OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu cîteva zile înainte ca volumul Iluzia anticomunismului să ajungă în librării şi să fie lansat printr-o dezbatere publică (12 noiembrie, Muzeul Naţional de Artă Contemporană), spiritele s-au inflamat. Pe două bloguri, cele susţinute de Ioan T. Morar şi Mihail Neamţu, au existat cîteva afirmaţii hazardate. Consemnarea lui Mihail Neamţu se intitulează Atacul asupra Raportului Tismăneanu: stînga neo-marxistă şi dreapta neo-legionară îşi dau mîna. Notiţa este destul de încîlcit redactată, nu rezultă cum şi-au dat mîna „neo-marxiştii“ şi „dreapta neo-legionară“ ca să producă „atacurile oarbe asupra acestui prim document public anticomunist, asumat la cel mai înalt nivel de preşedintele Statului“. Ioan T. Morar e, şi el, categoric, îndreptîndu-şi atacurile asupra lui Adrian-Paul Iliescu, unul dintre autorii volumului colectiv, dar neuitînd să-i taxeze şi pe ceilalţi colaboratori: „Îi las la o parte pe tinerii «marxişti de bursă», nu neapărat marxişti convinşi, care vor înceta orice urmă de militantism atunci cînd nu li se va mai plăti nici un sejur în străinătate. Şi-i las şi pe bezmeticii care cred că e cool să fii ateu, marxist, neo-marxist sau, pur şi simplu, stîngist.

 

Şi, eventual, chiar gay. Sînt convingerile lor, să şi le gestioneze. Şi să-i facă fericiţi!“. Nici Mihail Neamţu, nici Ioan T. Morar n-au citit cartea Iluzia anticomunismului. Reacţiile lor sînt cele ale unor persoane înfuriate. Între timp, Mihail Neamţu a revenit întărind faptul că n-a citit cartea. Asta nu-l împiedică să pună sub semnul întrebării „oportunitatea apariţiei“ acestui volum şi titlul ales, deşi nu-i ştie nici măcar pe participanţii la acest volum, de vreme ce-i aminteşte de-a valma pe Victor Roncea şi pe Dragoş Bucurenci, care nu se regăsesc printre autori. Oare Mihail Neamţu chiar a înţeles titlul cărţii? Titlul Iluzia anticomunismului este strict un mod de raportare la documentul Comisiei Prezidenţiale, la cît de (ne)convingător şi de (ne)ştiinţific a fost redactat. Nu e negarea a priori a distanţării de comunism şi nici, cum spune Mihail Neamţu, o lipsă de respect pentru morţi. Nici un autor al volumului Iluzia anticomunismului nu pune în discuţie, nu neagă, nu relativizează caracterul criminal al regimului comunist. Ovidiu Ţichindeleanu rediscută, altfel decît în Raport, despre legătura dintre protestele disidenţilor români anticomunişti şi despre actele de curaj ale muncitorilor, iar cîţiva autori – apropo de derizoriu – sancţionează detaliile nerelevante despre culisele Partidului Comunist, Raportul Tismăneanu amintind, spre exemplu, că fiul lui Miron Constantinescu a „murit îngheţat în timpul unei excursii în Munţii Bucegi“(!?).

 

Volumul Iluzia anticomunismului are patru coordonatori: Vasile Ernu, Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea şi Ovidiu Ţichindeleanu, trei dintre ei, cu excepţia lui Vasile Ernu, cu texte în carte. Ceilalţi autori, publicaţi în ordine alfabetică, sînt Florin Abraham, Gabriel Andreescu, Daniel Barbu, Alex. Cistelecan, Andor Horváth, Adrian-Paul Iliescu, Michael Shafir, Andrei State, Ciprian Şiulea, Dan Ungureanu. Iluzia anticomunismului a apărut la Editura Cartier din Chişinău, coordonatorii precizînd în introducere că diverse edituri din România le-au refuzat proiectul, deoarece „nu ţineau deloc să publice deviaţionisme de la mainstream-ul intelectual naţional“. Coordonatorii n-au dat exemple de edituri din România care să le fi respins cartea (poate ar fi fost bine de ştiut care sînt acele edituri…). Oricum, deja Iluzia anticomunismului poate fi procurată din toate librăriile româneşti, Editura Cartier avînd difuzare în întreg spaţiul României, fiind astfel înlăturată problema unui boicot editorial.

 

Ca o observaţie generală, trebuie să semnalăm acribia cu care autorii s-au ţinut de textul Raportului Tismăneanu. În nici un caz, Iluzia anticomunismului nu este un elogiu adus stîngii (indiferent de formula ei de funcţionare), nu cuprinde vreo „nostalgie după comunism“, nu face elogiul sistemului comunist, nu ridică în slăvi ideologii trecute sau prezente. Este o perspectivă critică despre Raportul Tismăneanu, care semnalează „arbitrariul conceptual“, „apetitul pentru grandilocvenţă“, „sentimentalismul literar“ şi precaritatea analizelor despre instituţiile din comunism (Miliţie, Armată, magistratură). Se discută şi despre modul în care Raportul Tismăneanu, un volum de 665 de pagini („stufos şi prolix“ – Ciprian Şiulea), poate să slujească înţelegerii comunismului, poate să fie de impact în opinia publică. Credem că Iluzia anticomunismului este, de fapt, folositoare Raportului Tismăneanu, tocmai pentru că îl readuce în atenţie, discutîndu-l critic, iar Vladimir Tismăneanu ar trebui să dorească să intervină într-o discuţie pe marginea acestei cărţi, asta pentru că textele sînt scrise argumentat, fără vituperări, adică îndeamnă la dezbatere. O eventuală participare a profesorului Tismăneanu la o dezbatere de idei despre Iluzia anticomunismului ar arăta că domnia sa face deosebire între atacuri ad hominem şi critica de idei, nemăgulitoare, că e deschis să înfrunte contestările argumentate. Dar putem discuta fără încrîncenare şi etichetări despre Raportul Tismăneanu, putem să depăşim nervii domnilor Mihail Neamţu şi Ioan T. Morar, putem să-l vedem pe profesorul Tismăneanu într-o dezbatere unde, pe model american, avem debate, şi nu osanale?

 

În definitiv, Raportul Tismăneanu are nevoie de o dezbatere purtată cu argumente pro şi contra, care să rezoneze în opinia publică, şi nu de un monolog care să pară doar un scut de protecţie creat în jurul preşedintelui Băsescu (sau al profesorului Tismăneanu). Pentru că o discuţie despre comunism nu poate fi confiscată, nu poate fi arondată în funcţie de simpatiile sau antipatiile politice, devine inoperantă şi neconvingătoare „dacă ţinem cont că problema unui absolutism moral necritic şi cu tendinţe de gîndire unică se pune în mod şi mai acut acum, cînd «intelectualii preşedintelui», aşa cum, pe bună dreptate, au ajuns să fie numiţi Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, Traian Ungureanu sau Cătălin Avramescu, îşi completează discursul anticomunist simplist şi, în ciuda percepţiei comune, ineficient în combaterea comunismului, cel puţin a formelor profunde de manifestare a acestuia, cu un discurs politic obtuz pus în slujba preşedintelui“ (Ciprian Şiulea). Personal, ne întrebăm dacă intelectuali ca Vladimir Tismăneanu nu-şi şubrezesc poziţia ştiinţifică şi, pînă la urmă, rolul avut în Comisia Prezidenţială, prin această deadly embrace cu preşedintele?