OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 7 august a avut loc la Grupul pentru Dialog Social o dezbatere1 – moderata de dl Adrian Cioroianu – cu privire la mutarea guvernului in sediul Bibliotecii Nationale (BN) de pe Bd. Unirii (conform HG 578/2002). Discutia mi s-a parut foarte utila, mai ales fiindca am aflat atunci atit pozitia conducerii BN fata de aceasta „mutatie“, cit si o serie de fapte (mai ales cifre) despre cladire.
Deoarece in Observator cultural Nr. 127 am exprimat o opinie antipatica (neregretind cladirea de pe Unirii si dind, deci, apa la moara guvernului), iar in dezbatere am fost vehement contrazis – si impins in indoiala –, simt nevoia de o discutie (chiar) mai aprofundata a „problemei“ Bibliotecii Nationale a Romaniei.


Despre definitia unei biblioteci nationale

In cadrul dezbaterii de la GDS, directorul Bibliotecii Nationale, dl Dan Erceanu, m-a provocat sa enunt trasatura definitorie a unei biblioteci nationale. Fiindca domnia sa n-a avut atunci rabdare sa-mi asculte mica „teorie“ si fiindca problema e serioasa, as vrea sa discut acum chestiunea, mai ales ca ea poate influenta deciziile viitoare privind BN.
Conform dlui Erceanu, definitoriu pentru o biblioteca nationala este faptul ca aceasta „colectioneaza tot“, cu alte cuvinte functia ei de depozit legal, cea care presupune colectarea unui anume numar de exemplare din fiecare publicatie (tiparitura, audioinregistrare, videoinregistrare) produsa pe teritoriul national2. Dupa umila-mi parere, o biblioteca nationala (ca orice institutie nationala, de altfel) este acea biblioteca care serveste natiunea in ansamblu, si nu la modul abstract, ci – in principiu, desigur – pe fiecare cetatean in parte. In abstracto, aceasta menire se traduce prin asigurarea accesului – din nou, in principiu – fiecarui cetatean la productia – prezenta si trecuta – de publicatii (indiferent de natura suportului acestora), astfel: a) la productia nationala in intregime si b) la productia internationala in cit mai mare parte. Practic, acest lucru se realizeaza prin exercitarea citorva functii esentiale: 1) elaborarea bibliografiei nationale (in primul rind sa se stie ce cuprinde productia nationala); 2) organizarea depozitului legal (ca sa se colecteze si sa se conserve macar productia curenta); 3) achizitionarea de materiale semnificative din productia mondiala; 4) elaborarea bibliografiei „patriotice“ (i.e. a publicatiilor straine care au o legatura cu natiunea); 5) comunicarea – cum zic bibliotecarii – colectiilor proprii publicului (i.e. asigurarea accesului public), ca orice biblioteca; 6) exercitarea rolului de biblioteca de imprumut „de ultima instanta“ (of last resort)3.

Cu exceptia ultimei, aceste functii sint stipulate si in legea romaneasca a bibliotecilor (334/2002), pe linga altele (specifice cazului romanesc). Cu exceptia functiilor de comunicare si de achizitie – care, de altfel, sint definitorii pentru orice biblioteca –, nici una dintre celelalte nu e – in izolare – definitorie pentru o biblioteca nationala. In practica, in fiecare tara biblioteca nationala e definita usor diferit, in functie de traditia locului4 si de considerente simbolice. Nu toate bibliotecile nationale elaboreaza bibliografia nationala; in unele tari (e.g. Danemarca) exista institutii specializate. Apoi, nu numai bibliotecile nationale au depozit legal. Chiar legea romaneasca nominalizeaza cinci biblioteci (!), pe linga BN, care au depozit legal complet5. Pe de alta parte, in Statele Unite, Biblioteca Congresului (care e considerata biblioteca nationala) colecteaza toata productia nationala, dar n-o pastreaza pe toata, ci pe alese6! Nu toate bibliotecile nationale elaboreaza bibliografia „patriotica“. Si asa mai departe.
Asadar, o biblioteca nationala e un lucru mare! Mult mai mare decit un depozit, fie el si legal. In orice caz – profit de ocazie ca sa o reamintesc –, Biblioteca Nationala a Romaniei nu apartine bucurestenilor, chiar daca acum, in mare parte, cam numai ei beneficiaza de serviciile acesteia. BN (ca orice institutie culturala ce se cheama „nationala“) trebuie sa fie unul dintre agentii importanti care sa submineze ceea ce eu numesc „discriminare geografica“, la care sint supusi cetatenii din provincie (care platesc impozite ca si mine, doar ca eu, la Bucuresti, beneficiez – cel putin pe plan cultural – mult mai mult decit ei de roadele acestor impozite).


Care e adevarata miza? (sau despre viitorul unei biblioteci – in particular
al uneia nationale – in „era digitala“)

Eu am auzit de mutarea guvernului in cladirea de pe Unirii simultan cu anuntul ministrului Culturii despre construirea unui sediu nou pentru BN. Mi s-a parut o oportunitate. Apoi – dupa ce mi-am exprimat „simpatia“ pentru aceasta solutie – am auzit comentariile purtatorului de cuvint al guvernului, dl Lucaci. Daca dinsul exprima parerea guvernului (si nu vad de ce n-ar fi asa), atunci ma tem ca miza discutiei e de fapt (mult) mai mare: nu „care e cladirea potrivita pentru BN?“, ci „are nevoie BN de o cladire noua?“. Dupa spusele dlui Lucaci, guvernul crede ca o biblioteca digitala ar putea face inutila o mare cladire pentru BN. Asta mi se pare cam grav! Pe linga destui literati (care se presupune ca-s de moda mai veche), zic asta si eu, un informatician, entuziast suporter al bibliotecilor digitale.

In esenta, dl Lucaci spune ca productia editoriala ar trebui digitizata si ca ar trebui sa se pastreze – „corporal“ – doar cartile „de valoare“. Daca se uita in prealabil in recenta lege a bibliotecilor sau in legea depozitului legal, evita o gafa. Dar chiar si fara „asistenta juridica“, dl Lucaci – care e om de condei – stie desigur ca substanta numita „valoare“ n-a fost inca izolata, deci se masoara greu. Uneori ea se lasa perceputa, dar nu totdeauna si nu neaparat pe loc. In plus – asta se stie sigur –, continutul in „valoare“ al unei opere variaza in timp. Asadar, nu-i indicat sa pariezi pe „valoare“, pe termen lung. Dar, pe de alta parte, pot sa ma intreb, daca mizam pe bibliotecile digitale, de ce sa mai pastram chiar si cartile „de valoare“? Din pacate, raspunsul e ca, pentru prezervarea materialului scris pe termen lung, nu putem sa mizam pe bibliotecile digitale. Trebuie sa digitizam tot ce se poate, din ratiuni de acces, nu de prezervare.
Un text7 pe suport digital are – pe linga uriase avantaje – un „mic“ defect: necesita un dispozitiv pentru a fi citit. Adica nu poate fi citit direct, ci necesita un mijlocitor. Dispozitivele, ca si suporturile, se schimba rapid, in pas cu tehnologia. Asta face ca textele digitale sa fie vulnerabile pe termen lung, sa nu fie future-proof („anti-viitor“?). Prin urmare, hirtia (sau ceva echivalent8) e sfinta! In plus, cel putin pentru moment, ne place mai mult sa citim pe hirtie. Dovada: consumul de hirtie a crescut de cind au aparut calculatoarele.

Mai exista insa o ratiune foarte importanta pentru care bibliotecile traditionale au un viitor frumos: cartile digitale (e-books) se difuzeaza conform modelului comercial al softului, adica nu se vind, ci se „licentiaza“. Cu alte cuvinte, spre deosebire de exemplarul de carte obisnuita – pe care, dupa ce il cumperi, faci ce vrei cu el: il citesti, il dai cadou, il imprumuti, ii dai foc, il vinzi –, „exemplarul“ de carte digitala pentru care achizitionezi o licenta il instalezi pe dispozitivul tau si nu poti sa-l faci cadou mamei tale de ziua ei si nici sa-l imprumuti prietenului. Decit eventual cu dispozitiv cu tot. E trist, dar asta e. Prin urmare, bibliotecile or sa aiba probleme cu imprumutul la domiciliu al materialelor digitale. Prin Vest, au iesit deja la iveala probleme mari pe chestia asta. Au fost cazuri in care biblioteci (mai ales universitare) au facut abonamente on-line (adica pe Internet) la reviste stiintifice (e mai ieftin decit sa cumperi exemplare corporale) si au oferit acces controlat clientilor lor. Doar ca in momentul in care abonamentul a incetat, nu au mai avut acces nici la numerele vechi, la care „cumparasera“ acces. Acum sint mari framintari si se cauta solutii pentru a para asemenea pericole.

Asadar, si in viitor, daca o sa vrem sa imprumutam sau doar sa consultam o carte protejata de dreptul de autor, vom merge la biblioteca. Cele mai multe texte intrate in domeniul public se vor gasi in biblioteci digitale accesibile gratuit pe Internet (multe din cele occidentale se gasesc deja). Restul insa...
Pentru bibliotecile nationale, depozitul legal de tiparituri ramine, asadar, important. De unde nevoia de cladiri cu depozite mari. Mai mult decit atit, in lumea civilizata, depozitul legal se va extinde si la productii intelectuale gen emisiuni de radio si televiziune (de ce nu si spectacole si concerte?). Mi se pare legitim sa merg la biblioteca si sa vad, sa zicem, o emisiune difuzata de TVR pe 24 decembrie 1971, la ora 20.00. Tehnic, n-ar fi nici o problema. Iata inca un motiv pentru a avea depozite mari.
In rezumat, cu respect semnalez Guvernului Romaniei ca exista motive foarte serioase pentru ca Biblioteca Nationala sa aiba o cladire foarte spatioasa. Ea trebuie sa „colectioneze tot“, vorba dlui Erceanu (si poate mai mult decit atit).


(Din nou) despre cladirea de pe Unirii

La pomenita dezbatere de la GDS, dl Erceanu a afirmat: „Cladirea e perfecta, in conditiile noastre“. Daca-i asa inseamna ca m-am inselat cind am afirmat ca nu e functionala. Ma bucur; nu vreau eu sa fie rau. Dar atunci cum se explica acel punct din acordul de imprumut cu Banca Mondiala (invocat in „dialogurile“ dintre ministrii Culturii, dar la care s-a renuntat intre timp) – incheiat in 1999, cred –, in valoare de 50.000 de dolari, care se chema Pregatirea unui studiu de fezabilitate privind posibila utilizare si destinatie ale noii cladiri a Bibliotecii Nationale a Romaniei9? Nu vi se pare induiosator? Adica ne propuneam sa studiem la ce-ar fi buna cladirea Bibliotecii Nationale? Eu n-am vazut planurile cladirii in ultimii 12 ani, deci vorbeam din vechi amintiri anterevolutionare, dar inteleg ca – cel putin in 1999 – mai erau si altii care credeau ca ceva nu e in regula cu aceasta constructie. Presupun ca cei care au propus acest punct vazusera planurile actualizate. Si presupun ca si dl Erceanu era la curent cu acest punct. Sa fi fost introdus in acord fara ca directorul BN sa fi fost intrebat? Mira-m-as.
Sa mai discutam putin chestiunea functionalitatii cladirii, prin prisma functiilor bibliotecii nationale, expuse mai sus. Se vede usor ca singurele functii ce pot fi serios influentate de cladire sint: conservarea productiei editoriale, i.e. depozitul legal (care cere depozite adecvate), si comunicarea colectiilor, i.e. accesul publicului la materiale (care cere sali de lectura adecvate si circulatie convenabila a materialelor). Celelalte functii presupun doar birouri si utilitati obisnuite (sa presupunem ca nu sint probleme speciale de incalzire, iluminat etc.).

In ceea ce priveste depozitele, cladirea de pe Unirii are din belsug. Functionalitatea ei ar putea fi deci pusa la indoiala doar prin prisma accesului la materiale. Cladirea are sali de lectura, cred, suficiente; insumeaza cam 1.000 de locuri. Deci, mai bine de trei ori mai mult decit in salile operationale acum in cladirile vechi. Presupun ca salile in sine pot fi OK din punct de vedere al comoditatilor (daca vor fi adecvat cablate). In mare, ramine doar problema circulatiei materialelor in cladire. Acum, presupunind ca personalul bibliotecii va fi suficient pentru a face cladirea operationala – trag nadejde sa nu fie o problema si ca Ministerul Culturii si Cultelor e pregatit sa-l asigure –, nefunctionalitatea ei s-ar putea manifesta printr-un interval mediu prea lung intre solicitarea unui material si obtinerea lui. La bibliotecile mari mai vechi, acest interval poate sa depaseasca – uneori semnificativ – o ora. Ma tem ca si in acest caz va fi la fel10. Da Doamne sa ma insel, dar fara un telelift – despre care dl Erceanu spune ca nu e necesar – nu vad cum se va obtine un interval decent pentru un sediu de secol XXI. Sa nu uitam ca o asemenea cladire trebuie sa foloseasca cel putin 100 de ani.
In ceea ce priveste mutarea guvernului in Bd. Unirii, cladirea poate ca e prea mare doar pentru aparatul guvernului. Dar poate mai incap acolo inca zece ministere. Pe de alta parte, pot sa inteleg atractia simbolica a „axei puterii“ de la Casa Poporului la Catedrala Mintuirii Neamului. Nu prea pot sa inteleg insa cum de rivneste cineva la o cladire asa de urita.


Despre costuri

In discutia de la GDS am aflat ca s-au investit deja semnificativ peste 60 de milioane de dolari in aceasta cladire. Asta ma pune intr-o mare dilema. Nu-mi place cladirea deloc, dar poate ca s-au bagat deja prea multi bani in ea ca sa se mai poata da inapoi. Pe de alta parte, aflu ca se estimeaza c-ar mai fi necesare alte 60 de milioane de dolari pentru a fi terminata (nu mi-e clar daca banii astia sint doar pentru constructie sau si pentru dotari). Atunci ma intorc si zic: poate cu doar ceva mai multi bani s-ar putea face o cladire noua. Daca sediul Bibliotecii Nationale a Québecului (cu 2.900 de locuri in sali) se poate face cu mai putin de 100 de milioane de dolari cu totul, poate si pentru noi s-ar putea construi unul cu costuri comparabile. Sigur ca si amenajarea cladirii de pe Unirii pentru guvern ar costa o groaza de bani. Pur si simplu ar trebui facuta o analiza comparativa a costurilor totale ale celor doua solutii, de oameni care se pricep. Doar sa nu se neglijeze viitoarele costuri de functionare. Mai vorbim apoi.

O vorba despre dimensiunile colectiilor BN: conform site-ului web al BN (vezi www.bibnat.ro) biblioteca are 9 milioane de „unitati bibliografice“11 (u.b.). Prin ziare se vehiculeaza cifra de 13 milioane. Diferenta e cam mare. In unele articole, cele 13 milioane de u.b. se transforma, cu nonsalanta, in 13 milioane de carti. Ma tem ca nu stie nimeni cu precizie cite carti sint de fapt, tinind cont de fondurile raspindite prin diversele depozite, inclusiv din Ardeal. M-as bucura sa fie mai mult de 4 milioane. Deci, daca ar fi sa se proiecteze o cladire noua, ar fi bine sa se evalueze cu grija volumul real al colectiilor existente si sa se prevada o rezerva doar pentru citiva ani. Nu prea multi. In schimb, ar fi bine sa se prevada posibilitatea extinderii „organice“ ulterioare a depozitelor, in functie de nevoi.


Despre finantare

Punind ipoteza unei cladiri noi, in Romania literara Nr. 33/2002, Cronicarul se intreaba: „...de unde si cind va face guvernul rost de bani pentru un sediu modern si adecvat pentru BN...?“. Raspunsul meu cel scurt (si cinic, sorry) este: de unde va face rost si pentru terminarea cladirii de pe Unirii. Raspunsul meu cel lung e ceva mai „obraznic“.
In primul rind cred ca – indiferent c-ar fi vorba de terminarea cladirii de pe Unirii sau de construirea uneia noi – solutia unui imprumut extern este superioara finantarii de la buget. Zic asta pentru ca: a) doar asa imi imaginez ca s-ar putea asigura o finantare ritmica, care sa permita o finalizare intr-un numar decent de ani; b) rivnesc la procedurile de control al cheltuielilor pe care le-ar aplica finantatorul extern.
In al doilea rind, daca nu va fi un imprumut, as indrazni sa sugerez folosirea banilor ce se vor obtine din vinzarea BCR (ma gindesc, nu dau cu paru’). Pe plan simbolic ar fi destul de frumos, nu?
De altfel, ma intreb, cam cit am fi dispusi – ca natie – sa platim pentru Biblioteca Nationala? Se spune ca noua cladire a Bibliotecii Britanice a costat echivalentul a cam 10 mile de autostrada. Asta asa, ca sa realizam proportiile12.


„Pagubele colaterale“

Am si o veste proasta. In afara de finalizarea/construirea si dotarea cladirii e nevoie si de alte fonduri masive, inca de pe acum: toate materialele care vor fi mutate in cladirea noua – indiferent care ar fi ea – trebuie: a) deparazitate; b) catalografiate informatic13. Fiind vorba de milioane de unitati, procesul trebuie sa inceapa deja. Si va dura ani. Poate si sistemul informatic al bibliotecii va trebui adaptat la noua situatie. Asadar, mutarea trebuie pregatita de pe acum.


Care-o fi solutia?

Presupunind ca BN va primi un sediu nou, dupa cum zic si-n titlu, nu mai stiu care e solutia rezonabila – terminarea cladirii de pe Splai sau construirea uneia noi? Poate, dupa o analiza a costurilor totale, o alegere se va impune de la sine.
Avind insa in vedere si functia simbolica a bibliotecii nationale, factorul estetic poate ca ar trebui sa fie totusi luat in considerare. Vreau sa zic ca – daca nu e o diferenta de costuri darimatoare – parca tot ar fi de preferat o cladire noua14. (Cronicarul se/ma intreaba – in pomenita Romanie literara – la cine ar fi de insistat pentru un proiect nou. Oare ce-ar fi daca am scrie si noi, precum altii, deputatilor/senatorilor nostri?)
Ma repet pretinzind ca Bucurestiului ii lipseste o cladire emblematica faina. Nu pot sa uit cum, acum citiva ani, intr-un hotel din Vest (sa fi fost in Olanda?), am vazut, la un post local, un buletin meteo in care – cum se obisnuieste cind se prezinta temperaturile din capitalele europene – pentru fiecare oras aparea o constructie-simbol. Pentru Bucuresti era Casa Poporului.

__________
1. Vezi 22 Nr. 33/2002.
2. Fara exceptie, chiar si revistele „ginecologice“ (indiferent de rezolutia imaginilor!).
3. Aceasta functie este complexa si, in genere, neexplicitata (sau chiar trecuta cu vederea) deoarece presupune functionarea generalizata a imprumutului interbibliotecar – ceea ce nu prea e cazul la noi (sa nu-mi spuneti ca acesta functioneaza!; oficial da, dar practic nu: nu prea ai cum sa afli unde se afla o carte). Poate ar merita o lunga discutie aparte. Nu e cazul aici. Totusi – simplificind la maximum –, aceasta functie are trei manifestari: a) imprumutarea unui material aflat in colectiile BN unei alte biblioteci din tara, in beneficiul unui utilizator, daca materialul e inaccesibil in restul bibliotecilor din tara; b) imprumutarea unui material de la o biblioteca din strainatate, in beneficiul unui utilizator din tara, daca acest material e inaccesibil in bibliotecile din tara; c) imprumutarea unui material accesibil intr-o biblioteca din tara unei biblioteci din strainatate, in beneficiul unui utilizator al acesteia. Bineinteles ca nu orice carte poate fi – fizic – imprumutata. Dar este datoria sistemului de biblioteci sa faca tot posibilul pentru ca utilizatorul sa aiba acces la material, chiar apelind la „subterfugii“ precum cópii fizice, facsimile digitale etc.
4. Ca sa nu mai zic ca – in Europa – Rusia si Italia au cite doua biblioteci nationale (vezi www.kb.nl/gabriel/).
5. Legea romaneasca a depozitului legal (111/1995) e „cea mai tare din parcare“: cere producatorilor cite 9 (noua) exemplare din fiecare material! Celelalte tari, chiar cele mai bogate, se multumesc, in genere, cu cite doua exemplare.
6. Vezi la http://www.copyright.gov/ title17/92chap7.html#704 art. 704/b din legea copyright-ului: „In the case of published works, all copies, phonorecords, and identifying material deposited are available to the Library of Congress for its collections, or for exchange or transfer to any other library“.

7. Ca si orice imagine statica, de altfel.
8. E doar o chestiune de timp raspindirea (si poate generalizarea) „hirtiei magnetice“: foi formate din doua folii de plastic ultrasubtiri, intre care exista un strat de substanta viscoasa, in care plutesc bile minuscule magnetice, fiecare jumatate alba, jumatate neagra. Cu un cimp magnetic dibaci manevrat, bilele sint orientate cu negrul sau cu albul in sus, astfel incit pot forma litere sau imagini, in general, i.e. jucind rolul punctelor tipografice.
9. In original: Preparation of a feasibility study on the possible use and destination of the new building of the National Library of Romania.
10. Incerc o speculatie fara pretentii, nestiintifica. Daca sint 1.000 de locuri, sa presupunem ca avem o medie de 2.000 de cititori pe zi. Daca fiecare solicita in medie doua volume, avem 4.000 de cereri. La – sa zicem – 20 de depozite, ar rezulta o medie de 200 de cereri per depozit. Adica 20 de cereri pe ora la fiecare depozit. Sa facem abstractie de revenirea cartilor din sala de lectura la raft. Acum, adoptind atitudinea optimista, sa spunem ca cererea cititorului ajunge – pe cai „informatice“ – instantaneu la depozitul corect. La 20 de cereri/ora, consider (optimist) 15 minute pentru ajungerea unui volum din raft la usa depozitului. Apoi consider 15 min. pentru ca el sa ajunga la lift. Apoi 15 min. pentru ca sa ajunga la etajul salii de lectura. In fine, alte 15 min. pentru a ajunge la cititor. S-a facut o ora. Se zice ca acum, in sediul vechi, media de asteptare este de 30 min. La un singur depozit. M-as mira ca intr-o cladire mult mai mare, intervalul sa fie sub o ora. Astept evaluarea stiintifica.
11. Regulile de catalogare anglo-americane (AACR2) definesc unitatea bibliografica astfel: „document sau set de documente – indiferent de forma fizica – publicate, imprimate sau tratate ca o entitate, ce constituie – ca entitate – baza pentru o descriere bibliografica autonoma“. Prin urmare, si un numar de ziar, un afis sau o foaie volanta sint unitati bibliografice, nu doar o carte (in sensul de volum).
12. Tocmai aud ca un circuit moto – pe care unii si l-ar dori in Romania – ar costa cam 250 milioane dolari.
13. Acum, catalogul informatic al BN are putin peste 220.000 de fise de unitati bibliografice.
14. Ce bine i-ar sta in Piata Aviatorilor, de pilda.