OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La decernarea premiilor revistei Cuvantul, Nora Iuga spunea despre ea ca este o norocoasa. Inainte de premierea Fetitei cu o mie de riduri, a gasit pe strada diverse obiecte (o pereche de manusi, o pereche de ochelari) pe care s-a aplecat si le-a ridicat ca sa-i poarte si in continuare noroc. La lansarea volumului la tirgul Gaudeamus, Nora Iuga declara ca scrie dintr-un impuls erotic. Undeva, pe la mijloc, intre faptul real, anecdotic si trairea senzitiva se situeaza acest volum straniu, matur si adolescent-sensibil deopotriva. Titlul oximoronic nu da nici o cheie a volumului, in fapt. E un fel de capcana-nada in care Nora Iuga isi prinde cititorul.

Dar titlul stabileste de la inceput plasarea textului sub un semn al dualitatii si al ambiguitatii. Al situarii scriitoarei intre doua virste, atit fiziologic, cit si creativ.
Cit am citit si am recitit poemele, am incercat sa descopar ce are comun Fetita cu o mie de riduri cu toate celelalte volume de versuri ale Norei Iuga. Am regasit acelasi limbaj insolit, puternic, marcat de un vitalism ferm, combinat cu fragilitatea universului feminin asa cum era conturat in Captivitatea cercului, de pilda. Apoi un anumit tip de sensibilitate a feminitatii sincere, taioase, un fiziologic denudat („intrerup aici. ma duc sa fac pipi. stiu ca tu ma auzi. tu ai vrut-o, acum suporta-ma. iar frisonul asta. de azi-dimineata sint un arici, imi cresc pe spinare turturi de gheata, acum mi-am golit basica, fierbinteala aia din despicatura coapselor, Doamne, ce bine e, ca un mir, ca o limba calda, descleiaza striurile carnii, e o placere acolo, e o placere, macar acolo, putina tinerete“.

O dimensiune erotica puternic accentuata si dezvaluita de data aceasta, nu erotica pudica si tainica a fetitelor. Alte teme mereu prezente in volumele anterioare: singuratatea, asteptarea dorinta si nevoia de a se elibera de obsesii reapar, insa asumate, constientizate si legate clar de tema scrisului, a actului creator.
Nu lipsesc nici decupajele din realitate, secventele citadine, imblinzite de trairile intime. Apar, de asemenea, atit metafora pura („imi amintesc de parul unei mame pe care doi ochi de copil l-au crescut“), asociatia funambulesca si micile constructii suprarealiste („vreau sa scriu despre o floare vernil, apropo, ai vazut vreodata o floare vernil cu o urma de ruj pe git?“; „nu poti vorbi de barbatul in haine negre numit Armand, intins pe trotuar cu o pleoapa de piele alba si cu una de pinza neagra“), cit si amprenta ironica sau chiar umorul.

Atunci ce trebuie cautat, cu statut de noutate absoluta, in Fetita cu o mie de riduri? Mai exista o alta miza a volumului, dincolo de nevoia si de placerea scrisului: o nevoie de confesare, de autodezvaluire.
Un simbol sub semnul caruia sta poemul-roman este mesteacanul. El apare in deschidere, ca dedicatie-motto: „mesteacanului meu Beroza“. Beroza, aflam apoi parcurgind textul, inseamna de fapt mesteacan. Arborele sacru al populatiilor siberiene, reprezinta axis mundi, si era plasat in centrul iurtei samanului, avind trepte pe care sufletul acestuia urca spre cer. Dar nu numai acesta este sensul la Nora Iuga. Mesteacanul, asociat cu Luna si cu Soarele, se caracterizeaza si ca simbol ambivalent, masculin si feminin in acelasi timp. Iar in Rusia predomina simbolismul feminin al copacului, el fiind o alegorie a fetei tinere. Se afla in centrul sarbatorilor de primavara, cind un mesteacan impodobit, imbracat in femeie, se aducea in sat si in jurul lui se desfasurau jocurile rituale.

De aici folosirea lui ca simbol-cheie al cartii. Incarcatura acestuia simbolica, ambivalenta, este transferata asupra intregului text si asupra actului scrisului in sine, care devine gest ritualic. Este prima data cind feminitatea este tratata cumva altfel decit pina acum, lasata in plan secund. Este un text in care apare acut sentimentul erotic. Dar nu al eroticului dintre un barbat si o femeie care are ca scop reproducerea: „sint atit de trista ca m-am nascut dintr-o mama, ii spuneam mesteacanului, cred ca eram la a patra intilnire cu el, nu mi se parea deplasat sa ne facem confesiuni; dar acolo in mansardele lemnului tau, pe priciurile strimte ale lemnului tau, spune-mi cum fac dragoste amantii, prin ce organe se innoada ei unii cu altii, cu ce fire se cos sa se uneasca incizia dintre carnurile lor si ele sa se faca una fara sa lase cicatrice; invata-ma tu, mesteacanule cum fac dragoste barbatii cu femeile din gubernia ta, ce tehnici folosesc si daca sperma lor e verde?“ Nu e vorba nici de placerea trairii erotice pure, desi apare si ea: „si peste doua ore la gara din Bordeaux. TGV-ul asta ma sperie, oricum nu intelegi, nu pot sa iubesc la repezeala, si cite bretele rupte au avut furourile mele si barbatii toti s-au grabit“.

- Recuperarea erotismului ca drog
E tocmai o nevoie disperata, imperioasa, a depasirii acestor momente. A recuperarii eroticii, care e funciara si declarata, si folosirii ei ca drog pentru intrarea in stare: „N-am putut niciodata sa scriu decit la dictatul unei stari. Fictiunea nu vine cind o chem, ea vine cind o cheama dezordinea din mine. Visul poetului care sint e simultan cu actul femeii care sint pina la confuzie... Asa se implineste ceea ce eu numesc erotism“, este ceea ce Nora Iuga a marturisit nu o data.
Impulsul erotic nu duce aici la act sexual, nici la nasterea de urmasi, ci la text. Textul nascut din impuls erotic. Exista o anume obsesie a potentialului erotic feminin: „si fecioarele despletite care-si desfac toata ziua picioarele in fata oglinzii si privesc fix ochiul ala orb din centru cum isi ridica brusc pleoapa asteptind lumina unei lanterne, nu vad lutul zvicnind sub sfichiuirile ierbii si nici acele Venetii ale limfelor vegetale in care se scalda femei si barbati incolaciti unii in altii, nu simt in despicaturile lor poftele iuti ale clorofilei, toate pozitiile amorului din celulele strimte unde orgasmul tipa pe dinauntru, unde totul se face fara preaviz si fara intentie si nici o functie nu se invata, se primeste de-a gata. Oricum nu intelegi; vine de dincolo de gind ca apa din spatele scoartei“.

In Fetita cu o mie de riduri exista doua tipuri de scriitura, diferite, si cel putin doua euri dominante. De aceea apare un ego neunitar in volum, nefidel. Textul este de cele mai multe ori creatie din impuls erotic, dar este si constructie cerebrala, fisa de inregistrare: „notez tot, la fel cum balena inghite planctonul fara sa aleaga“; „negri, galbeni, lume mica, bagaje, copii, adidasi fara sireturi, hanorace de camuflaj cusute cu sfoara, scrasnet de roti, pietris, cauciuc ars… la gare française; Schweiyerbahnhof; Bale – Basel“.
Nora Iuga poate sa scrie in multe feluri, cu mare forta, dar ne declara ca iubeste sa scrie dintr-un impuls erotic.
As folosi in loc de incheiere-concluzie poemul care mi-a placut mie cel mai mult: „era o fata Matilda care-si cosea inimile iubitilor in tivul fustei; dar ce fac fetele noi, poetele de la capul podului, ce-si cos ele in tivul fustei lor, in orice caz un alt fel de carne“. Vom vedea, poate, la urmatorul volum.