OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Multe se pot intimpla intr-o sala de teatru la premiera unei piese cu subiect fierbinte, cum ar fi comunismul si proliferarea lui. Si mai ales cind sala este o incapere care tine alaturi si publicul si artistii interpreti. Istoria teatrului este plina de intimplari „intrate in legenda“, cum ar fi rosiile aruncate pe scena Scalei din Milano daca tenorul nu-l prinde pe „do“ de sus sau dialogul la sfirsitul lui Richard al III-lea, cind actorul ofera regatul pentru un cal, iar un spectator intreaba daca un magar nu-i bun.

– Ba da, poftiti pe scena, i-ar fi raspuns Richard III, disperat ca-si pierde definitiv coroana…
Si multe alte amuzante intimplari.
Ce s-a petrecut in Sala Atelier a TNB, duminica 30 septembrie a.c., la premiera oficiala a piesei Istoria comunismului povestita pentru bolnavii mintal, n-ar fi trebuit sa se intimple tinind cont de deontologia omului de teatru. Pentru noi, actorii, prestatia din scena se incheie la aplauze.
Spectatorilor le-a placut sau nu reprezentatia. Un actor sau altul. Spectatorii sint ratiunea noastra de-a exista. Ei vin la teatru, platesc bilet si vor sa se bucure de piesa si artisti.

Unii sint tacuti, altii nu aplauda, altii pleaca inainte de final ridicind un rind intreg, si vreunul chiar apostrofeaza interpretii. Ei, si ce? Am trait asemenea evenimente chiar la spectacole de mare insemnatate pentru Teatrul Romanesc. Leonce si Lena de Büchner in regia lui Liviu Ciulei a nascut la premiera o reactie de la balcon cu replica strigata: „Ce porcarie!“, iar piesa s-a jucat apoi 12 ani si a reprezentat Romania la marile festivaluri ale lumii cu mare succes.
Ce-ar fi trebuit sa facem? Sa sarim la balcon si s-o coborim pe doamna respectiva s-o vada toata lumea pentru ce a spus? Ne-am vazut de treaba, fericiti de fapt ca piesa nu place chiar la toata lumea.
Sint trist, deceptionat si silit sa-mi sanctionez actorul pentru depasirea competentelor sale si comportament necivilizat fata de spectatori!
Iar spectatorului in cauza sa-i cer scuze pentru ce s-a intimplat, nu inainte insa de a face apel la intelegerea lui, pentru ca in mod sigur isi poate imagina ce se poate intimpla in sufletul unui artist autentic epuizat fizic si psihic de responsabilitatea unui spectacol in premiera.