OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Polemica declansata de cunoscutul articol al lui George Voicu si de recenzia lui Edgar Reichmann din Le Monde in jurul antisemitismului/ non-antisemitismului unor intelectuali romani continua. In numarul 33/2000 al revistei 22 (pp. 15-16) este reprodus un articol-replica semnat de istoricul Mihnea Berindei, cercetator la „Centre Nationale de Recherches Scientifiques“ si de François Gézé, directorul editurii la care a aparut editia in limba franceza a Jurnalului de la Paltinis. Articolul, intitulat Gabriel Liiceanu si antisemitismul in Romania, o disputa nelalocul ei, a fost publicat initial in revista franceza Esprit din iulie 2000 si se constituie intr-o aparare (echilibrata) a lui Gabriel Liiceanu impotriva acuzelor formulate de George Voicu si Alexandra Laignel-Lavastine. In opinia semnatarilor, dezbaterea despre antisemitismul romanesc nu poate eluda memoria si istoria multa vreme ocultata a Romaniei interbelice si a deceniilor de totalitarism, excluzind „orice judecata pripita, orice proces de intentie sau acuzatie intempestiva. Or, tocmai o asemenea acuzatie este privilegiata de G. Voicu atunci cind isi prezinta versiunea maniheista asupra disputelor presupuse sau reale ale unui cerc restrins de intelectuali.“ Cit priveste presupusul antisemitism al lui G. Liiceanu (al carui unic exemplu este luat in discutie de cei doi), el se sprijina pe interpretarea „unui singur text“, anume un fragment din conferinta Sebastian, mon frère pronuntata in aprilie 1997 in fata Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Bucuresti cu ocazia aparitiei la editura Humanitas a Jurnalului lui Mihail Sebastian. Textul conferintei a fost reprodus integral in respectivul numar al revistei Esprit.

Mihnea Berindei si François Gézé ii reproseaza lui George Voicu faptul ca demonstratia sa privind includerea tuturor evreilor in rindul celor care au instaurat si sustinut teroarea stalinista in Romania porneste de la o fraza „scoasa din context“ a lui Liiceanu, anume: „Cum de e cu putinta ca acela care, intr-un ceas al istoriei, purtase uniforma victimei sa o imbrace acum pe cea de calau?“ Dimpotiva – afirma autorii articolului – „…in intrebarea pe care si-o pune cu privire la presupusa atitudine a lui Sebastian fata de unii dintre coreligionarii sai complici ai represiunii staliniste, G. Liiceanu refuza limpede orice generalizare“, cu atit mai mult, cu cit numele lui Sebastian a fost citat printre cele ale „complotistilor“ din procesul stalinist inscenat in 1954 lui Lucretiu Patrascanu (si care a dus la arestarea multor intelectuali evrei), iar Liiceanu il priveste ca pe o victima potentiala a noului regim. Prin urmare, Liiceanu se face vinovat, cel mult, de faptul ca „a abordat un subiect delicat [...] fara a-si circumscrie mai bine discursul pentru a putea reteza interpretarile tendentioase.“ O alta „interpretare tendentioasa“ ar apartine, in opinia celor doi, Alexandrei Laignel-Lavastine care, intr-un studiu aparut in 1999, „reia si amplifica“ teza lui George Voicu, socotind ca Liiceanu „reia stereotipul iudeo-comunismului“. Ei observa ca autoarea „citeaza fraza incriminata trecind-o la plural“.
Autorii prezentului material vad in aceasta polemica un „reflex direct“ al polemicilor duse in ultimii ani pe marginea Cartii negre a comunismului, careia i s-a reprosat, de asemenea, punerea pe acelasi plan a totalitarismelor nazist si comunist, echivalare ce „risca sa banalizeze Holocaustul“. Justificate de istoria politica a lumii occidentale din ultimii 50 de ani, ele nu reprezinta decit „un sprijin minor pentru intelegerea dezbaterilor intelectuale care agita astazi societati care au trait peste patruzeci de ani sub regimul comunist“.

In final, autorii articolului se intreaba, pornind de la incheierea mesajului lui G. Liiceanu, daca greseala acestuia „nu e oare aceea de a fi adoptat o pozitie transanta intr-o controversa ce strabate iudaismul de foarte multa vreme: cea care il opune pe individ comunitatii? [...] Putem intelege ca, venind de la un «goy», afirmatia aceasta ii socheaza pe aceia – evrei sau neevrei – care considera ca ea ar elimina dimensiunea colectiva din iudaism, aceea tocmai care a guvernat dementa nazistilor de a planifica exterminarea unui intreg popor. In ceea ce ne priveste, credem ca e vorba de o lectura pe cit de falsa, pe atit de reductiva: intr-o tara atit de adinc marcata de colectivismul dezumanizant (si profund antisemit) acest omagiu adus «individului Sebastian» e mai degraba afirmarea unui profund respect pentru o cultura pe care Mihail Sebastian, «evreu, roman si dunarean», si-o asumase pe deplin“.