OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

1. In Romania, elitele nu sint „diabolizate“. Ar fi inca bine sa fie asa. Ar insemna ca li se acorda anumite merite, ca produc teama, respect si invidie. In Romania, cel putin elitele intelectuale (cred ca despre ele vorbim) sint pur si simplu desconsiderate si dispretuite. Sint ignorate. Sint tratate ca un ornament mai degraba inutil. De catre cine? De catre cei care „muncesc, nu gindesc“ si care, din pacate, reprezinta majoritatea. De catre noii bogati. Presa, televiziunile, politicienii oglindesc aceasta atitudine dispretuitoare, adesea instalata in prostia rudimentara, alteori facind parada de o prostie „subtila“.

2. Orice ar spune autori precum Sorin Adam Matei, nici Liiceanu, nici Humanitas, nici GDS, nici New Europe College nu confera certificate de „elitist“. Dimpotriva, apartenenta unor oameni la un grup transfera prestigiul individual asupra grupului. Problema e alta: daca cineva nu ne e pe plac din pricina ideologiei sale, vom avea tendinta sa sustinem ca succesul sau e fals si prestigiul creat cu forta. Daca ne e pe plac, succesul sau ne va parea dovada valorii sale, iar prestigiul – izvorit din natura intrinseca a operei. Stiti ce spunea Einstein: „daca teoria mea se va dovedi falsa, francezii vor spune ca sint neamt, iar nemtii – ca sint evreu. Daca teoria mea se va dovedi adevarata, nemtii vor spune ca sint neamt, iar francezii – ca sint cetatean al lumii“. Oricum, cred ca exista lucruri mult mai importante pe lume decit sa-ti consacri fortele si talentul demonizarii unor anumite grupuri sau elite.

3. Din pacate, multi isi permit luxul sa desconsidere elitele. Prostie costisitoare! Cit despre intelectualii declarat anti-elitisti, acestia risca sa ajunga in urmatoarea dilema: daca contesta elitele in general, se contesta pe ei insisi. Daca contesta numai anumite elite, sugereaza ca sint frustrati de faptul ca nu au fost acceptati de ele si ca doresc cumva sa se razbune. Chiar daca nu e asa, isi vor subrezi reputatia. Cel mai bine ar fi sa-si vada de opera lor si sa lase deoparte contestarea respectiva.

4. Intr-adevar, de multe ori in istorie, stinga este cea care a contestat fie elitele in general (forme de anarhism revolutionar, de „proletcultism“, de maoism), fie anumite elite. Exista vechea teorie a lui Marx ca in comunism, depasindu-se alienarea dintre munca si om, nu vor mai exista artisti, ci numai oameni care fac arta etc. Pentru ca elitele pareau a fi produsul societatii „burgheze“, suspiciunea stingii traditionale sau radicale fata de ele a fost intotdeauna acuta. Pe de alta parte, ideea de egalitate care a inspirat adesea curentele de stinga, cind e exacerbata, se impaca greu cu elitele la modul general, desi poate accepta prezenta anumitor elite. Trebuie insa observat ca, atunci cind au ajuns la putere si dupa ce au nimicit elitele vechi, comunistii au creat elite noi, intemeiate pe privilegii exorbitante, nemaivazute nici macar in feudalism – „nomenclatura“. De aceea, se poate spune ca un anti-elitism radical, chiar daca nu e intregul comunism, e in buna armonie cu el. E in orice caz ceva extrem de suspect, la fel de suspect si de demn de dispret ca si rasismul.
Prin urmare, conform unei reguli generale, sub pretextul ca nu iubeste in general elitele, stinga uraste de fapt elitele altora. Cit despre dreapta, aceasta are pacatul invers: sub pretext ca respecta in general elitele, ea nu le respecta de fapt decit pe ale sale.