OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Fundatia Anonimul v-a acordat recent premiul Opera Omnia. Premiul a fost in valoare de un miliard de lei. Cum va simtiti ca proaspat miliardar?

Foarte bine. Ma simt si mai bine pentru ca facusem o prostie, incepusem o casa la Cimpulung, pe un deal, cu niste bani imprumutati. Si, la stilul meu ardelenesc, orice imprumut este o nenonocire. Ideea de credit inca nu mi-a intrat in cap. Acum, am putut sa dau banii inapoi.

Si casa e gata?

Nu, mai dureaza.

Si s-a schimbat ceva in viata dvs. de cind sinteti miliardar?

Nu. Pentru ca toti banii sint la casa. Un leu n-am scos din ei. Ar fi pacat sa-i risipesc: sint in stare sa-i cheltuiesc.

Cit ati scris din Istoria critica a literaturii romane?

Scriu cum imi vine. Nu sint obligat sa ma opresc, daca ma blochez la o anumita perioada.

Am scris o buna parte. Mai am trei ani de contract pina cind trebuie sa predau cartea. Eu, in Istoria critica a literaturii romane, nu preiau nimic din ce am scris. Fiecare rind este nou.
Unde se opreste Istoria critica a literaturii romane?
Probabil in 1989. Ultimii 15 ani nu cred ca vor intra in aceasta Istorie. Nu mai sint la curent. N-am citit decit putin. Daca, dupa ce termin, o sa mai am putere sa-mi arunc o privire pe citeva duzini din cartile aparute dupa 1989, s-ar putea sa mai adaug citeva pagini.

- Groapa a fost cel mai curat roman al anilor ’50
Si se schimba ceva din „Lista lui Manolescu“?
Se schimba. Se schimba chiar lista de autori. M-am uitat pe diferite indice de nume la diferite istorii literare. Toate au tendinta de a confunda istoria literaturii cu dictionarul. Pentru mine, istoria literaturii e ce ramine, e ciurul, dupa ce am cernut. Lista mea va fi extrem de selectiva. Cred ca vor fi destul de multi autori, considerati inevitabili intr-o istorie literara, care nu vor fi inclusi. Va fi o istorie critica. In paralel cu operele analizate, discut si receptarea critica. Spectacolul oferit de receptare este citeodata mai fascinant decit spectacolul oferit de opera. Aceasta idee n-a avut-o nimeni pina acum. Si eu trebuie sa constat ca, in unele perioade, ce s-a scris despre opera este mult mai interesant decit cartile in sine. La fiecare autor, operele vor fi privite si din perspectiva criticii de atunci, inclusiv a mea. Eu ma voi delimita, ma voi asocia, ma voi apropia, ma voi indeparta de observatiile critice pe care le-am facut la momentul aparitiei cartii.

Ati spus intr-o emisiune televizata, la TVR Cultural, provocat de Eugen Negrici, ca, pentru anii ’50, singura opera care ramine dupa al doilea razboi este Groapa de Eugen Barbu. Doar atit?
Capitolul Barbu l-am terminat in Istoria mea. Da, Groapa este singurul roman care ramine. E ciudat. Dar, pentru anii ’50, Groapa este cel mai curat roman din punct de vedere ideologic. Editia intii, din 1957, n-are nici o concesie, nu se vede realismul socialist in ea. Culmea, in 1963, cind nu mai cerea nimeni, Eugen Barbu a adaugat un capitol cu viata muncitorilor de la STB care fac greva pe Calea Grivitei, ca sa echilibreze tematic romanul. Barbu n-avea nevoie sa introduca acel capitol. Groapa a fost cel mai curat roman. Mai curat chiar si decit Morometii, volumul intii, unde mai sint mici concesii.
Groapa si, partial, Morometii. Altceva?
Intr-o anumita masura Bietul Ioanide si ne oprim. Cu celelalte romane incep sa am o problema. Inclusiv cu ale lui Petru Dumitriu, in care este rescrisa istoria din punct de vedere marxist.

Si dupa anii ’50, ce ramine?
Multe, mult mai multe. Sint multe romane foarte bune si sint unele foarte bune, ignorate. Sint extraordinare Istoriile lui Mircea Ciobanu. Romanul Lumea in doua zile, al lui George Balaita, cred ca este o carte care se retine. La Toiu ar fi cel putin doua romane, Caderea in lume si Galeria cu vita salbatica. Sint de retinut si romanele lui D.R. Popescu: F si Vinatoarea regala.
Veti avea si un capitol cu optzecistii?
E o generatie extraordinar de dotata. O colega de catedra, care isi face doctoratul pe acea perioada, mi-a spus ca are referiri la 300 de scriitori, dintre care 40 ramin. Poeti, in special. In jurul anilor ’80, cind incep sa apara poetii, asa, cu tiriita, putem sa remarcam ca generatia anterioara era un pic epuizata. Pe de alta parte, romanul isi cam terminase combustibilul. Se cam sfirsise si cu „obsedantul deceniu“ si cu romanele despre „colectivizare“, in limitele posibile atunci, si nu prea mai aveau ce sa mai spuna. Erau unii care nu mai puteau sa scrie. De exemplu, romanele lui D.R. Popescu din anii aceia nu se mai pot citi.

Nu era si o lipsa de comunicare intre generatii?
Ba da. Lipsa de comunicare era verificata de mine la Cenaclul de Luni. Pe principiul ca te intelegi mai bine cu bunicul decit cu parintii. Marile conflicte nu erau cu Nichita, erau cu generatia ’70. Ei nu l-au contestat nici pe Nichita, nici pe Marin Sorescu. Insa cu Mircea Ciobanu au iesit scintei. Poetii din generatia ’80 aveau alta structura. Eu imi aduc aminte ca la Onesti, intr-o vara, a venit regizorul Ion Cojar, cu o trupa de studenti la teatru. Ei au facut un spectacol la inceputul Zilelor Calinescu. Seara, stind noi impreuna, am vorbit cu Ion Cojar. Aparuse prima serie de optzecisti. Si l-am intrebat cum isi explica faptul ca studentii lui, care erau in ultimul an, recita si pun in spectacol un tip de poezie care apartinea generatiei mele. I-am spus: hai sa facem miine un spectacol cu texte din optzecisti. Unul singur a recitat bine poezie din Florin Iaru. Lamia Beligan a inceput sa plinga si a spus ca ea nu poate sa spuna acea poezie. Ea prefera sa spuna versurile Blandianei, cu „Sint cea mai frumoasa femeie din lume, cind ploua“. Dar sa citeasca din Florin Iaru sau din Cartarescu sau din Stratan, nu puteau. Si i-am spus lui Cojar: asta e chestiune de educatie, imi pare rau, dar ati ramas in urma. Literatura a evoluat mult mai repede decit modul vostru de a o citi si de a recita.

- „Du-te la bordel“, asta ii spune Hamlet Ofeliei
Ati scris despre Maiorescu. Mai este Maiorescu un model valabil?
Da. In primul rind ca model este valabil. Avem nevoie, mai mult decit oricind, de spiritul critic maiorescian. Eu, avind nostalgia esteticului, merg mai departe si spun ca ne trebuie musai separarea criteriilor, ca sa vedem ce este valabil artistic si ce are succes si tine de divertismetul cultural. Maiorescu este exemplul absolut infailibil.

Cu alte cuvinte, o reconsiderare a canonului?
In acest moment, nimeni nu mai tine seama de canon. Schimbarea canonului ar fi insemnat ce am incercat sa facem fiecare in manualele scolare. Sa impingem pina la ultimele opere receptarea. Stiu de la profesorii de liceu ca Simona Popescu s-a citit cu foarte mare interes, pornind de la fragmentul pe care l-am publicat in manualul de la Editura Sigma. Ca sa deschizi gustul pentru literatura, elevii mai degraba citesc cartile aparute acum un an, acum doi ani, decit cele aparute acum 50-60 de ani. Asta a fost o schimbare de canon. Si era interesanta. Din pacate, in momentul de fata, nu poti sa schimbi canonul, pentru ca nimeni nu mai tine seama de canon. Nu mai exista canon, este o aiureala intreaga, care cum moare devine geniu, mare scriitor, pret de o zi, pe pagina intii a ziarelor. E o nebunie ce se intimpla, nu mai exista nici un criteriu. Noi stim sa spunem, cit de cit, cite ceva la cursuri. Dar toti fostii mei colegi, profesori de romana, sint bulversati.
Si studentii, viitori profesori de literatura romana, cu ce ramin din toata aceasta bulversare?
Ramin cu prea putin.

Nu va enerveaza superficialitatea lor?
Nu e vorba de superficialitate.
Citesc cit trebuie?
Noi eram mai liberi sa stam la biblioteca, dar nu cunosteam viata. Noi stateam in biblioteca ca intr-o sera. Ei muncesc. Eu tin ore la master, intr-o zi am ore de la 12.00, si ei vin pe rind, intirzie la curs, ajung si spre sfirsitul cursului: unul vine de la Cluj, altul vine de la slujba, altul de la liceu. Asta e, sint mai adaptati, sint mai bine pregatiti pentru viata, stiu mai multe lucruri. Dar, au inevitabil, mai putin timp sa citeasca.
Si cind vin, cei care vin, ce nelinisti literare au?
Cea mai importanta provocare este daca literatura din a doua parte a anilor comunismului, de care eu mi-am legat viata, mai are sau nu valoare. Si s-ar putea sa aflu, intr-o zi, ca, din punctul lor de vedere, nu mai are valoare. Ceea ce ar fi foarte grav. Pentru ca ei vor induce aceasta idee si generatiilor urmatoare.
Exista aceasta tendinta de desprindere de literatura publicata sub comunism?
Exista.

Si ce le spuneti, care va este replica?
Am incercat sa le explic urmatorul lucru: cea mai mare parte a literaturii lumii este o literatura care se citeste pe glosa, incepind de la vocabular. Noi il citim pe Creanga de la vocabular. Noi trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca in perioada comunista au aparut romane valoroase, pe care ei, acum, nu le plac sau nu le inteleg. Nu-i o nenorocire sa citesti acea literatura cu dictionarul literar alaturi. Asa il citim si pe Shakespeare. „Ofelia, du-te la manastire!“ nu are nici un sens in engleza actuala. Manastirea avea sensul de bordel. „Du-te la bordel“, asta ii spune Hamlet Ofeliei. Daca citesti extraordinara carte a lui Georg Steiner, Dupa Babel, vezi ca toata traducerea este o problema de interpretare. Orice lectura, oricit de naiva, este una de interpretare, dar asta presupune si o baza de date.

- Vadim are exact ce merita
Mai sinteti afectat de afirmatiile lui Vadim Tudor ca tatal dvs. a fost facut legionar?
Vadim Tudor nu are cum sa ma afecteze. Daca eram afectat, il dadeam in judecata. El poate sa spuna orice, nu are nici un Dumnezeu. E un om in fata caruia nu exista evidenta. Tatal meu nu putea fi impuscat, cum a spus Vadim, de Antonescu in 1941, pentru legionarism, pentru ca a murit in 1986. Ce sa discuti cu Vadim?
Cum priviti reprosurile care vi s-au facut ca ati avea uneori accente antisemite? A fost o suita de articole in care erati acuzat de antisemitism, ca negati Holocaustul sau cel putin ca nu doriti sa recunoasteti specificitatea acestui tip de represiune.
Eu sint convins ca nici Michael Shafir, nici Norman Manea nu cred ca sint antisemit.

Si atunci de ce au aparut acele acuze, nu mai departe de 2002, in Raportul realizat de Marco Maximiliam Katz, in colaborare cu Ozy Lazar si Alexandru Florian? Au fost si acuze mai vechi, de la Norman Manea.
Norman Manea are tendinta sa creada ca, daca cuiva nu-i plac romanele lui, asta este pentru ca el este evreu. Asta n-are nici un legatura, n-am legat niciodata originea lui evreiasca si receptarea critica a romanelor sale. Poti sa ai anumite rezerve fata de ce scrie, dar niciodata ele nu sint provocate de originea lui evreiasca. E adevarat, a mai fost cineva care a turnat gaz peste foc, junele Florian, fiul fostului meu profesor de marxism, Radu Florian, care lucreaza pentru Centrul de Monitorizare si Combatere a Antisemitismului in Romania. Eu cred ca ei s-au plictisit sa discute doar despre aceiasi antisemiti, triviali, de tipul Vadim. Ei au cautat antisemiti mai subtili, niste intelectuali ca Liiceanu, Manolescu, la care nimeni nu se gindise pina acum ca ar fi antisemiti. Mai cistiga un ban din treaba asta. Pe Vadim nimeni nu mai da nici un ban, Vadim nu mai exista, in curind nu va mai exista nici ca sef de partid. A fost nebunia noastra cu Vadim. Acum, Vadim s-a dus, gata, si are sfirsitul pe care il merita. Nu ca turnator sau securist a intrat el din nou in atentie, asa ca Paleologu, Dan Amedeo Lazarescu. Ar fi fost intr-o companie selecta. El este judecat acum ca proxenet. Este exact ce merita: un amarit de proxenet.

- Cronicarul TV Dan C. Mihailescu este creatia mea
Sa discutam si despre alti oameni din lumea noastra. E adevarat ca pe Dan. C. Mihailescu dvs. l-ati facut cronicar literar TV?
Da, Dan C. Mihalescu, pentru ce este acum in televiziune, este creatia mea. Eu am avut mina buna si am intuit ca poate vorbi despre carti la televiziune. Eu l-am invitat prima oara intr-o emisiune de televiziune, la fostul program pe care il realizam, Profesiunea mea, cultura. Dan C. Mihailescu n-a vrut sa vina, zicind ca se bilbiie. Dar la televiziune trebuie sa te bilbii putin, nu poti sa rostesti toate cuvintele perfect, mai ales intr-o dezbatere. I-am spus: „Bilbiie-te linistit, ai sa vezi ce bine da, vei avea naturalete“. Nu s-a bilbiit niciodata in emisiunea pe care am facut-o cu el. Si asta i-a dat curaj. Nici la lansari de carte nu fusese niciodata, tot din inhibitia bilbiielii. Si acum este un excelent cronicar literar TV, iar la lansari vorbeste minunat. Ca vorbitor public, Dan C. Mihailescu este creatia mea.
Cu Eugen Simion in ce relatii sinteti?
Foarte bune.

Si n-aveti sa-i faceti nici un repros?
Nu pot, ca membru al Academiei, sa fac reprosuri presedintelui Academiei. Glumesc, desigur. In rest, in ce priveste activitatea literara a lui Eugen Simion, pot sa va spun ca am vrut sa-i dau o rubrica in Romania literara si s-a opus redactia. N-am putut sa trec peste vointa redactiei, m-au amenintat ca pleaca, redactorii au spus ca vor demisiona in bloc daca semneaza Simion in Romania literara.
Va pare rau pentru interviul cu Ion Iliescu din 1990 pe care l-ati publicat in Romania literara? A venit imediat dupa mineriada si ati fost destul de blind cu presedintele.

Imi pare rau pentru acel interviu si imi pare rau pentru lipsa mea de experienta si de reactie. Istoria acestui interviu e interesanta. M-am dus impreuna cu regretatul meu prieten, si al lui Ion Iliescu, Zigu Ornea, la Ion Iliescu. Nu mai stiu cu ce treaba. Si am vorbit despre mineriada. Si i-am spus lui Ion Iliescu: trebuie sa iesiti si sa explicati de ce ati apelat la mineri. I-am spus ca nu este nici o rusine sa spuna ca n-a avut toate datele, ca poate a fost indus in eroare. Fara explicatii, am adaugat, veti ramine cu aceasta pata si n-o sa se stearga niciodata. El mi-a spus atunci: „Da, m-au tras in piept“. Si Zigu Ornea a spus: „Da-i, domnule, un interviu, si spune aceste lucruri“.
Nu v-a spus atunci, in discutia premergatoare interviului, cine l-a tras in piept?
Nu, nu mi-a spus, dar dorea sa se explice.
Acum, chiar daca ar fi fost tras in piept, chemarea si multumirile adresate minerilor nu aveau nici o justificare.
Nici un sef de stat nu cheama fortele paramilitare ca sa sprijine fortele de ordine impotriva populatiei. Daca Romania este in coada plutonului, este in buna parte si pentru mineriada de atunci.
Si v-ati dus increzator la interviu, crezind ca presedintele Iliescu va spune „cine l-a tras in piept“?

Am stabilit interviul pentru a doua zi. I-am spus: facem interviul, va dau textul sa-l vedeti pentru a face doar corecturi de ordin stilistic, fara sa reveniti la declaratii. Si m-am dus a doua zi si nu a mai dorit sa spuna nimic. Nimic. Eu trebuia sa nu-l public. Aici am gresit. Mi-a fost un pic jena si l-am publicat.
Si asa a aparut si reprosul lui Paul Goma, ca-l divinizati pe Iliescu, ca ati scris om cu „o“ mare.
Goma face mare caz de om cu „o“ mare. Paul Goma spune ca eu l-am facut om cu „o“ mare pe Iliescu. Era prima intrebare din acel interviu. Suna cam asa, citam un cunoscut scriitor, Constantin Toiu, probabil ca nu i-am dat numele, care spunea, intr-o discutie particulara, ca Omul, cu „o“ mare, care va veni in locul lui Nicolae Ceausescu este Ion Iliescu. Asta spunea Toiu cu citiva ani inainte de 1989. Intrebarea mea din 1990 era asa: domnule presedinte, explicati-mi cum, dupa numai sase luni, ati reusit sa va alienati simpatia intelectualilor, incit, de la aceasta incredere a lor, acum nu mai aveti de partea dvs. pe nimeni?

- Din generatia lor, Luminita Marcu si Costi Rogozanu sint cei mai buni
Ce sfat ati da dvs. cuiva care vrea sa faca, in reviste, critica de intimpinare?
Trebuie sa se inarmeze cu foarte multa rabdare. In aceasta meserie – de critic de intimpinare – reusesti, in primul rind, daca ai rabdare. Si nu reusesti daca scrii doar o luna, doua, trei, reusesti daca scrii de la zece ani in sus. Discutiile mele cu studentii pe care ii chem si scriu in aceasta directie pornesc de la urmatoarea idee: sa nu obosesti, sa nu te plictisesti, sa vrei sa scrii tot timpul. Ei imi spun, domnule Manolescu, acum fac nu stiu ce, si as vrea sa fac o pauza. Altii spun ca vor sa citeasca unele volume de teorie, pentru ca-si fac doctoratul pe teoria literaturii. Altii sint nemultumiti si ma intreaba: chiar in fiecare saptamina trebuie sa scriu despre o carte? Da, trebuie sa scrie mereu. Nu e o proba de o suta de metri plat, e maraton. Asa s-a sufocat Claudiu Constantinescu, care n-a mai rezistat si care, dupa 1990, impartea cu mine cronica literara, scriam amindoi despre aceeasi carte in Romania literara.
Ati lansat numerosi critici de intimpinare, unii sint acum in redactia revistei Romania literara, altii au plecat. Nu mai scriu la Romania literara doi oameni tineri care s-au impus foarte rapid, Luminita Marcu si Costi Rogozanu. Nu-i mai puteti aduce inapoi la revista Romania literara?
Nu, din pacate. Si nu din vina mea si nici a revistei. N-au plecat pentru ca li s-a interzis sa scrie. Eu nu m-am amestecat in textele lor nici macar cind Luminita Marcu l-a facut praf pe Fanus Neagu.
O injuratura intemeiata, s-ar putea spune, romanul Amantul Marii Doamne Dracula este destul de prost.

A fost dreptul ei de a spune acele lucruri si eu nu m-am impotrivit. N-am facut cenzura nici cind Costi Rogozanu facuse o obsesie pe prietenul meu, Gabriel Liiceanu, pe care il spurca tot timpul. Tot incidentul meu cu ei a pornit de la un text publicat de Luminita Marcu si Costi Rogozanu in Evenimentul zilei. Erau deja acolo si comentasera nefavorabil Festivalul Zile si Nopti de Literatura, organizat de Uniunea Scriitorilor la Neptun. Au spus ca scriitorii se plimba pe bani publici pe nu stiu ce vaporas. Le-am atras atentia ca nu se plimba pe bani publici si, in al doilea rind, ca n-a fost nici o calatorie cu vaporul. Ei mi-au spus ca stiu mai bine. Le-am atras atentia ca revista apare sub egida Uniunii Scriitorilor si noi avem macar dreptul de a nu publica inexactitati. Ei s-au suparat si au spus ca pleaca. Le-am spus: „Inchideti usa si treceti la loc pe scaunele voastre! Stati linistiti! Nu plecati!“. Au decis sa se desparta de Romania literara. Am ramas in relatii bune cu ei, Costi Rogozanu imi face seminarul, Luminita Marcu are doctoratul la mine. Din generatia lor, eu cred ca ei sint cei mai buni.

- Liiceanu a sarit din papuci fara nici un motiv
Asta-vara a fost o intreaga disputa, declansata de suita de articole gazduite de revista Dilema veche sub genericul „De ce se cearta intelectualii?“. O disputa foarte aprinsa, cu texte care depaseau cadrul normal al unei polemici de idei. Dumneavoastra n-ati participat cu nici o luare de pozitie. N-ati vrut sa intrati in disputa?

Mi-a cerut Simona Sora sa scriu, dar nu mai stiu de ce n-am scris. As fi vrut sa scriu, dar am tot aminat, am uitat, am pierdut momentul.
Vi s-a parut utila acea ancheta sau au fost si excese?
Au fost si excese, si prostii. Dar, ca tema in dezbatere, era interesant de vazut de ce se cearta intelectualii romani, daca cearta are sau nu temei. O discutie este necesara intotdeauna. Gabriel Liiceanu e suparat si acum pe mine pentru ca i-am spus ca a sarit din papuci fara nici un motiv. El e suparat ca am indraznit sa spun ca nu sint de acord cu el. L-a suparat ca am folosit cuvintul tifna, cind am comentat textul sau despre Adrian Marino.
Dar disputa care a luat amploare in 2004, ca se scrie virtos o literatura pornografica, cum vi se pare? Sint chiar asa de pornografici noii scriitori, ii citim doar cu avertisment, ca la filmele interzise copiilor sub 18 ani?
E si o reteta de piata. Sint si excese, dar nu cred ca este o problema majora si trebuie sa ne alarmam. E normal, dupa atitia ani de restrictii, sa-si dea drumul oamenii. Problema este calitatea cartilor, nu pornografia. Lovinescu spunea ca pornografia inseamna lipsa talentului. Nu cred ca avem o literatura pornografica. Unele carti, considerate pornografice, sint extraordinare. Bagau de pilda, a Ioanei Bradea. Nu cred in chestia asta, cu pornografia.

- Prea multi nebuni sint in momentul de fata
Ati spus intr-un interviu ca „pina la 30 de ani eram complet idiot“. Acum cum sinteti, la 65 de ani?
Sint ceva mai putin idiot ca la 30 de ani. Oricum, cu mai multa experienta, care imi permite sa nu mai fiu chiar atit de idiot.
Ati scris marea carte?
Care-i aia?
Nu stiu, intreb.
Nu cred. Lasa-mi o speranta de viitor.
Ce va doriti cel mai mult pentru urmatorii ani?
Sanatate. Vreau sa fiu sanatos si in putere si sa termin Istoria critica a literaturii romane.
Si Romaniei ce-i doriti?
Tot sanatate. Sanatate sociala, sanatate mintala. Prea multi nebuni sint in momentul de fata.


„Buzura era prioritatea absoluta?“

De ce ati plecat de la Fundatia Culturala Romana, unde erati in Consiliul de Administratie?
Cel care ma numise acolo era Augustin Buzura. Eu am intrat in Consiliu din prietenie pentru el, Buzura ma rugase. Sigur ca daca Horia-Roman Patapievici vrea sa reintru, accept. Nu doream sa ramin in conducerea Institutului cita vreme Augustin Buzura a plecat in conditiile in care a plecat.
In ce conditii a plecat?
Eu nu spun ca el trebuia sa ramina o vesnicie. El a spus ca la intoarcerea de la operatie, pe care urma sa o suporte la Viena, isi va da demisia. Asta insemna ca urma sa demisioneze la 1 martie. Nu s-a acceptat acest interval. A fost chemat si destituit a doua zi. In timp ce la SRI, la SIE, la Televiziune, la Radio, la Institutul Roman din Franta, la UNESCO, sint aceiasi oameni, Buzura era prioritatea absoluta? Nu mi-a placut.
Dar Legea de functionare a Institutului Cultural Roman cum este?
Imbecila total.
De ce?
Este o prostie fara margini. I-am spus lui Horia-Roman Patapievici ca trebuie sa schimbe legea. Imediat. Nu poate functiona Institutul pe o lege strimba.
Care sint imbecilitatile din lege?

In primul rind, tutela multipla. Institutul nu are control asupra Institutelor din strainatate. Ministerul de Externe da banii si numeste si oamenii. Doi: Institutul nu are control asupra tirgurilor de carte. Le organizeaza Ministerul Culturii cu asociatiile de editori. Trei: are atributiuni interne, scoate reviste, carti. Ce treaba are Institutul cu activitatea interna?
Augustin Buzura a publicat un text in revista pe care o conduceti, Romania literara, in care isi exprima mihnirea ca a fost schimbat de la conducerea Institutului Cultural Roman. Ati primit reprosuri ca ati publicat acel text?
Bineinteles. Foarte multe reprosuri.
Si de ce l-ati publicat?
Augustin Buzura are dreptul sa publice un text. Si unde, daca nu la Romania literara? Eu nu comentez continutul. I-am spus si lui: batrine, mai bine nu-l publicai! E un soi de vaicareala ca a lui Slavici la proces, in 1919.
Cum raspundeti la reprosurile ca nu ati luat un soi de distanta critica fata de text?

Eu nu am cum sa nu-l public pe Buzura! Daca vine cineva si-mi ofera o replica, un alt punct de vedere, il public. In general am eu ce am cu modul asta de a te dispensa de niste oameni in momentul in care ai impresia ca vii cu o echipa noua. Normal, mai devreme sau mai tirziu, trebuia sa plece si el. Fara nici o discutie. Problema era de ce atita graba? Nu mi se pare corect, este un mod ciudat de a te desparti de niste oameni. Trebuie pastrate niste bune maniere.
Sa nu para publicarea textului si un mod prin care ati cautionat si activitatea Institutului?
E cu totul altceva cum a lucrat Institutul in toti acesti ani. Dar asta e o alta discutie.