna.