În spiritul timpului

Autor: Oltiţa CÎNTEC | Categoria: | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Un majorat se serbează în cluburi, cu tequilla şi whisky stinse cu bere sau cu energizante, cu mulţi decibeli în boxe şi cu ritmuri asortate. Împlinirea a 18 ani de viaţă impune cîteva schimbări fundamentale de statut social, printre care (nu neapărat în ordinea importanţei lor) dreptul de a şofa, de a vota, de a obţine permis de portarmă la pachet cu obligativitatea de a deveni responsabil legal de propriile acţiuni. Festivalul Naţional de Teatru (FNT) a ajuns la majorat. Slavă Domnului, fără sincope, cu continuitate, cu mai mulţi părinţi iubitori, ceea ce, în agitata societate românească a ultimelor decenii, constituie în sine un merit. De majorat, FNT a primit cadou un nou selecţioner, pe criticul de teatru Cristina Modreanu, care i-a organizat o ediţie caracterizabilă prin alura tinerească, modernă. Pe măsura vîrstei. După o altă cutumă a locului, încă înainte de a suna gongul inaugural, lumea teatrală autohtonă s-a împărţit în tabere şi în grupuscule, care de lăudători necondiţionat, care de demolatori vehemenţi. Că de ce aia, şi nu ailaltă, că de ce ăla, şi nu celălalt? Nimic uimitor ori îngrijorător aici, căci diversitatea de opinie şi, mai ales, felul în care o spui fac lumea noastră atît de pitorească.

Revin la aerul modern, dezinhibat pe care l-am perceput mai evident de data aceasta: de fond – o structurare mai dinamică a conţinutului de spectacole, o secţiune „Debut“ (care va face să curgă multă cerneală, dar în a cărei necesitate eu cred), revista Scena.ro (deocamdată un număr pilot), încercarea de a extinde FNT şi spre alte oraşe dispuse să-l primească (acum doar Timişoara, unde e itinerată o producţie, dar pentru la anul se promit mai multe), traduceri din literatura teatrologică de referinţă (în parteneriat cu UNITEXT-ul); şi de formă – materiale promoţionale mai apropiate de stasurile advertisingului actual, în sfîrşit, bilingve (româno-engleze), vînzarea biletelor şi, on-line, un nou site (jingle-ul m-a omorît auditiv, pînă m-am prins de unde să dau mute) etc. Continuitatea de proiect e un merit al FNT 2008. E un semn că manifestarea îşi consolidează o identitate structurală, în jurul căreia se adiţionează variaţiile ce ţin de viziunea directorului artistic. Componenta internaţională, secţiunea „Dans“, cea consacrată „Independenţilor“ („Indie“), lansate de selecţionerul precedent, Marina Constantinescu, au fost conservate, dar remodelate. La „internaţionali“ au venit nu „clasici“, ci trupe cu propuneri inovatoare, premiate la manifestări continentale de vîrf. La „Dans“, spotul a fost îndreptat spre Centrul Naţional al Dansului. Iar la „Indie“, au apărut şi invitaţi „de-afară“.

FNT 2008 a propus un format, o versiune up to date despre care nu cred că e onest să spunem că e desăvîrşită, dar nici că trebuie dinamitată. E o propunere cu mai multe atuuri. Unul dintre ele este intenţia de a conecta căruţa românească a lui Thespis la cea mondială. Cum? Prin aducerea la festival a unor creatori şi a creaţiilor lor, din România şi din străinătate, care să se privească reciproc şi să dialogheze estetic. În ceea ce-i priveşte pe-ai noştri, am avut sentimentul de dezacademizare a FNT, în sensul bun al termenului, de deschidere, de asumare îndrăzneaţă a riscului estetic. Nu spun o noutate, experimentalismul ultimelor decenii a simplificat procedurile de atestare a reuşitei, scurtînd semnificativ drumul spre valoare. Valoarea nu depinde de vîrstă, e o noţiune axiologică, variabilă, ţine exclusiv de artistic şi nu mai trebuie să aşteptăm moartea artistului pentru a-l include în dicţionare. La unii, sclipirea se manifestă mai devreme, la alţii, mai tîrziu; la unii, e o ardere intensă, scurtă, urmată de ieşirea la fel de rapidă pe o linie moartă; la alţii, flacăra e de mai lungă durată. Dar combustia creatoare, indiferent de durata ei, trebuie surprinsă. FNT e o imagine-bliţ a sezonului teatral trecut, flash-ul lui 2008 fiind direcţionat nu către regizor, ca în anii precedenţi, ci către spectacole. Spectacole de top, atîtea cîte au fost şi pe unde au fost, căci selecţia se face din existent. Clar şi simplu.

De ce e bine să fie prezenţi tinerii creatori, cei din „Debut“, alături de consacraţi? Pentru că li se dă şansa de a fi văzuţi, criticaţi. Pentru că gestul de a-i arăta la primii paşi în carieră, aşa cum sînt, în evoluţie, devine un semn de investiţie simbolică în tineri şi de încredere în capacităţile lor de a conta în teatrul nostru.

Independenţii funcţionează semnficativ, în continuare, în Capitală. Cele cîteva proiecte hors-Bucureşti, unul de la Timişoara, altul de la Craiova şi încă unul de la Tîrgu Mureş, au demonstrat, prin singularitatea lor, cît de dificil e încă să rezişti în afara pulpanei statului. Faptul că formulele private de funcţionare sînt mai numeroase în Bucureşti e determinat de factorul economic, concentrat, se vede, în centrul administrativ al ţării şi în vestul ei. Secvenţa „Indie“ din FNT e absolut necesară, e altceva decît cea a „instituţionalizaţilor“. La categorii diferite de buget, teatrele independente sînt mai dinamice, obligate fiind să ţină cont de regulile pieţei culturale.

Prezenţele străine din FNT au contat pentru toată lumea. Nu numai din perspectiva fascinaţiei pe care străinătatea o exercită încă asupra noastră, ci mai ales pentru că invitaţii au reprezentat direcţii estetice de ultimă oră. Au fost, pe de o parte, trupe, regizori şi spectacole care exemplifică cele mai actuale tendinţe europene de gen. Atît din Vest (Rimini Protokoll, Joël Pommerat), cît şi din Est (Kama Ginkas, Alvis Hermanis, Lev Erenburg). Au venit la Bucureşti critici din alte spaţii culturale (printre ei, Tom Sellar, de la Yale School of Drama, editorul revistei Theatre, care pregăteşte un număr special consacrat artei scenice autohtone), teoreticieni de marcă (Hans Thies Lehmann), realizatori de workshop-uri (printre alţii, americanul Richard Foreman); au fost conferinţe, s-au lansat cărţi. Colecţii de teatru ale unor edituri, dar şi propunerile editoriale ale FNT, cu titluri importante ale ultimilor ani. Ţinta a fost conectarea, pe mai multe canale, la pulsul continentului.

O constatare ochiometrică: publicul a fost, la unele reprezentaţii, mai puţin numeros decît altădată. Preţul biletelor nu era prohibitiv, o fi fost mai degrabă concurenţa Festivalului Uniunii Teatrale Europene, programat, ce coincidenţă!, exact în aceeaşi perioadă.

În expunerea susţinută la UNATC, Hans Thies Lehmann, teoreticianul care a impus sintagma teatru postdramatic, a explicat foarte plastic noţiunea. E ca atunci cînd, după o explozie stelară, în univers gravitează o mulţime de corpuri celeste, rezultate ale dispersiei. Nu e o apocalipsă, e doar o etapă a schimbării ca stare continuă. Ajuns la maximul evoluţiei sale, atingînd pragul epuizării estetice, teatrul dramatic a generat o pluralitate de formule experimentale, subsumate teatrului postdramatic. Fiecare dintre aceste noi formule are drept focus unul sau altul dintre ingredientele care fac de mii de ani teatrul: spaţiul de joc, extraverbalitatea, gestualitatea, corporalitatea. Nu e nimic îngrijorător, e o realitate şi o paradigmă culturală care încearcă să ordoneze ideatic entropia preocupărilor artistice recente. FNT 2008 s-a străduit ca, ajuns la majorat, să se integreze în spiritul timpului. Dacă tot are dreptul de a şofa, de a vota şi de a solicita permis de portarmă.