OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Întîlnirea anuală a Diplomaţiei Române din 2009 are loc chiar în aceste zile, între 31 august şi 2 septembrie. Evident, la Bucureşti şi, evident, la sediul MAE, unde sînt convocaţi şefii misiunilor diplomatice. Aceştia urmează nu doar să se întîlnească, atît între ei, cît şi cu cei din conducerea MAE, dar să şi aibă parte de prelucrarea-binecuvîntarea – vag conformistă, oricum mai mult formală decît informală, evident anuală – şefului statului. Nu sînt cheltuieli suplimentare, pentru că august este oricum luna concediilor şi, cu mic, cu mare, diplomaţii vin să se bucure de frumuseţile patriei mult iubite, pe care o reprezintă cu mîndrie şi onor. Cu toate că, în buna logică românească, nu puţine sindrofii socio-profesionale se consumă te miri unde, de la Mamaia la Olimp şi de la Sinaia la Poiana Braşov. Aşa, pentru aeriseala participanţilor şi crearea unei atmosfere de lucru pe măsura eforturilor depuse. Cum vedem şi auzim de atîtea ori, gradul de plimbăreală şi chefuială trece mult peste imaginaţia noastră. Să trecem însă peste aceste aspecte lumeşti, legate, în fond, de sintagma strămoşească „cine nu ajunge la struguri spune că sînt acri“. Aducerea la raport a şefilor misiunilor diplomatice este pusă, anul acesta, sub sigla generoasă a unei teme ce sună extrem de inventiv: 20 de ani de transformări în politica externă românească: Acţionăm pentru viitor. Scurt şi cuprinzător. Întîlnirea-reuniunea de la Bucureşti va consemna şi organizarea unor sesiuni de lucru specializate.

Temele puse în discuţie şi în dezbatere, presupunînd că vor fi şi aprige brainstorminguri, şi nu doar mici taclale şi şuete amicale, sînt după cum urmează: criza economică globală, securitatea euroatlantică, cooperarea interinstituţională, riscurile curente de securitate pentru România, provocările pentru comunitatea euroatlantică, în actualul context de securitate, şi tendinţe de evoluţie a multilateralismului. (Nota bene: formulările aparţin MAE şi precizăm că nu inventăm nimic, cu toate că ultima secţiune, cea despre „multilateralism“, ne atrage în mod insidios atenţia.) Legat de aceste aspecte pe care diplomaţii români le abordează, nu avem cum să nu le „coroborăm“ cu cîteva dintre ultimele direcţii oferite de şeful statului. Una ar fi legată direct de turism şi agricultură – ori facem ceva ca lumea în zona asta, ori ne lăsăm păgubaşi –, alta ar fi de expertiză economică. Şeful statului s-a plîns acum cîteva zile că s-a tot „ars“ mergînd pe mîna experţilor şi a analiştilor economici, aşa că acum îl interesează doar consumul de energie. Şi-l va suna săptămînal pe ministrul Economiei, pentru ca, în funcţie de consumul de energie, să vedem cum gestionăm „criza asta începută de alţii, şi tot de la ei va veni semnalul cînd se va termina“. Înţelepte strategii politice, dar ne întrebăm de ce mai scoatem pe bandă rulantă atîţia doctori în ştiinţe economice, dacă tot nu sînt buni de nimic. Cică. Măcar dl Ion Iliescu era impresionat de nume precum Tudorel Postolache sau Anghel Rugină, de la care aştepta expertiză şi sugestii constructive. Altfel de ce să mai cheltuim atîţia bani pe consilieri economici şi consiliere economică, dacă nu dau rezultate? Căile Domnului şi ale diplomaţiei devin... „multilaterale“.

Pînă a comenta puţin situaţia de ansamblu a diplomaţiei româneşti, să punctăm, totuşi, un moment diplomatic, după opinia noastră, important. Bineînţeles că evenimentul a fost neglijat în totalitate de media românească. Care stă să vîneze vizitele preşedintelui şi ale ministresei Turismului, de parcă ar fi cei doi protagonişti din Casablanca, unde Ingrid Bergman şi Humphrey Bogart se tot întîlneau, ca tot timpul să se despartă. Trecînd peste micile noastre ironii amicale – cui nu-i place să vadă profilul dnei Udrea dînd startul salvamarilor de pe litoralul românesc? –, să amintim, chiar şi fugar, vizita oficială întreprinsă de ministrul român de Externe la Ankara. O vizită consistentă, căci Cristian Diaconescu a fost primit, în cele trei zile ale vizitei sale în Turcia, atît de preşedintele Abdulah Gull, cît şi de premierul Tayyip Erdogan, avînd consistente covorbiri şi cu omologul său turc, Ahmet Davutoglu. Ar trebui să punctăm faptul că, dincolo de scutirea de viză a cetăţenilor români care călătoresc în Turcia mai puţin de 90 de zile, mai importantă ni se pare ridicarea relaţiilor româno-turce la nivel de „parteneriat strategic“. Ceea ce denotă o bună cooperare regională şi interese zonale comune pe termen lung. Turcia a sprijinit aderarea României la NATO, România sprijină aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Sîntem printre cei care consideră intrarea Turciei în UE un cîştig pentru întreaga Europă. Creştină o fi fost Europa pe vremea cînd Viena era asediată de otomani. Acum, timpurile s-au schimbat. Americanii sînt gata să mute scutul antirachetă din Cehia şi Polonia, pentru a satisface doleanţele ruseşti, „undeva în Balcani“ sau chiar în Turcia. Şi „Europa de Est nu este în atenţia administraţiei Obama...“, se consideră la Washigton, dincolo de bezelele pe care le schimbă noul ambasador american la Bucureşti.

Presa străină mai scrie şi alte lucruri decît prezintă televiziunile autohtone. În schimb, Turcia a participat la manevre navale în Mediterană alături de flota israeliană, iar investitorii turci sînt prezenţi peste tot. Inclusiv în România, şi nu doar în Constanţa lui Radu Mazăre, ci şi în Bucureştiul lui Sorin Oprescu. Ceva se mişcă altfel decît se vede pe lumea asta şi noi parcă nu prea stăm să vedem ce şi unde anume. Este limpede că trebuie reevaluată şi relansată toată relaţia noastră cu Turcia, dincolo de discuţiile despre diplomaţie ale diplomaţiei noastre şi despre cine va ocupa fotoliul de la Cotroceni în toamna acestui an. „A strong Army, a strong Turkey!“, aşa au defilat cu pieptul înainte oştenii generalului Ilker Basbug la Ankara, zilele trecute. Ideea ar putea face şi mîndria subordonaţilor ministrului român Stănişoară, înainte de alegerile prezidenţiale. Noroc că românii sînt sub comanda generalului I.L. Caragiale, care vede şi simte lucrurile mai în generalul şi relativul lor. Spre norocul nostru şi, de ce nu, al viitoarei Europe.

Aferim!