OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scorpia shakespeariana se imblinzeste din nou in stagiunea 2005-2006, la Teatrul National Constanta, in viziunea regizorului new-yorkez Paul Bargetto. Plina de energie, culoare, senzualitate, ambitioasa productie este fidela complicatelor sensuri ale piesei, pe care-si propune sa le traduca pina la indepartatele lor consecinte. In spiritul teatrului elisabetan, spectacolul are o montura de entertainment popular cu muzici, jongleuri etc. Arhetipurile acestui picant love story sint translate in tipuri umane si stari recognoscibile si azi. Ascutimile textului original, cu umorul, carnalitatea, spiritul sclipitor, relevanta in actualitate (asa cum relevant si inteligibil era teatrul lui Shakespeare in vremea lui) se regasesc prin admirabila traducere datorata scriitoarei Saviana Stanescu, in colaborare cu actorii si regizorul. Dincolo de canavaua ludica, spectatorul descopera, prin aceasta lectura, o tesatura densa, cu multiple sensuri si interogatii de esenta tare, privind contradictiile profunde ale naturii umane. Sint sensurile incifrate ale renascentistului Shakespeare, prin care ne vorbeste la orice distanta in timp – cum amintea recent la Bucuresti Andrei Serban (maestru al lui Bargetto).
Intregul spectacol sta sub semnul carnavalesc al nuntii, ca ritual de trecere, sacru si profan.

Dar nu oricum, ci nunta cu lautari, ca la romani. Nu e o intimplare ca la Shakespeare piesa debuteaza cu imagini de vinatoare; in oratiile romanesti, mireasa e caprioara prinsa de vinator (sacrificiul fertilizator, tensiunea eros-thanatos). Incarcate de sugestii animaliere, cintarile romanesti din spectacol (taraful lui Costel Closca si vocea unei Colombine, Mirela Pana), dansul ritual al caprioarelor sfisiate de lupi (corpul de balet reprezentind simbolice fiinte inter-regn), designul scenic cu nelipsita blana de urs, costumele, expresia vizuala si verbala trimit fara incetare la permeabilitatea limitei dintre om si natura sa originara, instinctuala. Aceasta e ambianta in care se instaleaza, fluid, imaginara Padua, tarimul sudic al pasiunilor, unde „nobilul“ Baptista si-a scos fiicele pe piata maritisului. Joc social, nunta ca licitatie, ca afacere, cum s-a intimplat si se mai intimpla. Baptista, un fel de Ros imparat si baron local (nimic incompatibil!), impune regulile, iar pretendentii roiesc. Aerul se aprinde de dorinta febrila a cistigului, dar si de febra nuntii promise. Cu luxurianta shakespeariana, in piesa au loc, pina la urma, trei nunti!

Supradimensionati, veritabile portrete renascentiste, protagonistii sint spirite pereche in revolta si nonconformismul lor. „Scorpia“ apare ca o amazoana, o Brunhilda; o briganda cu pumnalul la briu, o Mita Biciclista, o printesa-pilot interbelica, o fata hard rock. E independenta, inflexibila, frustrarea extrema nu exclude in ea o potentiala Medee. Nu mai putin disident, Petrucchio e renascentistul om ca masura a lucrurilor, in dialog cu stihiile cosmosului si ale istoriei. El gliseaza, (auto)ironic, in rol de macho contemporan, antrenat in sali de fitness – cum se arata si in marele lui portret coborit peste blana de urs. In scena blasfemiatoare a nuntii sale, personajul poarta un costum punk. Explodind de vitalitate, intr-un punct el ingina revoltatorul refren local „…am sa te bat/ cu scindura de la pat“, care sa ne puna iar pe ginduri. Sint momente cind acest cuplu plin de pasiune si temperament ne da masura atractiei primordiale ori sensul unor ingeri cazuti luptind ludic-serios cu prejudecatile tribului, cu umbrele propriului subconstient. Ca aliati, protagonistii joaca (ironic, insa profitabil) si cartea conventionalismului, cu faimosul monolog final (plin de ambiguitate aici) al „imblinzirii“ Katharinei, prin care cistiga pariul: o „teapa“, banii se revarsa la masa pentru ei in final, in stilul noilor imbogatiti. Imblinzire, desigur, nu exista. Si nu exista aici nimic univoc.

E o abundenta de senzualitate si sexualitate (a nuntii!) inocentate prin chiar asumarea lor deschisa; reala indecenta e de gasit in prejudecata sociala in coruptie. Calator strain fiind, regizorul a intuit multe lucruri pe care le-a adus in fabula scenica: lipsa de scrupule si suficienta imbogatitilor, acceptarile inacceptabile ale unei culturi macho, subordonarea politistului fata de interesele baronului local. Sau dificultatea tinerilor de a-si gasi locul in societate – emblematic pentru aceasta servitorul Tranio.
Paul Bargetto, distins ca regizorul anului in teatrul experimental din New York (2005), nu cauta efectul ieftin. Lucrurile au pondere si justificare chiar si acolo unde pot surprinde. A pune in ecuatie tot acest orizont semnificativ, inscris ca potential in partitura shakespeariana, reprezinta fara indoiala o performanta. Dincolo de bucuria pura a comicului, de sclipirea ironica, de capriciu si amuzament, este acel ris nelinistitor. E gravitate. Un spectacol delectabil si substantial, de natura sa urmareasca pe spectator si dupa caderea cortinei, cu interogatiile sale deschise.