OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La invitatia Facultatii de Litere a Universitatii Bucuresti si a Editurii Polirom, cu sprijinul Institutului Suedez din Stockholm, scriitorul suedez Aris Fioretos s-a aflat saptamina trecuta in Romania. El a sustinut o conferinta cu tema Identitate fara frontiere si si-a lansat prima traducere in romaneste a unui roman – Adevarul despre Sascha Knisch. Romanul a fost publicat in suedeza in 2003, a fost ulterior tradus de autor in engleza si publicat in Statele Unite. Adevarul despre Sascha Knisch poate fi citit atit ca un roman politist, dar si ca un roman psihologic, cu trimiteri la problemele sexuale ale personajului principal. Marele plus al romanului este ca te invita la recitire. Spre deosebire de un roman politist, pe care il citesti pe nerasuflate, pentru a afla asasinul, dupa care il lasi uitat in biblioteca, Adevarul despre Sascha Knisch indeamna la o interogatie despre sexualitate, la redescoperirea motivatiilor si dorintelor sexuale.

Actiunea se desfasoara la sfirsitul anilor ’20, la Berlin: o prostituata, Dora Wilms, este ucisa, iar toate probele il indica pe Sascha, care o frecventa pe Dora si caruia eroina ii satisfacea si ii potenta fanteziile erotice aparte, ca posibil criminal. Tot romanul este incercarea lui Sascha Knisch de a-l descoperi pe adevaratul asasin, pentru a nu ajunge la inchisoare. Romanul lui Aris Fioretos este tradus de Gabriella Iftimie si este recomandat cititorilor romani de Jeffrey Eugenides, autorul bestsellerului Middlesex.
Aris Fioretos are 47 de ani, s-a nascut la Göteborg, Suedia, parintii sai sint de origine greaca si austriaca. A debutat ca romancier in 2000, cu Stockholm Noir. A cistigat premii acordate de Academia Suedeza, Academia Americana din Berlin si Colegiul All Souls din cadrul Universitatii Oxford. Din 2003 este consilier cultural la Ambasada Suediei din Berlin. Cu prilejul lansarii in Romania a romanului Adevarul despre Sascha Knisch, Aris Fioretos a acordat un interviu in exclusivitate pentru cititorii revistei Observator cultural.

Sinteti prima oara in Romania?
Nu, sint a doua oara. Prima data am fost in 1988, cind am stat intr-o noapte saisprezece ore in sala de asteptare a aeroportului Otopeni. Dar sint foarte recunoscator pentru aceasta experienta; atunci mi-am dat seama ca trebuie sa-mi schimb viata.

Cum sa va schimbati viata?
impreuna cu prietena mea din acea vreme, zburasem cu avionul de la Viena si eram in drum spre Atena. Fusese o problema cu legaturile de zbor si astfel a trebuit sa petrecem vreo 16 ore, cea mai mare parte noaptea, in acea sala a aeroportului, fara nimic de mincare si pe o asemenea caldura, erau vreo 40 de grade, cum numai in infern mai poate fi. De baut, n-am avut decit niste apa minerala din Romania, care era atit de acidulata, incit mai degraba am fi folosit-o pe post de mincare si am fi servit-o, frumos, folosindu-ne de cutit si de furculita. Auzind plinsete de copii, onomatopee ale pasarilor si animalelor care ne inconjurau (cred ca cele mai multe erau pui de gaina, Dumnezeu stie de unde veneau si incotro se indreptau), cu partenera mea intr-o stare atit de proasta, eu cu manuscrisul meu neterminat al primei mele carti dupa mine, am constientizat intelesul profund al faimoasei poezii Apollo, a lui Rilke: trebuia sa-mi schimb viata. Astazi, la aproape douazeci de ani de atunci, cred ca am reusit sa urmez acel sfat. Cel putin, imediat dupa, eu si prietena mea ne-am despartit, iar acea carte de poezii a fost in cele din urma publicata, in 1991. Romania, iti multumesc!

Joi, 15 martie, ati tinut o conferinta la Universitatea Bucuresti cu tema „Identitate fara frontiere“. Cum ati ales aceasta tema?
Sincer sa fiu, nu eu am ales tema conferintei, practic a fost aleasa pentru mine.

De catre cine?
De catre cei de la Facultatea de Litere. Doreau sa avem un subiect de discutie si mi-au sugerat aceasta tema. M-am gindit ca puteam sa improvizez ceva despre asta. Am acceptat propunerea lor, eram provocat intr-un mod placut.

Ne puteti spune ideea principala pe care s-a bazat conferinta?
Da, cu placere. in principiu, cred ca e foarte important sa se faca distinctie intre diverse lucruri si fapte. Granitele sint importante. Totusi, cred ca in ceea ce priveste identitatea e mult mai important azi, decit altadata, sa intarim ideea ca identitatile sint adesea foarte fragmentate, fracturate si nu e deloc usor sa consolidezi o identitate in sensul clasic de apartenenta la un anumit grup etnic, la o anumita comunitate lingvistica sau la un anumit grup cultural. Spun asta din propria mea experienta; cred ca sint suficienti oameni care impartasesc acest entuziasm si aceasta experienta identitara. Mai sint de parere ca, de fapt, marea tema a secolului al XX-lea este dezradacinarea. Oamenii au fost dezradacinati din motive politice, etnice sau culturale si au fost pusi sa traiasca in contexte diferite. Si cred ca e important sa pretuim acele experiente si sa gasim o solutie astfel incit, intr-un fel, sa adunam toate acele sensibilitati care ne-ar putea ajuta sa integem posibilele sensuri ale unei identitati. Oricine a petrecut ceva timp in afara granitelor ar putea spune ca s-a atasat, intr-o anumita masura, de orasul, de regiunea in care a stat. Si, chiar daca nu te atasezi, in mod sigur asociezi locul respectiv cu anumite stari mentale, cu anumite experiente si asta e suficient pentru a intelege ca nimeni nu ar trebui sa se limiteze doar la o identitate omogena. Acestea fiind spuse, asta nu inseamna ca e ceva rau sa existe o asemenea identitate omogena. Ideea e sa nu fie exclusivista, sa nu fie o unitate de masura reductionista pentru alte forme de identitate.


Europa nu are un singur spirit

Nu o identitate omogena! Asa ceva, cum spuneti, nu mai e posibil, atunci ce fel de identitate s-ar putea regasi intr-o Europa unita, ce identitate ar putea sa functioneze multumitor?
Acum doi-trei ani in urma, marii politicieni din Comunitatea Europeana, precum Jacques Delors si cei din preajma lui, si-au dat seama ca, ei bine, avem aceasta structura numita Uniunea Europeana. E o constructie politica, bazata in mod deosebit pe aspecte financiare si economice. Dar ne lipseste cultura. De fapt, avem culturile noastre locale, regionale, care nu au habar de ceea ce ar insemna o identitate europeana. Si Jacques Delors a sugerat ca trebuie sa personalizam aceasta Uniune Europeana, sa-i cautam un spirit identitar comun. Ai putea sa te intrebi: ce e rau in asta? Personal, nu vad neaparat ceva rau in asta, dar e greu sa afirmi: acesta e spiritul si sufletul Uniunii Europene! Europa nu are un singur spirit. Si de ce sa fie doar un singur spirit, unitar, al Uniunii Europene, si de ce sa nu avem mai multe spirite? Cred ca o mare realizare a Europei e sa fie capabila sa arate ca, in pofida tuturor conflictelor, a incercarilor grele – etnice, culturale etc. – prin care a trecut, tine de conceptul sau de identitate sa arate ca are mai multe identitati, mai multe spirite.

E benefica aceasta identitate din farime?
Sub acest aspect, al identitatii fragmentare, sint precrestin, in sensul ca eu cred in mai multi zei, in mai multe identitati, care se intersecteaza, care lucreaza impreuna.

Cum ati perceput publicul?
Cred ca toata lumea prezenta a fost foarte atenta. intotdeauna cind ai o audienta mai numeroasa, mai e cite unul care dormiteaza... Mi s-a parut ca m-au ascultat; la sfirsit au pus intrebari foarte bune – asta este in general semnul ca intr-adevar au ascultat. Si am mai remarcat ca poate 80%, chiar 90% din public era de gen feminin si asta nu cred ca ar avea vreo legatura cu tema aleasa, ci, mai degraba, reflecta situatia actuala din universitati, unde, pe partea umanista, predomina femeile. Asa e si in alte locuri, nu doar la Bucuresti.

V-ati facut debutul in 2000, cu Stockholm Noir. Care a fost impulsul de a scrie?
Acesta a fost debutul meu ca romancier, nu ca scriitor. Am publicat unsprezece sau douasprezece carti pina in 2000, pina la Stockholm Noir.

Am luat aceasta informatie din prezentarea de pe coperta romanului aparut in romaneste, Adevarul despre Sascha Knisch.
Da, asa e, Stockholm Noir e primul meu roman. inainte am mai publicat proza, poezie, nuvele, eseuri.

Deci, propriu-zis, ati debutat in...
1991.

Si ce v-a indemnat sa scrieti?
Hm, nici nu prea imi mai amintesc o zi in care sa nu fi scris... Prima dovada a preocuparilor mele literare e un biletel pe care l-am lasat parintilor mei, cind aveam cinci ani, si care suna cam asa: Pentru mama si tata, v-am parasit!

Ei, cum asa?
Da, chiar ii parasisem. Momentul acela e foarte important pentru mine. Cu cit ma gindesc mai mult la el, cu atit devine mai important. imi dau seama ca, pentru mine, scrisul e un mijloc de emancipare si acel moment a fost un moment de mare emancipare. Eram satul sa fiu obligat sa tot port aceleasi haine, imi amintesc vesnica jacheta pe care mama mi-o dadea sa o imbrac. intr-o zi mi-a zis sa ma duc cu ea sa-l luam pe tata de la birou si sa ne intoarcem toti trei acasa. Mama mi-a spus sa nu uit sa ma imbrac cu jacheta, iar eu i-am spus ca nu, acea jacheta nu o mai imbrac. Asa ca eu am ramas acasa, ea a plecat singura si, intre timp, m-am hotarit sa plec.

Unde ati plecat?
Undeva, la tara. Aveam un rucsac, am pus in el o piine, o sticla cu apa si un sul cu hirtie igienica. Asta a fost primul meu bagaj. Si am plecat din sat, furasem, bineinteles, si niste bani de la parintii mei, trei coroane, ceea ce nu e foarte mult. Apoi mi-am dat seama ca acei bani nu erau suficienti ca sa ajung la bunica mea din Viena si ca trebuia sa ma gindesc la o alta strategie. Dintr-o data am vazut masina parintilor mei...

Va cautau deja?
A, nu, se duceau acasa. inca nu stiau ca-i parasisem. Atunci am constientizat ca ar fi fost mult mai interesant sa-i urmaresc cum ma cauta. Am ajuns foarte aproape de casa si m-am ascuns. Nu mai eram victima, devenisem judecatorul care putea vedea durerea parintilor cautindu-si copilul prin gradina. Peste citeva ore m-a gasit un prieten care mi-a spus ca acasa la mine e o prajitura mare, cu capsuni, asa ca ar trebui sa vin acasa. Si m-am dus.


Foarte miscator gestul lui Norman Manea

Ati cistigat multe premii acordate operelor dvs. Ce inseamna pentru dumneavoastra un premiu?
Bani.

Bani?
Da, bani. (ride)

Foarte bine, un raspuns foarte bun pe care il consemnam ca atare. Ajungem la romanul dumneavoastra, Adevarul despre Sascha Knisch, recent tradus si publicat in romaneste. Care a fost povestea publicarii romanului in romaneste?
Eu insumi mi-am tradus aceasta carte in engleza, acum citiva ani. Si i-am dat-o, de fapt, nu eu, ci altcineva i-a dat-o lui Norman Manea. I-a placut si mi-a zis: trebuie sa o publici si in romaneste. Asa ca a vorbit la Polirom. Au citit manuscrisul, l-au acceptat...

Si, iata, acum avem cartea si pentru cititorii din Romania.
Da, dar fara Norman Manea, probabil ca acest lucru nu s-ar fi intimplat.
Norman Manea a sprijinit numerosi scriitori romani si e un nume pentru publicul romanesc.

Cu siguranta, sint multi scriitori care fac ceea ce face Norman, dar nu cred ca acestia reprezinta o majoritate. Multi dintre ei s-ar preocupa doar de ei insisi – fiecare pe pielea lui. Gestul lui Norman e unul de bunavointa, dar si de dragoste pentru literatura, nu neaparat fata de o persoana. Foarte miscator.


Sexualitatea este ceva benefic

Revenind la romanul dumneavoastra, credeti ca societatea contemporana este marcata de problemele sexuale? in ce mod?
Cred ca problemele pe care le provoaca sexualitatea, in prezent, sint usor diferite decit acum o suta de ani. in societatile civilizate, unde nu-i o presiune atit de mare, comportamentul sexual deviat de la normalitate nu mai este blamat atit de tare. Cu toate acestea, sexualitatea va reprezenta, cred, intotdeauna, intr-un fel sau altul, un tabu. Este important sa subliniem ceea ce unul dintre oamenii reali, care m-a inspirat in constructia unui personaj din roman, un sexolog german, imi spunea: sexualitatea nu tine de medicina, nu este o boala, tine de oamenii perfect sanatosi. Putem spune ca oamenii pot „suferi“ de o sexualitate sanatoasa si trebuie sa-i ajuti sa inteleaga ca asta nu este o problema. Sexualitatea este ceva benefic. Trebuie sa scoatem sexualitatea din medicina si trebuie sa o intelegem si s-o privim mai putin patologic. Asta ar fi cursul de urmat, tendinta, a fi o fiinta sexuala nu e ceva rusinos.

Cine a contribuit la scoaterea sexualitatii din patologic?
Cred ca, in zilele noastre, am cistigat foarte mult cu emanciparea sexuala a femeilor, cu dezinhibarea lor. Sentimentul de „vinovatie“ sexuala s-a atenuat si a crescut libertatea de manifestare a sexualitatii. Cu toate acestea, fiecare societate isi creeaza propriile tabuuri; fiecare societate isi creeaza propriile criterii de excludere si sintem bineinteles constienti de acestea. Ele tind sa devina mai vizibile in societatile dominate puternic de barbati. Ce s-a mistificat dintotdeauna este felul in care aceste societati dominate de barbati, sovine intr-un fel sau altul, incearca sa-i excluda pe cei care sint homosexuali. Sint cele mai rigide societati: veti vedea ca atacurile cele mai dure impotriva homosexualitatii vin de la barbati. Cred ca homosexualitatea este o problema, astazi, dar cred ca marea problema este pornografia crescinda.

Avem la dispozitie sex fara limite, la un simplu click pe Internet, iar sexualitatea benefica lasa locul unei industrii a sexului, care ne exploateaza. Sintem prea putin constienti de sexualitatea sanatoasa, pe care trebuie sa o incurajam, sa o practicam, in schimb devenim dependenti de industria care promoveaza pornografia. Este acelasi tip de exploatare, asemanator cu tendinta unor adulti de a pune copiii sa munceasca din greu, de la virste fragede. Asta este o alta problema, copiii exploatati, resimtita mai acut de parinti. Eu sint parinte si ma impresioneaza toate acele cazuri de copii care muncesc din greu, trimisi de adulti. Daca si dvs. sinteti parinte...

Da, sint.
...atunci stiti ca imediat ce vi s-a nascut copilul v-ati spus: o, Doamne, gata, acum trebuie sa repar asta, trebuie sa fac asta, trebuie sa fac totul pentru copilul meu. Parintii lucreaza pentru binele copilului, ii asigura o nastere linistita si apoi se straduiesc sa-l creasca intr-un mediu in care sa-si dezvolte personalitatea. Parintii inconstienti se gindesc: oare nu creste mai repede... ca sa-l trimita sa munceasca.


Nu trebuie sa facem caz de faptul ca un om este homosexual

Ce parere aveti despre miscarea non-discriminarii homosexualilor? Un comisar european, Rocco Buttiglione, a spus, atunci cind a fost audiat pentru numirea in functie, ca, in opinia sa, conform educatiei sale crestine catolice, homosexualitatea este un pacat. Poti fi penalizat daca ai un punct de vedere diferit, care nu concorda cu noile atitudini? Poti sa-ti mai exprimi opinia fata de homosexualitate, riscind o anumita functie sociala?
Sigur, fiecare om are dreptul la opinie. Problema e sa nu confunzi opinia privata cu opinia pe care o poti avea in calitate de persoana publica. Este vital pentru societatile civilizate sa specifice clar ca ai dreptul la propria ta opinie, dar atunci cind esti intr-o pozitie publica, precum cea de comisar european, trebuie sa te conformezi exigentelor functiei; aceasta pozitie publica nu-ti permite sa te comporti asa cum poate ti-ar placea tie ca persoana particulara. Asta tine de civilizatia unei societati: delimitarea clara a sferei publice de sfera privata. Cred ca, in ultimii 30 de ani, au fost facute progrese semnificative in ceea ce priveste conturarea clara a acestor sfere, cu exceptia oamenilor care au pareri religioase foarte pregnante si care vad un pacat in a avea orientari sexuale diferite. Homosexualitatea este privita ca incarcata de mister, de tenebre, functioneaza si o anumita teama; cind acestea se evapora, lumea incepe sa inteleaga ca homosexualii nu sint diferiti de ceilalti oameni, cu exceptia orientarii sexuale. Care e marea problema?

S-a schimbat perceptia despre homosexualitate? S-a reusit acest lucru?
Este un succes al tolerantei ca s-a reusit schimbarea perceptiei despre homosexualitate. Problema e mult mai simpla: de ce sa fie oamenii pedepsiti pentru o orientare sexuala care ar trebui acceptata? Nu trebuie sa dramatizam daca un om este homosexual, nu trebuie sa facem caz.


Numele Sascha este sugestiv pentru fanteziile sale erotice

Personajul dvs. principal, Sascha Knisch, din romanul recent tradus in romaneste, este framintat de originea numelui sau. Credeti ca numele pe care le purtam sint aleatorii sau sint o marca a celui care le poarta?
Buna intrebare! Nu stiu. Am avut acasa o carte de telefoane din Viena. Era o carte de telefoane din 1927. Si de acolo mi-am luat toate numele din roman.
Totusi, cum v-ati oprit la aceste nume?
As putea spune ca in mod aleatoriu. Dar explicatia nu e suficienta pentru ca nu pot spune ca am deschis cartea si am pus degetul pe un nume si ala a fost ales. Acele nume pe care le-am ales trebuiau sa ma atraga intr-un anume fel, trebuiau sa-mi sugereze ceva, si Knisch m-a atras pentru ca era dificil sa-l plasezi undeva, sa-i gasesti o origine certa. Avea rezonante evreiesti, din cauza acelei terminatii isch. „Knisch“ este un produs pe care il poti cumpara din orice magazin din Tel Aviv sau din New York, daca vrei, dar are un gust oribil. Nu asta a fost motivul pentru care am ales numele. Practic, am ales numele pentru calitatea sunetelor care il compun. Mi-a placut aceasta asociere, Knisch. Si primul nume e important. Diminutivul Sascha poate avea semnificatie ambivalenta, Sascha poate fi diminutiv atit pentru un barbat, cit si pentru o femeie. Sascha poate fi o forma abreviata atit de la Alexandru, cit si de la Alexandra. Eroul meu are fantezii erotice in care vrea sa fie si barbat, si femeie. Numele este sugestiv pentru fanteziile sale erotice. Mi-am dorit aceasta ambivalenta prezenta in diminutivul prenumelui. De asemenea, mi-au placut repetitia ss-urilor... Sascha Knisch... si hh-urile, niste sunete care au legatura cu sexul, oh, ah, ce frumos suna litera h.

Si Fioretos? Presupun ca si pe dvs. v-a preocupat originea numelui pe care il purtati, mai ales ca aveti o dubla origine, austriaca si greaca. Ce semnificatie are numele Fioretos?
Este un nume italian. E un nume foarte rar. La momentul de fata, impreuna cu fiica noastra, cred ca sintem exact 29 de oameni, in lume, care il poarta. Toti sintem rude intre noi. Sintem foarte mindri de acest nume care e inconjurat de foarte multa mitologie. Sper sa nu-i enervez pe cititorii dvs. daca spun ca una dintre povestile legate de numele meu isi are radacinile inca in vremurile cind venetienii au ocupat sudul Greciei. Fioretos era un tinar chipes, care si-a modificat numele italienesc, adaugindu-i o terminatie greceasca.

Cind ati scris cartea v-ati gindit ca ar putea fi ecranizata? Ati primit o oferta in acest sens?
Am discutat deja acest aspect cu doi-trei producatori de filme. Dar daca iei aceasta decizie – sa ecranizezi o carte – poti sa ai de pierdut. Eu, pina in acest moment, n-am vrut sa fac asta; sigur, mi-ar placea sa-mi vad cartea ecranizata, la un moment dat. Deocamdata, nu m-am hotarit.

Credeti in soarta? Sascha Knisch trage ponoasele destinului, fiind banuit ca e criminal, sau trage ponoasele propriilor sale greseli sau ale propriilor sale fapte, acceptind sa se intilneasca cu o tirfa care ii ofera satisfactii erotice?
Cred ca textul propriu-zis, cartea in sine, e raspunsul la aceasta intrebare. intr-un fel, este o mina a destinului care conduce actiunile noastre. Dar este o cale lunga pina cind vezi cum se manifesta destinul.

Sascha are citeva intilniri sexuale cu Dora. Dincolo de satisfactiile erotice imediate, personajul se redescopera prin sexualitate, isi modeleaza ipostaze in care cu greu s-ar fi putut inchipui el insusi. Sexualitatea pare sa fie calea de a vedea dincolo de aparente.
Scriind aceasta carte, am devenit, pe undeva, un moralist. Cartea se bazeaza pe dilema in care se trezeste personajul principal: Sascha Knisch nu a comis crima si este zbuciumat sa gaseasca explicatii – cine a omorit-o pe Dora. Pentru a-si dovedi nevinovatia el este cumva nevoit, in fata anchetatorilor, sa dezvaluie aceste aspecte ale sexualitatii lui. Nu vrea sa faca aceste dezvaluiri si totusi trebuie sa gaseasca o cale sa iasa din aceasta situatie, de personaj banuit de crima.

Romanul dvs. are mai multe straturi. Ati fi tentat sa-l calificati, intii de toate, ca un roman politist sau l-ati vedea ca pe un roman care abordeaza problemele sexuale si felul in care societatea priveste sexualitatea?
intr-una dintre cartile pe care eu le-am tradus, a lui Nabokov, se spune ca un romancier trebuie sa urmareasca trei directii: sa fie un bun povestitor – sa spuna o poveste care sa te „tina“ –, sa fie in stare sa te seduca, sa te „vrajeasca“ prin ritm si atmosfera, sa fie un moralist – sa se desprinda o morala din cele povestite.

Care ar fi morala romanului dvs.?
Cred ca asta e cel mai dificil aspect, acum, in zilele noastre, sa cauti o morala. inca din anii ’50, Nabokov a mentionat intr-un discurs al sau dificultatea asumarii acestui rol de moralist la un scriitor. Scriitorul este un om care nu-si doreste sa fie dogmatic, nu doreste sa dea lectii oamenilor.

Pe de alta parte, o carte nu trebuie sa urmareasca doar sa-i distreze pe cititori.
Insist: care este, totusi, morala din Adevarul despre Sascha Knisch?
O carte trebuie sa aiba o anumita profunzime care sa-i faca partasi si pe cititori. Sint foarte importane emotiile cu care ramii dupa citirea cartii. imi plac acele carti pe care le pot citi de doua ori. Problema cu romanele politiste este ca in momentul in care gasesti cheia si afli criminalul ne pierdem total interesul pentru acea carte. Nu-mi place acest gen de carti. imi place sa ma mai uit pe o carte, dupa ce am citit-o, si sa descopar noi intelesuri. Asa sper sa fie si cartea mea, Adevarul despre Sascha Knisch.


„Curiozitatea si pasiunea sint esentiale“

Sinteti atasat cultural. Care este rolul unui atasat cultural, la modul general?
Atasatul cultural trebuie sa fie interfata culturii propriei sale tari, dincolo de granite. E o sarcina foarte dificila. Trebuie sa fii liantul intre institutii si oameni, trebuie sa treci peste interesele proprii si sa-ti „atrofiezi“ convingerile personale, pentru a crea un mediu favorabil unei comunicari reale intre oameni si institutii.

Credeti ca lumea culturala ar putea fi socata de publicarea acestui roman, mai ales ca autorul ocupa o functie diplomatica?
Asta e o buna intrebare. in diplomatie, oamenii nu spun, niciodata, un da sau un nu pina la capat. in diplomatie se merge pe o cale de mijloc. intr-o anumita masura, sexul nu e o chestiune pe care sa o discuti in mod deschis, la o intilnire de afaceri. O asemenea discutie ar fi lipsita de tact. insa literatura functioneaza in mod diferit, literatura e altceva decit diplomatia. Atunci cind vorbesti despre o carte, se creeaza o legatura intre tine si cititori. Poti citi o carte si in metrou, ceilalti vad lucrul acesta si se intreaba cine este omul care citeste acea carte si de ce este atit de absorbit de lectura. Relatia dintre cititori si carte poate fi foarte puternica, nu superficiala, asa cum o vad cei care se uita la tine in metrou si nu inteleg de ce citesti. Poti citi si in metrou o carte obscena. Universul format intre cititor si autor il poti lua peste tot cu tine. Ceilalti calatori nu-si vor da seama cit de puternica este relatia ta cu romanul.

Dati-ne, va rog, citeva exemple de actiuni concrete pe care le faceti ca atasat culural al Suediei in Germania.
Va pot spune ceea ce facem chiar acum. Organizam o serie de expozitii, de lecturi publice, de spectacole de teatru, toate pornind de la Astrid Lindgren, care a scris, acum un secol, multe carti entru copii – Fata cu parul rosu este o poveste suedeza penru copii, foarte cunoscuta. Acest proiect isi propune sa o readuca pe autoare in atentia spatiului cultural german. Un alt proiect facut de noi il priveste pe arhitectul suedez Alfred Grenander, un personaj fascinant, uitat in intregime, dar al carui rol in istoria Berlinului este major: intre 1905 si 1931 a construit peste 70 de statii de metrou. Ar putea fi considerata o exagerare, dar el a modernizat Berlinul, a unificat suburbiile prin liniile de metrou, creind o metropola, incepind cu 1920. Sintem interesati sa cercetam si miturile care inconjoara metroul berlinez, intrucit ar putea fi privite ca o constiinta colectiva. in metrou e o intreaga lume, esti mult mai aproape de moarte, rata criminalitatii e mult mai mare, prostitutia e mai mare, iar aceasta zona trebuie investigata si cu mijloace artistice. De aceea, organizam un spectacol in onoarea arhitectului Alfred Grenander. Un alt proiect priveste arta suedeza contemporana, prezenta in Germania. Multi oameni de arta din Suedia traiesc in Berlin, acest oras fiind un fel de Mecca pentru artisti. Acum un an sau doi am organizat un spectacol, in Berlin: centrul spectacolului a fost arta produsa in Berlin de suedezii stabiliti aici. Noi cream aceasta legatura intre artisti suedezi si mediul cultural german.

Traim intr-un sat global. Care sint sau ar tebui sa fie lucrurile comune intre un atasat cultural al Suediei in Germania si un atasat cultural al Romaniei in Germania, de exemplu?
Cu cit capat mai multa experienta in acest domeniu, cu atit imi dau seama mai bine ca institutiile sint necesare, dar, de fapt, lucrez cu oameni. Atunci cind te ocupi de un proiect, incerci sa lucrezi eficient cu oameni si sa treci in plan secund institutiile. Institutiile iti dau bani si aproba proiecte. Nimic nu s-ar putea pune pe picioare daca proiectele nu le-ai discuta cu oameni interesati in acele proiecte, pasionati. Cred ca orice s-ar putea face in domeniul cultural intre Romania si Suedia, atita vreme cit diplomatii celor doua tari impartasesc aceeasi curiozitate si aceeasi pasiune. Bineinteles, ai nevoie de bani, dar curiozitatea si pasiunea sint esentiale. Daca esti curios si pasionat poti obtine bani.

Ce inseamna pentru dvs. ca publicati intr-o tara din Estul Europei, fosta comunista?
imi este foarte greu sa dau un raspuns la aceasta intrebare fara sa devin patetic, sau poate chiar, desi nu stiu daca asta e cuvintul potrivit, vanitos. Oricit de ciudat ar parea, am momente in care sint gelos pe oamenii din fostul spatiu comunist, sau din Balcani, si asta din cauza experientei lor istorice. Niciodata, in viata mea, n-as vrea sa treaca cineva prin ceea ce ati trecut voi…

Si atunci de unde aceasta gelozie?
E o materie prima incredibila pentru literatura. Nu cred ca mai e o surpriza ca literatura cea mai puternica a Europei, in momentul de fata, se scrie in zonele sale periferice. Aici s-a reinventat practic romanul.