OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De citeva bune saptamini romanii sint interesati de Portugalia precum navigatorii de cota apelor Dunarii. O tara aflata la capatul de vest al Europei, de unde incepea, cindva, „lumea necunoscuta“, care n-a avut nimic de impartit cu romanii si Romania, este pe buzele tuturor. Portugalia lui Camoës, Pessoa si tara arborelui de pluta pluteste peste imaginatia virila si nervii incordati ai romanilor. Aprinsi pina peste poate. De ce? Foarte simplu: pleaca sau nu, la Lisabona, in Portugalia, actualul antrenor al echipei de fotbal a Romaniei? Presa si gazetarii de toate nuantele si culorile („Romania nu este un hotel!“) au facut dintr-o afacere privata un caz. Dar este el chiar o afacere atit de importanta ca sa i se dea un nivel (inter)national? Sau, doar in lipsa de subiecte mai aprige (10 morti la Constanta, la Santierul Naval!) sint umflate pina la paroxism tribulatiile unui antrenor? La urma urmelor Bölöni are tot dreptul sa faca ce vrea cu viata lui si a familiei lui! De zile intregi ne framintam daca antrenorul nationalei e un bun roman sau nu („Uite ca nu e nevoie de legitimatie de maghiar!“), daca mama lui e bolnava, soacra are pensie mica, iar familia – sotie si copil – sufera in absenta lui. De ce oare se face atita tevatura dintr-o fireasca chestiune personala nu prea intelegem. Atitea presiuni asupra unui om – la propriu si la figurat – incit l-am intelege foarte bine daca ar striga „Lasati-ma in pace!“. Ceea ce, se pare, s-a si intimplat. Nu este nici sfirsitul lumii daca pleaca Bölöni la Sporting Lisabona, nici inceputul lumii daca ramine la Bucuresti.

Faptul ca nu a luat, inca, o decizie, ni se pare firesc si normal: omul pune in balanta diverse aspecte ale situatiei! De la cele financiare pina la cele sentimentale. (A adus la nationala niste tineri, s-a atasat de niste fotbalisti pe care i-a promovat, nu poti trai doar cu 2 x 2 = 4 etc.) Un om cu capul pe umeri ca Ladislau Bölöni este obligat sa dea declaratii peste declaratii, justificari si explicatii despre, la urma urmelor, viata lui! Pacat si trist in acelasi timp. Cum trist si intristator devine si faptul ca ne lovim te miri unde si la tot pasul de cosciuge! Fel de fel de firme „Servicii funerare“ expun la vedere si in plina strada obiectul princial al activitatii lor: sicrie! Sinistru si dezgustator, caci nu putem alege „Poftiti, luati de la noi! Proaspat!“ precum la portocale sau capsuni. Am vazut pe Bd. Ghencea zeci de asemenea „unitati comerciale“ impanate de altele care (de)servesc produse alimentare, coloniale, textile, industriale etc.

Mai o placinta, mai un kebap, mai doua flori si cinci luminari, „Ia, neamule!“, grotescul merge inainte culminind in sublim la un Depozit de vinuri – Servim si acasa adapostit in acelasi spatiu impanat cu cosciuge. Ce-ar mai fi de comentat sau de urlat? E pacat, e trist. Ca si in cazul lui Bölöni, tot agresiune – de data asta si vizuala, pe linga cea psihica – se cheama. Bucurestii sint un oras frumos – fara nici o ironie! – pe care-l iubim si e pacat sa fie strivit de prostul-gust si nerusinarea ridicolului. Chiar nu se poate face nimic? Constatam in acelasi timp ca a crescut vertiginos productia de garduri metalice si de borduri. Daca in ce priveste garduletele cu tepi vor sa faca si educatie civica prin interdictii – pe aici nu e voie! –, in ce priveste afacerea cu bordurile nu o pricepem si pace; de ce nu sint asfaltate (sau macar reparate) strazile si trotuarele, si in schimb, de vreo doi ani, se schimba, aiurea-n tramvai, bordurile? Sa fie schimbarea-schimbarii si noi nu o percepem? Pe zeci de kilometri de „aliniament stradal“ se scot – bune sau deteriorat ne-bune, nici nu conteaza! – mii, zeci de mii de borduri care sint inlocuite cu altele. Cica noi. Trotuarele ramin denivelate fata de cota initiala – noii constructori nu mai sapa cit se cuvine ca sa fie bordura la nivelul trotuarului –, toata operatia are un aer de improvizatie si mintuiala! Ca sa aiba cetatenii trecatori de ce sa se impiedice? Sau sa presupunem ca o fi si un gheseft la mijloc? Al cui? Vreo firma producatoare de borduri care face parale in coniventa cu Statul. Sau ce? Sau cine? Mister. Iar gardurile metalice cresc si se inmultesc precum lianele dupa muson: Pe aici nu se trece! N-ar fi mai practic sa se puna si sirma ghimpata ca sa protejeze ciinii comunitari de agresiunea cetatenilor?

Productia de borduri, garduri si patrupede canine – Bucurestii sint un oras care zi si noapte latra! – ne fac partasi la o viata care se consuma linga noi, dar fara voia noastra. Oare in ce tara traim? Aflam din presa ca in doar citeva zile au fost sparte de catre hoti locuintele unor medici din urbea noastra. De la un stomatolog s-au luat 2700 $, 2100 DM si bijuterii. De la un anestezist 2500 $, 3000 DM si (tot) bijuterii. De la o orelista, bijuterii „din aur cu pietre pretioase“ evaluate la 600 milioane lei. Romanesti. Un altul, cardiolog, a fost vaduvit de 1600 $, 20 milioane lei, bijuterii de aur si, atentie, bauturi, in total 100 milioane lei. Nici un caz nu a fost rezolvat, consemneaza presa. Oare e normal? Reactia bucuresteanului: „Pai de ce tine banii in casa?“. Chiar asa: dar bautura unde s-o tina? In schimb, mare suparare in Parlamentul Romaniei. Un minios senator este peste poate de indignat pe Ministerul Agriculturii. Citim si nu ne vine sa credem: trebuie stopate abuzurile in materie de sperma pentru vaci!?! „Sperma pentru bovine a ajuns obiect de nedreptate“, sustine vajnicul aparator al dreptatii si echitatii pe pamintul stramosesc. Nu stim care firma face nu stiu ce concurenta neloiala alteia si poporul e nemultumit. Drept care se solicita, citam, „Restituiti dreptul egal la materie seminala a tuturor bovinelor“. Si urmeaza si alte convingatoare argumente intru implinirea justitiei pamintesti pentru bietele animale din septelul Romaniei. „Cu o frateasca solidaritate naturala, cenzurata de fireasca invidie a categoriei umane, cer, in numele patronilor de tauri, unitate, dreptate, acum si pururea, masculilor cu coarne si dreptul lor de a produce. Deosebirea dintre boi si tauri chiar asta e: productia seminala. Sa mizam pe tauri. Domnilor, nu se influenteaza cumva nostalgia vacilor? Necunoscatoarele de ele inghit si sufera.

Noi protestam aici pentru imoralitatea care ameninta dreptul natural al bovinelor de a se inmulti si de a-si hotari in mod corect si cornut viitorul de vitei si vitici. Dreptate pentru tauri!“, s-a solicitat de la tribuna uneia din camerele Parlamentului Romaniei. O fi adevarat, n-o fi, n-avem cum sti. Dar mai are vreo relevanta adevarul sau minciuna, nu or fi cumva ganz egal si una si alta in fata bucurestenilor deja osinditi la indiferenta si zimbete superioare, „Ei, lasa draga, n-o fi chiar asa cum se spune...“? Si ca sa incheiem pe acelasi ton imbatator de noi sperante sa consemnam faptul ca la Uglici – localitate la 300 kilometri de Moscova – se va inalta un monument in onoarea vodcii. Asa cum se citeste: vodca va avea un monument ridicat in centrul urbei, realizat de sculptorul Ernst Neizrestnii. Am aflat ca la Uglici a fost ucis tareviciul Dmitri la dispozitia lui Boris Godunov. Nu stim daca si vodca a contribuit la aceasta decizie, dar finantarea proiectului este asigurata, spun agentiile de presa, de Rosspirtprom – care produce alcool – si Afla-Eka – nascatoare a binecuvintatei variante de vodca Smirnoff. Noi, aici la Bucuresti, cu gindul la Cornelia Catanga „Lasa-te neica de mine/ ca sa-ti fie tie bine...“, la Lisabona lui Bölöni si jefuirea medicilor, inca mai traim. E bine, e foarte bine, „Da din buric, nu te lasa, hop! hip! hop! sa fim cu totii neam de cadine!“, de ce sa miniem pe bunul Dumnezeu: in Absurdistan lumea e fericita.