OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În cadrul unei foarte interesante dezbateri (desfăşurate recent la Bucureşti), cu tema „presă politică – presă politizată?“, o întrebare a revenit obsesiv în discuţie: „este posibilă în România o publicaţie de tipul Newsweek sau Der Spiegel?“. Majoritatea răspunsurilor au pus sub semnul întrebării capacitatea publicului autohton de a „digera“ o revistă săptămînală care să conţină analize şi comentarii ample, în care să primeze argumentaţia, şi nu stilul, informaţiile, şi nu părerile întemeiate pe prejudecăţi. Opinie îndreptăţită, dacă ne uităm la tirajele cotidienelor centrale, dominate net de un ziar ca Libertatea, urmat, la mare distanţă, de cîteva publicaţii care încearcă să menţină un echilibru între calitate şi concesiile făcute gustului pentru senzaţional al publicului larg.

În ultimii doi-trei ani, paginile ziarelor centrale au fost invadate de mercenari şi de propagandişti pentru care bunul-simţ şi raţiunea nu mai au de mult nici o valoare. Experţi în răstălmăcirea principiilor în numele cărora (vezi, Doamne!) vorbesc, aceşti „diriguitori ai opiniei publice“ nu au alt scop decît manipularea vinovată a realităţii. Campionii absoluţi ai propagandei de partid, livrată vulgului sub titulatura pretenţioasă de „editorial“, sînt Traian Ungureanu, Mircea Mihăieş, Cristian Pătrăşconiu. Lor li se adaugă şi alţi „jurnalişti“ improvizaţi, a căror unică menire este împroşcarea cu noroi a adversarilor politici ai conducătorului suprem, dar nici unul nu se ridică la performanţele de servilism ale celor trei, în comparaţie cu care chiar şi Adrian Păunescu devine, retrospectiv, un personaj decent. Săptămînă de săptămînă, sub semnăturile lor, ni se oferă invective în locul ideilor şi metafore şchioape pe post de argumente.

n anticomunişti vocali, gata oricînd să denunţe la modul retoric abuzurile fostului regim, noii corifei ai cultului personalităţii au păstrat tăcerea ori de cîte ori Doina Cornea sau Vasile Paraschiv – disidenţi autentici – au criticat atitudinea idolului lor;

n deşi au protestat zgomotos împotriva măsurii luate de Guvernul Tăriceanu, de reducere cu 40% a bugetului ICR – măsură nedreaptă, nimic de zis –, aceşti apărători de circumstanţă ai culturii române tac mîlc atunci cînd Guvernul Boc decide scoaterea unor obiecte de patrimoniu din MNAR şi transferarea lor în biserica din incinta Palatului Cotroceni, în dispreţ total faţă de opiniile specialiştilor;

n reacţionează vehement faţă de „clămpăneala vulgară, invectiva neruşinată şi fuga de idee“ a lui Crin Antonescu, dar nu par deloc deranjaţi nici de lipsa de substanţă a celor două Elene aflate în prim-planul vieţii politice de la noi şi nici de trecutul recent al lui Ioan Talpeş sau Silvian Ionescu;

n demască plini de aplomb „crinolatria“, cu disperarea celui care ştie că, atunci cînd nu ai nici un argument şi cînd te simţi cu musca pe căciulă, cea mai bună apărare e atacul;

n îl pun la zid pe „oligarhul rău“ Dinu Patriciu, dar, fără tresăriri de conştiinţă şi spasme retorice, o acceptă în postura de secretar general al Guvernului pe Daniela Andreescu, „om de casă“ al unui preacinstit afacerist, Dorin Cocoş, pe numele său.

Cîtă valoare mai au principiile, idealurile, respectul pentru valori et caetera, et caetera, et caetera? Vorbe goale şi neruşinare cît cuprinde.