OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Tot scriind la rubrica aceasta despre blogurile culturale, mi-am pus tot felul de intrebari. Pentru cine scriu blogerii? Au ei un public-tinta sau scriu pentru o receptare aleatorie? Isi formeaza ei, incet-incet, un public de nisa sau, dimpotriva, vor sa se adreseze unui public cit mai larg? Sint relevante statisticile in legatura cu blogurile? Mai mult, pentru cine e relevanta o analiza a blogurilor? Are vreun rost faptul ca eu insami umplu un spatiu oarecare intr-o revista de cultura scriind (mai ales) despre blogurile scriitorilor in loc sa scriu despre cartile lor?
Incercind sa dau raspunsuri la toate aceste intrebari, am trecut prin stari contradictorii, de la sentimentul zadarniciei (cind ma intrebam daca n-ar fi trebuit sa fiu mai degraba un cronicar literar traditional) la cel al utilitatii analizei de bloguri (cind primeam feedback-uri de la cititori si de la alti cercetatori ai domeniului).

De ce sa citesti hyperliteratura sau videopoeme, cind mai linistit te-ai simti daca ai citi doar cartile scriitorilor, in sensul ca acestea asigura o garantie mai mare de calitate si au o legitimare culturala mai larga, plecind de la filtrul editurilor bune si trecind prin prefetele semnate de critici redutabili? De ce sa nu iti protejezi spatele scriind despre scriitori si carti intrate sau aflate pe punctul de a intra in canon? Citind bloguri scriitoricesti, video-poeme sau alte experimente literare multimedia, te afli in ipostaza de a cerne tot mereu buruienile de florile nobile sau, mai vulnerabil, in cea de a gasi cu greu o saminta pura. Pentru ce sa-ti bati capul atunci cu zgura care umple solul fertil al literaturii si al artei cind mai la indemina ti-ar fi sa sapi direct in solul care deja a dat roade?
In primul rind, m-am luat pe mine drept cobai, in calitate de cititor deopotriva de carti si de bloguri, ca privitor deopotriva la expozitii si la foto-bloguri sau video-bloguri. In ceea ce ma priveste, raspunsul e curiozitatea descoperirii a ceea ce se afla in spatele sau dedesubtul a ceea ce, aproape unanim, recunoastem a fi valoare literara sau artistica. E un neastimpar de a vedea cum se misca placa culturii in subterana ei, in straturile ei clocotitoare, mai degraba decit la suprafata. Printre aceste zone de margine se afla si blogurile, videopoemele, site-urile culturale multimedia, romanele scrise direct in hipertext pe net sau lucrarile de arta care exista doar in format digital.

Aici se afla o mare fermentatie de viscere culturale si multe scintei de sinapse in eforturile de creatie, dar, pentru ca lucrurile sint mereu in progress in aceste medii, poti cu greu sa fixezi o coordonata sau sa stabilesti o axiologie.
Luindu-ma pe mine ca element empiric intr-un posibil studiu de caz al culturii virtuale, am dedus „un joc secund“ in urma abstragerii de la contingenta Internetului. In acest „joc secund“ e vorba de inutilitatea analizei unor asemenea produse culturale cind trebuie date verdicte sau stabilit un canon. Dar pina a ajunge la aceasta concluzie, usor ironica, usor amara, a trebuit sa trec prin toate cotloanele neguroase ale culturii virtuale: prin bloguri plictisitoare, prin site-uri dezamagitoare, prin browsere de cautare stupide care iti aduc laolalta versuri din manele si versuri literare sau prin platforme video unde un link al unui clip cinematic alternativ te poate trimite la un link al unui clip pornografic. Am descoperit ca utilitatea analizei spatiului virtual se regaseste, in primul rind, in filtrarea calitatii din cantitatea insuportabila a culturii on-line, iar in al doilea rind, in selectarea a ceea ce are relevanta pentru cultura in genere, fie ca are sau nu legatura cu o carte de hirtie sau cu o expozitie de tablouri pe pinza. Dincolo de aceasta utilitate, incepe teritoriul plutitor al inutilitatii analizei virtualului, inutilitate aflata in proximitatea esteticului insusi.

Nu voi face acum o selectie, oricum o selectie subiectiva, pentru ca de-a lungul acestei rubrici am facut implicit acest lucru. De asemenea, nu voi da niste raspunsuri exhaustive la intrebarile ridicate mai sus, considerind ca intrebarile sint mai importante si ca fiecare trebuie sa-si gaseasca propriile raspunsuri. In schimb, ma voi opri, acum, dar si in textele din numerele urmatoare, asupra unor exemple de receptare inutila. Voi lua, spre analiza rapida, un singur caz: cel al blogurilor despre cititori si despre carti. Astfel, pe blogul Cartea din geanta. Carti si cititori (carteadingeanta.com) nu se publica recenzii, cum ne-am astepta, ci se posteaza texte sau fotografii despre si cu cei care citesc prin metrou, pe strada sau la cafenele. Indemnul este: „Haideti sa scoatem cititorii din anonimat!“. Cititori simpli, care doar citesc, nu scriu, dar care isi insusesc spatiul public, facind din el un loc cvasiprivat prin capacitatea mintii de a instala cititorul intr-o lume personala, o lume a imaginatiei proprii la intilnirea cu imaginatia autorilor de carti. Desi exista autori care realizeaza acest site, ei se pastreaza cumva in umbra cititorilor surprinsi in actul lecturii, adevarate personaje intr-o fictiune a cotidianului.

Ar mai fi apoi blogurile despre carti, care ma intereseaza cu precadere in acest dublu demers de dovedire a utilitatii functionale a analizei de blog, dar si a inutilitatii estetice a acestora tocmai gratie faptului ca nu pleaca de la nici o intentie, fie ea si estetica. Sint mai ales bloguri realizate de simpli cititori, pentru care lectura intra in cotidianul vietii, nu in profesie. Multi dintre acestia nu sint literati si de aceea au o anume naivitate a lecturii, o sinceritate dezarmanta, care te face sa ridici steagul predarii. Acesti cronicari modesti, neinsemnati cu titlurile de glorie ale profesiei de critici literari, sint probabil cei care citesc prin tramvaie, pe bancile parcurilor sau in trenuri. Operele lor sint bloguri cu o expresivitate neprogramata: „Ce mai citesc inginerii?“ (lecturi.blogspot. com) realizat de un librar din Beius, „Blog de meteorolog“ (bogdanphd.blogspot.com) scris de un om de stiinta, „Pas cu pas“ (acaile. blogspot.com/) pe care l-a lansat designerul Anda Grarup, „Marius Ghenea“ (ghenea.ro/ index.php), scris de un om de afaceri.

Exemple surprinzatoare de oameni care citesc si scriu despre carti in spatiul virtual.
Despre alti cititori cu blog nu stim mai nimic (in cel mai bun caz aflam un nickname sau virsta), doar ca au pasiunea lecturii: „Devoratorul de carti“ (devoratorul.wordpress. com), „Chestii livresti“ (chestiilivresti.
blogspot.com), „Ce am mai citit“ (ce-am-mai-citit.blogspot.com), „Cinabru“ (cinabru. blogspot.com), „Fiction Addiction“ (fictionaddiction.wordpress.com), „Florinu“ (florinu.weblog. ro), „Pentru Ender“ (oglinda-lui-jane.blogspot. com), „raulnecesar“ (raulnecesar.wordpress. com). Astfel de bloguri se cer citite fara sa te intereseze ceva despre autorul-cititor. Le citesti ca intr-un soi de anonimat al lecturii si ca pe o metoda de popularizare a cartilor deopotriva de fictiune si stiintifice. Dar acest lucru nu inseamna ca nu au expresivitate. Au expresivitatea obisnuitului care reuseste sa te socheze cind te astepti mai putin sau expresivitatea lucrurilor firesti, mult prea simple pentru a le observa insemnatatea, lucruri din cotidian peste care trecem usor cu privirea pentru ca sint prea evidente si intotdeauna la indemina. Dar e, in tot cazul, acel tip de banalitate care innobileaza o creatie prin naturaletea ei inutila.