OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

O stire de presa care va trece probabil neobservata si necomentata: Tribunalul Penal International de la Haga l-a gasit vinovat pentru genocid pe generalul sirb (bosniac) Radislav Krstici. Instanta internationala l-a condamnat la 46 de ani de inchisoare. De ce s-a dovedit vinovat generalul Krstici? In timpul asedierii si ocuparii orasului Srebrenita, in 5 iulie 1995, cind sirbii se infruntau cu bosniacii, peste 7000 de etnici bosniaci musulmani au fost masacrati intr-o actiune de „purificare etnica“. Generalul Krstici a fost gasit vinovat pentru crime impotriva umanitatii, crime de razboi si genocid. Dovezile aduse din partea acuzarii au fost de netagaduit. Ni se pare extrem de important ca astfel de criminale actiuni sint penalizate sever de instantele juridice internationale. Semn ca nu ne poate fi indiferent orice facem, ca nu trebuie sa-i fie nimanui indiferent cum procedeaza, chiar daca e la „guvernare“ sau face o „opozitie“. Agentiile de presa informeaza ca la Srebrenita s-a consumat „cea mai mare tragedie din Europa petrecuta dupa cel de-al doilea razboi mondial“. Este o prima condamnare de o asemenea anvergura. Caci tot ce s-a intimplat in ultimii zece ani prin destramarea Iugoslaviei a fost o tragedie cu grave consecinte nu doar pentru locuitorii acestei tari. Caderea lui Slobodan Milosevici si punerea lui sub acuzare de acelasi tribunal de la Haga spune iar foarte mult. Sa mai amintim ca la Scheweningen, unde este detinut fostul lider iugoslav, a fost inchisa si Biljana Plavsici, fosta presedinta a Republicii Srpska, apropiata colaboratoare a altui urmarit, fostul lider sirb din Bosnia, Radovan Karadjici. Alaturi de Momcilo Krajisnici si generalul Radko Mladici, sint acuzati de crime de razboi.

Iata cum comunitatea internationala ia masuri drastice impotriva celor care comit „crime impotriva umanitatii“. Care sint imprescriptibile! Tot in aceste luni, in Belgia se deruleaza un alt proces unde patru responsabili de genocidul din Ruanda sint pusi sub acuzare. Reamintim de tragediile din Ruanda si Bosnia pentru ca datorita mediilor de informare, care pun accentul pe evenimente pe care le manipuleaza cum vor, o catastrofa aeriana, o rapire, un viol etc. devin mult mai cunoscute decit alte nenorociri (sic!) colective. Ar fi de discutat aici mecanismul care conduce la punerea accentelor si la distorsionarea proportiilor. La ce am devenit mai sensibili? Ce ne retine atentia cu interes sporit? O crima intr-o scoala din Anglia sau Franta, sau un masacru (colectiv) din Asia sau Africa? Inutil sa dam un raspuns: il stim dinainte. S-a produs o anume insensibilizare (parere strict subiectiva!) a opiniei publice (care? de unde? pe ce te bazezi?) la subiectele grave consumate in diferite colturi ale lumii. Insensibilizare si indiferenta. Desigur, exageram (cit?), dar fondul chestiunii ramine. Am pomenit de acest eveniment consumat la Haga, pentru ca trei ani (1994-1997) ne-am ocupat intens de un subiect asemanator care, inca, nu si-a gasit o rezolvare juridica. N-are rost sa spunem despre ce anume este vorba: faptele au ramas, chiar daca e bine sa mai si iertam (cum?), sa mai si uitam (cit?). Pentru o lume „mondializata“ si „globalizata“ poate trebuie sa ne pregatim altfel decit am facut-o pina acum. Dincolo de ce se vede si se aude – si, de atitea ori, nu se stie. Ajunsi in acest punct, am vrea sa adaugam citeva informatii la o afirmatie a lui Mircea Iorgulescu dintr-un articol din Dilema. In articolul cu pricina Mircea Iorgulescu il combatea pe Mircea Mihaies in materie de francofobie, venind cu argumente si date concrete.

Nu aici vrem sa intervenim, ci in punctul in care Mircea Iorgulescu pomeneste despre noul ambasador american la Paris, cit si despre alti diplomati americani. Tot ce spune Iorgulescu este corect: confirmam cu date din „sursele“ noastre. S-a batut multa moneda, la noi, pe numirea diplomatilor pe criterii politice. Realitatea diplomatica americana poate este putin cunoscuta la noi. Despre ce este vorba? Noul presedinte american Bush a numit sefi de misiuni in principalele capitale europene nu dintre diplomatii de cariera, ci dintre apropiatii sai politici. Asta e. Howard Leach, 69 de ani, originar din San Francisco este presedintele lui „Leach Capital – Cypress Farms Inc.“, un mare magnat in domeniul agro-alimentar si, atentie, directorul financiar al Comitetului National Republican. Nu stie frantuzeste? Ei si, o sa invete sa spuna Merçi si Bonjour pina sa se instaleze in localul din Place Concorde la Paris. Sa mai amintim un lucru, iar putin stiut: exista in SUA asa-numitul grup „Bush pioneers“ care a facut donatii de peste 100.000 de dolari in timpul campaniei electorale. Howard Leach ar fi pe primul loc; si atunci cum sa nu i se acorde o ambasada, „la crème de la crème“, cea de la Paris, obsesie a tuturor diplomatilor americani. La Londra a fost numit Will Farish, crescator de cai din Kentucky. Vechi apropiat al lui Bush, el a fost gazda – de 4 ori! – a Reginei Angliei la faimoasa cursa anuala de la Kentucky Derby. La Dublin a fost instalat Richard Egan, fondatorul unei societati de produse informatice, care, ca si Mercer Reynolds, ambasador in Elvetia, este un prieten vechi al lui „W“. Noul ambasador la Berna a fost unul dintre investitorii echipei de baseball Texas Rangers (unde a fost actionar, pina in 1994 si actualul presedinte).

Reynolds a reusit, impreuna cu partenerul sau William Dewitt Jr., sa stringa peste 3 milioane de dolari pentru finantarea ceremoniei de investitura. Iata ca banii joaca un rol extraordinar in diplomatia americana. Criteriile de selectie (studii, statut social, prestigiu intelectual, experienta etc.) devin secundare sau inutile. „Generozitatea financiara“ si legaturile cu presedintele (sau partidul) devin esentiale. Cel putin la anumite niveluri. Fenomenul nu e nou: anul acesta peste 7 (sapte) mii de candidati au concurat pentru ocuparea unui post in diplomatia americana. Asa se intimpla dupa fiecare runda de alegeri prezidentiale in SUA. Si atunci nu mai surprinde pe nimeni ca Stuart Bernstein, fostul director al echipei Team 100 (adica donatorii de peste 100.000 $), a fost numit la Copenhaga, iar un catolic (orisicit…) precum Jim Nicholson a ajuns sa reprezinte Statele Unite la Sfintul Scaun. Argumente: a prezidat Comitetul National Republican insarcinat cu adunarea contributiilor financiare. Reusita bilantului lui: 100 de milioane de dolari. In aceste conditii, diplomatii de cariera sint inevitabil nemultumiti ca trebuie sa accepte „posturi cu tintari“ – adica in Asia, America de Sud sau Africa. De ultima ora: democratul Russ Feingold si republicanul John McCain au initiat in Senatul american un proiect de reforma care sa limiteze contributiile individuale pentru campaniile electorale la 30.000 de dolari.
Am oferit aceste picanterii din culisele diplomatiei americane, care altminteri functioneaza ca un urias mecanism extrem de bine pus la punct si cu severe criterii profesionale, pentru a intelege mai bine resorturile ei. Si a trage, eventual, invataminte si pentru noi: indemnul de a nu ne „aprinde“ imediat la ce „sare in ochi“ cind abordam un subiect sau altul. Luna august este una a vacantelor si am putea percepe, poate, tot ce e prin lume cu mai multa ingaduinta. Nu e chiar simplu: o stim din proprie experienta.