Nr. 740 din 19.09.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Editorial
Actualitate
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie
Memorii
Arte
Rubrici
Internaţional
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2003   |   Aprilie   |   Numarul 164   |   In memoriam Mariana Marin

In memoriam Mariana Marin

Categoria: | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
Moartea prematura a poetei Mariana Marin a socat si a indurerat lumea culturala romaneasca. In presa au fost numeroase ecouri – pe care le vom prezenta in aceste pagini. Din cite stim, principalele programe de stiri si emisiuni culturale de televiziune n-au reactionat – din pacate –, ignorind disparitia unei scriitoare exceptionale. Nici presa cotidiana n-a preluat imediat stirea, doar Evenimentul zilei anuntind inca de marti 1 aprilie – in aceeasi zi cu Observatorul cultural – tragica disparitie a Marianei Marin, intr-un mic anunt indurerat, semnat de Costi Rogozanu. Ziarele au publicat apoi anunturi si fotografii ale Marianei Marin. Grupaje ample de evocari si insemnari indoliate au aparut, de-a lungul saptaminii trecute, in citeva publicatii hebdomadare: Ziua literara, Romania literara si revista noastra. Nimic – deocamdata – in 22 si in Litere, arte, idei, suplimentul saptaminal al ziarului Cotidianul. Ca si in Observator…, fotografiile aparute peste tot, tulburatoare, ii apartin lui Tudor Jebeleanu (unele – preluate de pe copertile ultimelor carti ale poetei). Textele sint diverse, scrise de prieteni foarte apropiati sau de colegi care au cunoscut-o mai putin dar i-au apreciat poemele (si care o evoca sub numele „Mady“, desi ea isi scria diminutivul „Madi“…). Multe amintiri emotionante, precum si numeroase referiri la gesturile de revolta politica ale Marianei Marin. Nu lipsesc aprecieri superlative asupra versurilor sale. O mare poeta si, totodata, o exemplara constiinta civica.
Probabil ca ecourile disparitiei Marianei Marin vor continua, pe masura ce vor aparea numerele pe aprilie si mai ale lunarelor culturale din tara. Le vom prezenta la timpul lor…

In editia de miercuri 2 aprilie a Cotidianului, tristul eveniment e marcat in jumatatea de sus a paginii culturale: o fotografie a Marianei Marin si o caseta bibliografica a regretatei poete (semnata, cu initiale, de Elena Vladareanu) insotesc, sub supratitlul Tristete in viata literara, un text de Marius Stefanescu (Madi Marin, intre viata, moarte si literatura), din care citam: „...haina Marianei Marin era de poeta. Si cred cu tarie ca nu am cunoscut pe altcineva din literatura de virsta ei care sa se identifice mai mult cu aceasta haina [...] ce a insemnat totodata asumarea unei suferinte atit de mari [...] era artistul care facea tot posibilul sa spuna tot ce are pe inima“.

In pagina de cultura din 2 aprilie a ziarul Curentul, un text nesemnat anunta Moartea unei poete: Mariana Marin. Iata debutul articolului: „Pentru aceia care au cunoscut-o, Mariana Marin era poeta remarcabila, dar si omul viu si sensibil. Handicapant de viu si sensibil. Iar verticalitatea si directetea ei i-au pus din greu la incercare rezistenta la persecutia politica, la consecintele atitudinii ei asupra existentei zilnice. Si i-au imbibat poezia cu forta, cu seva lor, cu patima pentru frumos, cu amaraciunea in fata realitatii“.

Curierul national de joi 3 aprilie publica, in pagina 8, un chenar indoliat, nesemnat, sub titlul Mariana Marin pleaca astazi pe ultimul drum: „Destinul [...] a facut-o sa dispara brusc dintre noi pe Mariana Marin, Madi pentru prieteni, o mare poeta a literaturii romane contemporane. Si un om generos pina la totala daruire de sine catre ceilalti. Si o risipitoare de sine in sine, asa cum sint acei scriitori «loviti» de aripa marii inzestrari, traind in citiva ani cit in sapte vieti cu patima, cu verticalitate, fara granita intre viata si scris“.

In pagina de Actualitate a cotidianului craiovean Cuvintul Libertatii de vineri 4 aprilie, Nicolae Coande publica un articol intitulat Moartea artistului la tinerete. Punind tragica disparitie a poetei in paralel cu comemorarea lui Nichita Stanescu sub aula Academiei Romane, autorul vede in Mariana Marin „...o poeta, una dintre cele care conteaza intr-o literatura, una dintre constiintele scriitorimii romane, o fragila cu mina de fier care n-a ezitat sa semneze proteste publice impotriva regimului Ceausescu in anul de gratie 1989“, care „A fost mai curajoasa si mai buna decit multi barbati falosi ai literelor contemporane“. Comentariul evocator se incheie astfel: „...dupa o perioada de refacere pe care toti o credeam fasta, asteptam de la Mariana Marin o intrare intr-o noua perioada a creatiei sale. Dar «singuratatea colectiva» careia ii cadem prada in diferite momente ale vietii noastre a fost mai puternica decit dorinta de auto-protejare a unei poete care a visat in secret sa continue, de una singura, Jurnalul Annei Frank“.

In pagina 2 a Ziarului de duminica, suplimentul Ziarului financiar aparut vineri 4 aprilie, disparitia Marianei Marin este inregistrata doar intr-un mic chenar indoliat plasat ca post scriptum al rubricii poetului Ioan Es. Pop, Portretul artistului la tinerete. Succintul necrolog poarta titlul Cu Marte pre moarte calcind. Il reproducem integral: „In timp ce inchei rindurile de mai sus, aflu ca Marte, simulind primavara si renasterea, a infipt o raza fatala in inima insinguratei poete Mariana Marin. Sanatoriile ei s-au mutat sus, dar nu atit de sus incit sa nu le traversam si noi intr-o buna zi. Este rindul nostru de-acum, Mady, nu-i asa?“.

Cotidianul Adevarul, pentru care Mariana Marin a lucrat o scurta perioada, in urma cu citiva ani, anunta abia in editia de week-end din 5 aprilie disparitia poetei. In mijlocul paginii saptaminale de cultura apare un scurt text in memoriam semnat cu initiale (C.P.C.): Mariana Marin s-a grabit inspre moarte. Dupa trecerea in revista a volumelor poetei si a premiilor primite, textul se incheie cu citeva cuvinte de apreciere: „a lasat in urma o importanta opera poetica ce va dainui, a plecat din aceasta lume discret, catre linistea ce ades i-a fost refuzata“.

Sub titlul Amintiri cu Madi, Evenimentul zilei revine duminica 6 aprilie cu un text emotionant al Luminitei Marcu, pe care il reproducem in extenso: „Am cunoscut-o pe Mariana Marin, Madi, cum s-a grabit sa ne invite sa-i spunem de la prima intilnire, atit de vie, de plina de viata, de simpatica si de departe de ideea de moarte (idee altfel foarte prezenta in ultimul ei volum de poezie), incit mi-e greu sa scriu acum despre ea. Asa cum mi-a fost imposibil sa merg la capela si s-o vad altfel decit o stiam. Madi a fost printre acei putini, extrem de putini scriitori pe care i-am cunoscut in Bucuresti si pe care i-am indragit din prima clipa. Nu avea nimic din orgoliile acelea jenante, niciodata discutiile noastre n-au fost marcate de enervante tachinerii scriitor-critic, asa cum se intimpla de obicei.

Ne intreba mereu cum o ducem, cum ne descurcam cu banii, ce fac parintii nostri. Tot lucruri omenesti, simple, asa cum vorbesc oamenii adevarati, oamenii care n-au nimic de demonstrat. O data am dus-o cu masina acasa si tot drumul a stat ghemuita pe scaunul din dreapta, ingrozita pe de-o parte de masina mea care statea sa se dezintegreze, pe de alta parte de felul in care conduceam eu. Intr-o dimineata din vara anului trecut ne-am intilnit foarte devreme la Muzeul Literaturii. Mi-o amintesc perfect. Madi sta la o masa pe terasa, soarele e foarte puternic si de departe parul blond, de papusa, lumineaza. Am avut aceeasi senzatie stranie la National Gallery din Londra, in sala in care Floarea soarelui, lui Van Gogh pare o sursa de lumina ea insasi. Asa vreau sa mi-o amintesc pe Madi, o sursa de lumina. Ea ne-a spus, de nenumarate ori, sa mergem inainte, sa spunem si sa scriem ce credem, mereu./ Multi nu stiu cine e Mariana Marin. S-ar putea insira volume de poezii, premii. S-ar putea cita minunatele ei versuri. S-ar putea spune apasat ca Mariana Marin a scris o literatura nu doar de o indiscutabila calitate, dar si de un curaj rar in comunism. Cu toate astea, n-a fost celebrata pentru ca gloria nu e morala, iar cultura de partid de azi e ocupata pe moment cu Nichita. Insa ceea ce era esential nu se mai poate face. Nu se mai pot spune lucrurile nespuse. N-o sa stie niciodata cit bine sufletesc ne-a facut si cit conteaza acum ca exista in viata mea niste amintiri cu ea. Dar e un dat: niciodata nu le spunem ce simtim oamenilor care conteaza“.

Numarul din 7-13 aprilie al Zilei literare, suplimentul cotidianului Ziua, dedica integral prima si (in cea mai mare parte) ultima pagina evocarii celei care a fost Mariana (Madi) Marin (10.II.1956-31.III.2003). Un eseu situativ – cu caracter de fisa de istorie literara – semnat de Dan Cristea (Zestrea de aur) sta alaturi de un grupaj evocator in care publica Bogdan Ghiu, Lucian Vasiliu, Liviu Ioan Stoiciu, Ion Mircea, Gellu Dorian, Ioan Buduca, Ioan Grosan si Nichita Danilov.
Coautor al volumul-antologie Cinci (1982) alaturi de Mariana Marin si de alti trei poeti, Bogdan Ghiu ofera o impresionanta imagine a solidaritatii poetei cu generatia ei (Madi, roaga-te pentru noi!): „La moartea lui Madi, care cu atita blindete va fi avut sa traiasca pe undeva, printre noi, pina la durere, in loc de durere – mai bine spus, stupefactie, consternare –, sint furios.

Si cred ca aceasta este, aceasta trebuie sa fie, prieteni, fratilor, putinilor, imputinatilor, tradatorilor, lectia poemelor straniu rasucite si a vietii lui Madi. Pe fondul de moarte al clipei de azi, nespus ma infurie moartea lui Madi: in plina ipocrizie si in deplina ticalosie, in suflul de desert al prostiei incintate de sine ce ne sufoca, avem nevoie mai mult ca oricind de copilul Mariana Marin, de alinturile revoltate ale puritatii, de conduita, de versurile-decalog pe care le-a scris pur si simplu pentru ca le traia si pur si simplu pentru ca nu putea trai altfel./ A fost si trebuie sa continue sa fie puritatea neinduplecata a generatiei mele. Acum, copilul care se zbate in toate versurile ei, in sfirsit, a scapat, a evadat. Vom putea fi la inaltimea somatiei etice permanente pe care a incarnat-o viata si scrisul lui Madi? s…t Madi a plecat sa-si continue misiunea, dupa ce ne-a pregatit suficient. De unde e (caci de fiinta e vorba), va incerca sa mijloceasca pentru scaparea si indreptarea noastra. S-o primim, azi, ca inger vertiginos-ascensional al sufletului nostru ars. Zboara acum ca o sageata spre inalt. Dupa ce va fi trecut prin inimile noastre. Sa raminem, asadar, incordati. Sa gindim superior si celest: lifting existential./ Roaga-te pentru noi, Madi! Si incearca sa ne faci intelesi, cu bolboroselile noastre, acolo sus, unde sensurile sint imediate, directe si clare. Si, daca poti, din cind in cind mai lumineaza-ne, asa cum ai facut-o dintotdeauna, copilule./ Cine stie, poate ca iar ai avut dreptate“.
Iata si un fragment din insemnarile lui Liviu Ioan Stoiciu (Legenda abia incepe): „Sper sa o intilnesc pe lumea cealalta, sa avem o discutie in care sa ne explicam neintelegerile de pe lumea asta si sa o luam de la capat. Poezia Marianei Marin are posteritate, legenda ei abia incepe. Mai rau e de noi, cei care am ramas in urma ei...“.

Iata si un pasaj din finalul evocarii semnate de Ion Mircea (Delicatetea prin omisiune): „...nu cu mult inainte de a pleca dintre noi, am intilnit-o la sediul Uniunii Scriitorilor [...]. M-a intrebat ce mai fac, dar se vedea cit de colo ca ma intreaba pentru a nu o intreba eu ce mai face. Era deja notoriu ca nu face bine si ca o duce rau. Din chiar aceasta reactie am regasit o trasatura a caracterului ei, cum sa-i spun?, inefabila. As numi-o delicatete prin omisiune. Aceasta fiinta care, sub regimul Ceausescu (si mai tirziu, in epoca roz din coada lui de cometa), s-a luat de git cu puterea si care a ezitat arareori sa spuna lucrurilor pe nume, avea si calitatea de a nu spune decit rar unele lucruri“.

Editorul primei carti a Marianei Marin la retiparirea din 2001, Gellu Dorian, noteaza (Madi cea trista): „Ar fi putut ramine la Paris, dar n-a ramas, ar fi putut pune pe picioare o editura, dar cele citeva exceptionale editari stau doar ca dovada a simtului ei estetic, ar fi putut trai linistita, dar a trait ca un adevarat poet, risipindu-se, lasindu-se prada unor intimplari care s-au adunat intr-un sfirsit timpuriu. Una din cele mai mari poete ale liricii romanesti din toate timpurile“.
Ioan Grosan isi aminteste anii Cenaclului de Luni, cind, echinoxist clujean, se stabilise deja in Bucuresti („In ateliere va fi de-acum intuneric“): „...pe cit de intunecata, de dramatica e poezia ei, pe atit de solara, de frumoasa (in chiar sensul ei propriu al cuvintului) era fiinta Marianei Marin. Si de o generozitate fara cusur. Citi dintre scriitorii importanti ai generatiei ‘80 din Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov n-au trecut pragul apartamentului ei din Balta Alba, unde discutiile din Cenaclul de Luni se prelungeau inefabil pina dimineata? Foarte putini“.

Iata si tableta evocatoare semnata de Ioan Buduca (Madi, oare noi am vinat lei?): „A murit Madi, prietena mea… Egoistule! Madi a fost prietena tuturor. «Mama ranitilor» imi zicea cind o invidiam. Se apuca Dorin Tudoran sa faca disidenta pe fata? Nu-l mai cauta nimeni. Madi abia atunci incepea sa-l caute. Zicea Dan Petrescu intr-un apel «Nu-l mai votati pe Ceausescu»? Madi nici nu-l cunostea, dar ii transmitea sa o semneze si pe ea. Daca n-ar fi fost o poeta importanta, nu i-ar fi fost usor. Securistii se purtau, totusi, inmanusati cu scriitorii. Aveau astia, scriitorii, o Contra-Securitate a lor, la Europa Libera... Mariana Marin, Madi pentru noi, egoistii ei prieteni, nu stia de frica. Ce sa-i ia? Caii de la bicicleta? Viata? Iata ca i-au luat-o pina la urma chiar ingerii. Cum e mai bine, Madi? Sa mori de mina omeneasca ori de pla-mina ingereasca?“.
Lucian Vasiliu si-o aminteste pe Mariana Marin – intre altele – in „croaziera scriitorilor“ pe Marea Neagra si pe Mediterana, din urma cu aproape un deceniu, iar Nichita Danilov marturiseste ca despre poeta i-au vorbit de-a lungul anilor multi alti poeti…

Pe prima pagina a Adevarului literar si artistic din 8 aprilie apare fotografia de pe spatele Zestrei de aur, ultima carte a poetei, reluata in interior, in pagina 7, alaturi de un singur articol, scris de un tinar colaborator, Bogdan-Alexandru Stanescu (Zestrea de pe urma). Un fragment: „Mariana Marin [...] a reusit sa adune comunitatea scriitorilor, a realizat o coeziune pe care o credeam imposibila. O suma de solitudini a reusit sa se aseze pe linia punctata descrisa in jurul unei solitudini absolute. Zestrea de aur marturiseste la fiecare pagina paradoxul acesta: asumarea singuratatii, dar intotdeauna intr-un context uman al grupului, al generatiei. Poate de aceea plingeau atitia dupa moartea poetei, poate de aceea foarte multi zimbeau cinic“ – acest final de propozitie fiind (eufemistic spus) nedumeritor…

Numarul 14 din 9-15 aprilie al Romaniei literare gazduieste, in paginile 4-6, un amplu grupaj in memoriam Mariana Marin, cuprinzind evocari de Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Adriana Babeti, Adriana Bittel, Florin Iaru, Mircea Mihaies, Marina Constantinescu, Nora Iuga, Mircea Cartarescu, Antoaneta Ralian si Claudiu Komartin, unii semnind texte mai intens personalizate, altele critic-evaluatoare, iar citeva mai degraba conventionale. Iata citeva extrase:
Din Nicolae Manolescu: „Ultimele dati cind am vazut-o, in redactia revistei noastre, era de o veselie debordanta. O exuberanta suspecta incerca sa nu lase sa i se observe disperarea. Poezia ei, din contra, nu-si ascunde niciodata dramatismul. Nu e neaparat o legatura intre felul de a fi (totdeauna aparent) al omului si expresia lui literara. Gravitatea poeziei Marianei Marin a fost insusirea ei cea mai evidenta de la inceput. Cind a debutat, in Cenaclul de Luni, a facut o impresie nefavorabila. Nu era asa-zicind in ton cu generatia ei, care a invatat s-o iubeasca abia mai tirziu. N-avea chef sa se joace. Avea ceva de spus si o spunea de-a dreptul. Poezia ei n-are ascunzisuri. Dar nici luminisuri. E un soi de elegie permanenta. [...] Mariana Marin este o poeta extraordinara“.
Din Eugen Negrici: „Despre putini poeti contemporani se poate spune ca au avut ceea ce Mariana Marin numea «curajul de a lucra la radacina Raului», de a ramine cu o uimitoare consecventa si cu o incrincenare sufocanta intr-un spatiu al delimitarilor etice, unde «cucerirea de sine» recurge la confesiunea denuntatoare si la nemiloasa autoscopie“.

Adriana Babeti si-o aminteste pe Mariana Marin in „croaziera scriitorilor“ din urma cu aproape un deceniu: „istovita de boala, mi-a daruit tot ce se putea darui intr-o calatorie ca a noastra: o gura de apa si de mincare in autocar, la Odessa, un loc mai bun in cabina, la Salonic, un scaun la geam, spre Varna, cuvinte de alinare pe strazile Izmirului, imbarbatari in portul Constanta“.
Despre altruismul Marianei Marin, despre grija sa fata de cei din jur vorbeste si Adriana Bittel: „rar un poet capabil de atita altruism, de atita entuziasm pentru scrisul confratilor, de la cei foarte tineri, carora le incuraja si gira debutul, la afectiunea pentru optzecisti si pentru cei mai in virsta, despre care vorbea intotdeauna ceremonios, recunoscatoare pentru pretuirea de care se bucura in ochii lor. [...] Voia sa faca tot binele ce ii statea in puteri «fara sa ranesc nici macar aerul pe care il respir» si avea curajul bunatatii sale impotriva nedreptatilor, suferintelor, prostiei“.

O evocare neconventionala, furtunoasa semneaza Florin Iaru, pornind de la o marturisire sentimentala. Citam in intregime: „M-am indragostit de Madi prin anul trei de facultate si, cum se intimpla in asemenea cazuri, pentru a ajunge la ea, m-am slujit de poezie. De ce? Nu stiu. Poate pentru ca, inainte de Cenaclul de Luni, umblam cu totii, ca niste muste bete, dupa glorie si adevar poetic. Madi avea o garsoniera prapadita prin Titan. Acolo disecam toata arta poetica a lumii si ne minunam de ce nu ne iese si noua. Poezia ei n-a izbucnit peste noapte, cum li se intimpla norocosilor. Abia pe la sfirsitul lui ’77 avea sa dea primele semne ca va sparge plafonul. Intr-un fel, destinul nostru literar, al optzecistilor, a semanat. Noi n-am iesit pe piata din frageda pruncie. Incercarile si erorile se tineau lant. Dar, pina la urma, frecam si intristam hirtia de o lua dracu’./ Madi era curtata de mai multi baieti pe care, daca avea pica, daca n-avea, ii baga sub masa la bautura. Apoi facea cu ochiul, smechereste. «Batrine» – isi infoia glasul, tragind barbia in piept – «he, he, he! Pai, ce, asa merge?». Intr-un fel, Madi nu era buna de «iubita», ci de prieten. Dar asta nu se vedea clar atunci. Mai exact, nu vedeam eu. (Aici v-ar putea lamuri Pufi, sau Luisa, sau Nora Iuga.) Nu se putea obisnui cu stilul romanesc al fiintei, desi a fost sclava lui preasupusa. Asta v-o spun pentru ca, daca bateai la usa ei la miezul noptii sau la cinci dimineata, tot aia era. Intrai, intrai in vorba, deschideai sticlele de vin rosu, puneati tara la cale si, pina la urma, tot isi declarai ce aveai pe suflet. Uneori ii puteai spune c-o iubesti. Tot aia era./ Madi se minuna mereu de lumea in care traia.

Mirarea ei s-a terminat o data cu miscarile sindicale din Valea Jiului, o data cu initiativa lui Paul Goma. Din acel moment Mariana Marin a devenit o militanta. Ea era port-drapelul revoltei grave a optzecistilor. Dar, spre deosebire de militantii de profesie cu ambitii literare, pentru ea, momentul acela a pus ordine in felul ei de a scrie. Atit. Un soi de ordine poetica si feminina intr-o viata tot mai dezordonata. Mai tirziu, a stabilit legaturi cu toti dizidentii tineri din tara si ne-a tras dupa ea. Ce vremuri! Ce betii!/ Numai ca asta s-a intimplat mult mai tirziu. Insa atunci, inainte de cutremur, eu treceam cu acel soi de disperare baieteasca prin Titan. Cap compas: garsoniera lu’ Madi. Daca era lumina, urcam./ Chiar asa: numai daca era lumina“.
Mircea Mihaies reconstituie dialogurile pe care le avea in ultimii ani cu Mariana Marin si interpreteaza fotografia de pe coperta a patra a Zestrei de aur, cu Madi in mijlocul unei case in constructie, ca o imagine simbolica a „zidirii“ poetei „intr-un sicriu de caramizi“: „Fotografia e veche de citeva luni, un an, si cred ca de-acum caramizile au acoperit-o cu totul“.
Marina Constantinescu scrie despre disparitia actritei Vasilica Tastaman si despre cea a Marianei Marin, amintindu-si expozitia cu vinzare organizata acum citiva ani pentru finantarea tratamentului poetei. Apoi, o alta scena, in care Mariana Marin „s-a apropiat de mine, m-a mingiiat pe obraz si mi-a dat volumul Un razboi de o suta de ani“.

Iata un pasaj din evocarea semnata de Nora Iuga: „de cind am aflat vestea napraznica, tot incerc sa-i refac chipul in gind, sa mi-l readuc in fata ochilor si ultima Madi nu vrea sa vina, imi apare mereu prima Madi – 1979, o fata cuminte, frumoasa, foarte respectuoasa, un fel de fata a bunicilor. s…t Madi are un par negru si bogat, cu carare la mijloc si breton pe frunte. s…t. Madi care avea un suflet numai bun sa incapa in el toti oamenii, Madi care gazduia si ospata drumetii ca fintina Elenei Farago, Madi cu care ascultam Europa Libera, aproape in fiecare seara, la ea sau la noi, pentru ca, de la geamul blocului meu, din Titan, vedeam daca geamul ei era luminat sau nu. Si interminabilele anchete de la Securitate, traind cu taisul la beregata, si vizitele nocturne ale militienilor – ajunsese un fel de vinat incoltit din toate partile... si, in tot acest timp, scria poezie dupa poezie, de parca si-ar mai fi jupuit o coaja noua de pe o rana veche“.

Scurta evocare a lui Mircea Cartarescu, in intregime: „Incerc sa spun ceva acolo unde nu mai sint cuvinte de spus. Madi a trait ca o poeta si a murit ca o poeta. Toata viata ei a fost poezia. In afara poeziei, a avut parte doar de nefericire. Unii si-o vor aminti asa cum a fost in ultimii ei ani: ruinata de boala si singuratate. Eu mi-o aduc aminte (si-o s-o tin minte mereu) pe frumoasa, puternica, vesela si generoasa mea colega de an de la facultate. Cea care n-a facut in viata ei rau nimanui, care n-a stiut si n-a vrut sa se bucure de reputatia ei de mare poeta, care a trait si a murit in indigenta. Cea cu care colindam barurile si cafenelele, in care-si lasa ultimul banut si unde stateam ore-n sir vorbind numai si numai despre poezie. Madi, cea care n-a stiut sa minta nici in viata, nici in literatura, cum mintim cei mai multi dintre noi. Curata si buna, entuziasta si nesabuita. Madi, pe care am iubit-o cu totii si pentru care totusi n-am facut nici unul destul ca s-o salvam de lume si de ea insasi. Dumnezeu s-o odihneasca si s-o pastreze mereu in gindurile Sale“.

Stupefiata de disparitia Marianei Marin este si Antoaneta Ralian, de care poeta se apropiase in ultima vreme, pina la intentia de a o inregistra pentru o carte de convorbiri, asa cum facuse la inceputul anilor ’90 cu Oana Orlea: „ma intrebase cind sint dispusa sa incepem o suita de convorbiri pe care intentiona sa le publice si pentru care o aminam din luna in luna s…t/ Madi Marin, in ciuda diferentei de virsta care ne despartea, imi era foarte aproape si imi aducea poezie. Ma amuza uneori ca se conforma atit de tipic cliseului romantic, desuet, al poetului: aeriana, imagine clasica a acelui banal «cu capul in nori», desprinsa de orice realitate materiala, mai ales baneasca; inocenta, de o inocenta si o puritate ce frizau, uneori, naivitatea. Si daruita, o daruire totala, calda si tandra, in tot ce facea. [...] De ce oare mor poetii atit de tineri? Sa fie nevoie de poezie pe acolo, pe sus?“.

La final, un foarte tinar poet, Claudiu Komartin, care o evoca pe Mariana Marin cu patetism: „Departe de a fi fost tiranica, prietenia Marianei Marin te cuprindea ca un navod luminos si se cerea respectata cu singe si suflet. De la ea iti era permis sa pretinzi totul, dar, o data ce acceptai acest lucru, nu mai era loc pentru jumatati de masura. Razvratita in fata tacerii si a nepasarii din gesturile semenilor, Madi absorbea toate durerile si framintarile lumii, contopindu-se cu ele pina la schilodire, pentru a le infuza o calda, pulsinda, indeniabila omenie. Efortul era insa epuizant si i-a devastat sanatatea. Orice solutie comoda, orice iesire lejera din criza, orice raspuns nesincer sau evaziv o iritau. Iar cind devenea coroziva, trebuia sa te pazesti“…

Vineri 18 aprilie, cu incepere de la orele 17, va avea loc la Liceul de arta din Tulcea o reuniune comemorativa intitulata Mariana Marin – Mutilarea artistului la tinerete. O poeta a generatiei ’80 – lecturi, muzica, discutii. Prezinta: Peter Sragher.

 
 
 
Cele mai citite articole
„Valea Jiului, o cetate de suflete tari“. Istoria unui interviu
Gala HOP – actori şi performeri. Bonus: discriminarea actriţelor redivivus
TANDEM. Mîncăul
DE RECITIT. Dramele de conştiinţă ale omului politic
O restanţă: disidenţa
Cele mai comentate articole
„Valea Jiului, o cetate de suflete tari“. Istoria unui interviu
O restanţă: disidenţa
BIFURCAŢII. Despre studenţi cu sau fără bac
TANDEM. Mîncăul
DE RECITIT. Dramele de conştiinţă ale omului politic
Cele mai recente comentarii
rectificare
Dorin Tudoran elocvent (I)
@ InimaRea
@ cititor
Domnu' Dan, dvs. sunteti Constantin Dobre?
 
Parteneri observator cultural
Aletheea