OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La un moment dat, nu de mult, le luaseram politicienilor libertatea de a mai face ce vor. Esecurile politice repetate ale acestora de dupa ’89 i-au facut sa nu mai aiba caderea de a propune ei proiecte politice si i-am (ori s-au) incorsetat cu proiectul politic european. A fost bine asa. Ei, care mai de care, incercau sa-si adjudece false merite iar noi ne multumeam ca tara se inscrisese pe o traiectorie a normalitatii si ne faceam ca nu vedem ca nu sintem in stare, ca popor, sa producem o elita politica responsabila. Am intrat in Uniunea Europeana si totul parea in regula.

Abia asteptam sa ne indreptam catre o existenta tihnita, in care fiecare dintre noi sa fie preocupat de cariera lui, de afacerea lui, de pensia lui. Dintr-o data, m-am simtit smuls din biroul meu si aruncat intr-o atmosfera aproape similara cu cea pe care o traiam la mitingurile Conventiei prin ’96! Mitingul spontan de la Universitate imi readucea amintirile dulci ale studentiei, dar si sentimentele de neputinta ale acelorasi ani. Da, eram acolo, la fel ca si atunci. Dar ceva nu mai era la locul lui. Eu, prietenii mei, veniti si ei poate din curiozitate la Universitate, ideea unui miting spontan in primavara lui 2007, in calitate de cetatean al UE, ei bine, toate, toate acestea nu aveau cum sa fie la locul lor. Ceva se pare ca nu a mers bine!
Tot zilele trecute, ma uitam la saracii ucraineni cum se zbat pe strazi, prinsi intr-un clivaj categoric, cu optiuni diametral opuse intre comunistii pro rusi cu fata la trecut si o mina de reformatori cu fata la Europa. Prin natura sa, un astfel de clivaj, in care este prinsa intreaga societate, reclama miscari de strada, demonstratii si contra-demonstratii, toate acestea pe fondul unei crize politice cronice. Si care ar fi legatura? Ce avea Romania de acum doua saptamini, o luna, cu Ucraina? Atunci nu parea ca ar avea mai nimic. Acum are multe.

Evident ca infantilismele dintre Basescu si Tariceanu erau deranjante, contraproductive, jenante pentru noi toti. Dar lucrurile pareau inca tinute sub control, intr-un echilibru politic si social precar, dar totusi echilibru. Evaluatorii de tara atrageau atentia, amenintau, dar nu actionau. intre timp, PSD-ul a gasit de cuviinta sa-si puna amenintarile in practica si sa provoace o criza politica si constitutionala fara precedent. O criza din care pierde toata lumea, inclusiv el, PSD-ul, si mai ales noi astia care sintem mai tineri, care stim exact ce trebuia facut dupa 1 ianuarie si stim exact in ce fel de lume vrem sa traim, o lume care acum brusc ne este refuzata si care se ucrainizeaza cu fiecare replica gretoasa de politician iresponsabil. De ce a ales PSD-ul sa nu mai astepte inca vreo 2 ani si sa se prezinte in campanie si a vrut sa si-l puna pe Vacaroiu la Cotroceni, controlind guvernul din Parlament? Probabil ca nici Geoana nu poate raspunde.
Acum si noi, la fel ca Ucraina, avem oameni in strada si societatea divizata.

Si la noi, la fel ca in Ucraina, pozitiile politicienilor sint ireconciliabile, iar conflictul este personalizat. Cine cistiga ia totul, cine pierde, pierde tot. La fel ca in Ucraina, si la noi, politicienii s-au scos unii pe altii din guvern si, culmea, cei epurati au fost tot reformistii, proeuropenii. Ca la ei si la noi, presedintele se are rau cu Parlamentul. Tot ca in Ucraina, institutiile au incetat sa mai conteze si s-a ajuns la arbitrajul Curtii Constitutionale. Ca in Ucraina, politicienii au decis ca trebuie atacata insasi Curtea, atunci cind isi exercita atributiile. Acolo au fost atacati fizic, aici sint atacati profesional. Evident ca exista si diferente, in general datorate configuratiilor politice specifice si ordinii constitutionale diferite.

Dar nu diferentele ma ingrijoreaza, ci asemanarile si mai ales faptul ca ambele crize au evoluat similar si au ajuns la apogeu in acelasi timp, de parca nu ar conta ca Ucraina se zbate inca in mocirla postsovietica si ca noi sintem alaturi de lumea buna, in Uniunea Europeana. Pe Iuscenco l-au linistit. Pro-rusii au cistigat, dar principalul adversar al presedintelui ucrainean a fost incapacitatea acestuia, a fost propria sa slabiciune si multele concesii facute de-a lungul timpului.
Ca si ucrainenii, romanii se lupta cu propriul lor trecut. Dar la noi ar trebui sa fie mai simplu. Cred ca am depasit stadiul in care trebuia sa alegem intre lumile rasaritului si apusului. Noi cu totii stim alaturi de cine ne este locul. Atunci de ce ne purtam ca si cum nu am sti?