OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Actul de nastere al literaturii fantasy e publicarea, la 21 septembrie 1937, a unui roman pentru copii – Hobbitul, de J.R.R. Tolkien. In jurul povestii lui Bilbo Baggins se va construi apoi un intreg univers, cu o mitologie si istorie proprii, cu rase vorbitoare de limbi inventate (15 la numar, dintre care, Quenya si Sindar sint cele mai bine conturate), cunoscut sub numele de Pamintul de Mijloc. Desi fragmentata in sute de povestiri (terminate sau nu), poeme, romane si cicluri epice stufoase, completate de dictionare, harti si genealogii impresionante, opera de fictiune a lui Tolkien, scrisa pe parcursul a peste 50 de ani, e unitara si coerenta. Punctele de sudura sint universul fictional, Arda, care inglobeaza Pamintul de Mijloc, dar si Valinorul, tarimul zeilor, mitologia (lupta dintre Morgoth, Inamicul Intunecat, si spiritele atrase in caderea sa, pe de o parte, si Valarii – puterile sau zeii – ajutati de vrajitori, elfi, pitici si oameni, pe de alta parte) si o serie de personaje, precum Mithrandir (Pelerinul Sur sau Gandalf), ), Elrond din Imladris (Vilceaua despicata), Galadriel din Lóthlorien, hobbitul Bilbo Baggins si chiar Sauron, cel mai puternic dintre servitorii lui Morgoth si dusmanul Pamintului de Mijloc, in cel de-al Treilea Ev.

- Opera lui Tolkien a izvorit din pasiunea sa pentru lingvistica
Daca in Hobbitul tonul este oarecum jucaus, in Stapinul Inelelor (1954, 1955) si in Silmarillion (publicat postum, in 1977, de Cristopher Tolkien, fiul cel mic al scriitorului) tonul e grav, cu accente care amintesc de Ecleziast si de cintecele barzilor medievali. Ca sa-i facem pe deplin dreptate lui Tolkien, trebuie sa mentionam ca datele publicarii nu reflecta, neaparat, procesul conturarii operei, aceasta izvorind din pasiunea... stiintifica a universitarului de la Oxford pentru lingvistica. Mai intii au fost inventate cele doua limbi, Sindar si Quenya, dupa care a fost scrisa, in 1917, Cartea povestilor pierdute (ramasa in sertar si publicata mult mai tirziu cu titlul Silmarillion) pentru a pune aceste limbi intr-un context viu.
Inainte de Tolkien au fost Odiseea lui Homer si mitologiile greaca, romana, scandinava, egipteana, Beowulf, La Mort d’Arthur a lui Sir Thomas Malory, Calatoriile lui Gulliver a lui Jonathan Swift, Baronul Münchausen, povestile fratilor Grimm, Alice in Tara Minunilor a lui Lewis Caroll, Dracula lui Bram Stoker.

- Perioada romantica a literaturii fantasy
La inceputul secolului al XX-lea, scriitori precum Frank Baum (Vrajitorul din Oz), Robert E. Howard (Conan barbarul) si chiar H.P. Lovecraft si C.S. Lewis (seria Cronicilor din Narnia) l-au secondat, oarecum, pe Tolkien. Genul, care pina in anii 1940 nici nu purta un nume, era considerat neserios, marginal, iar autori precum Howard sau Lovecraft publicau povestiri pulp (excentrice, daca ar fi sa ne luam dupa canonul literar de atunci, dar nu neaparat ieftine, vandabile sau destinate succesului comercial) in revista americana Weird Tales. Conan, personajul lui Howard, a devenit celebru abia in anii ’70, datorita benzilor desenate editate de Marvel Comics, mult dupa sinuciderea „parintelui“ sau, in 1936. H.P. Lovecraft a murit in mizerie, cel mai probabil de foame, in 1937, completind un destin demn de idolul lui literar, Edgar Allan Poe. Era perioada romantica a literaturii fantasy. Singurul care s-a bucurat de un relativ succes si de oarecare drepturi de autor in timpul vietii a fost Tolkien.
Adevarata glorie a inceput abia dupa moartea autorului, in 1977, cind Cristopher Tolkien a publicat Silmarillion.

Cartea a ocupat primul loc in topul New York Times al bestseller-urilor timp de 20 de saptamini si a ramas in primele zece pozitii mai bine de un an. Iar celebritatea la scara planetara, isteria de masa si sumele inimaginabile pe care le incaseaza, probabil, urmasii lui Tolkien dupa ecranizarea lui Peter Jackson, a carei ultima parte, Intoarcerea regelui, a fost premiata cu unsprezece Oscaruri (la fel ca Titanicul!) nu si le imagina nimeni, cred, in 1937. Cunoscatorii, care nu gusta neaparat bataliile grandioase à la Hollywood si gag-urile prin care un personaj, altfel serios, precum Gimli gnomul, e ridiculizat, cunoscatorii care cauta frumusetea si bogatia detaliilor, transpuse prin filtrul imaginatiei, precum si culorile, tablourile unei lumi de sine statatoare, parfumul vechi al genealogiilor, sunetul fascinant al limbilor si denumirilor elfesti, farmecul profund al poemelor, al imnurilor de slava si al cintecelor bardice, maretia si inspiratia morala a faptelor eroice ar fi preferat, poate, ca succesul lui Tolkien sa ramina mic si fanii – putini.

- Stapinul Inelelor ocupa locul I in topul romanelor fantasy
Dupa Tolkien au venit Ursula K Le Guin (ciclul Earthsea, din care amintim Un vrajitor din Earthsea, 1968, ecranizata de Robert Lieberman in 2004), Roger Zeleazny, cu ciclul Cronicile din Amber (cu doua serii incheiate, totalizind 10 volume), Robert Jordan cu seria Roata timpului, al carei prim volum, Ochiul lumii, a aparut in 1990 si care va ajunge, in octombrie 2005, prin Cutitul Viselor, la cea de-a unsprezecea carte a – speram – dodecalogiei si, printre multi altii, invatatoarea britanica J.K. Rowling, care in 1997 a dat lovitura prin Harry Potter si piatra filozofala. In topul primelor 100 de romane fantasy ale tuturor timpurilor, in functie de preferintele cititorilor, Stapinul inelelor ocupa locul intii, urmat de Ochiul lumii al lui Robert Jordan, de Hobbitul (parintele genului si-a asigurat o pozitie confortabila in virf!), Noua printi in Amber a lui Roger Zeleazny si de Un vrajitor din Earthsea al Ursulei Le Guin. Primul volum al seriei de, probabil, sapte volume Harry Potter (autoarea nu s-a hotarit inca si nu stie daca o vor „tine bateriile“ pina la capat!) e situat abia pe locul 53.

In topul popularitatii filmelor, trilogia Stapinul inelelor a lui Peter Jackson ocupa, evident, primul loc, urmata de The Princess Bride (regia Rob Reiner, 1987, dupa romanul lui William Goldman), Willow (regia Ron Howard, 1988, scenariu de George Lucas). Blockbuster-ul Harry Potter si piatra filozofala, care i-a adus „mamicii“ J.K. Rowling milioane (datorate, in mare parte, succesului pe care l-a avut personajul sau in America), se situeaza abia pe locul noua. Sint de consemnat, totusi, doua amanunte: seriile Amber sau Earthsea apartin genului high fantasy, care se caracterizeaza prin complexitatea universului fictional, cu panteonul, cosmogonia si istoria bine conturate, prin sobrietatea si chiar lirismul tonului, prin prezenta unor limbaje elaborate, inventate de autori, prin abordarea unor teme precum trecerea timpului si decaderea lumii. Scriitorii de high fantasy sint, de regula, filologi cu multe diplome universitare (cazul lui Roger Zeleazny, specialist in poezia secolului al XIX-lea si in teatrul elisabetan).

Apoi, spre deosebire de genul sword and sorcery, abordat cu usurinta de autorii de benzi desenate si mult mai pe gustul Hollywood-ului, cartile unor Zeleazny sau Le Guin se adreseaza unui public mai elevat, capabil sa guste si delicatesele filologice, si placerea unui studiu elaborat asupra limbilor, istoriei si heraldicii. Impactul comercial e, de obicei, moderat si reeditarile (nemaivorbind de ecranizari!) se lasa asteptate. Succesul lui Tolkien e un paradox perfect, intrucit toata magia si poezia s-au pierdut o data cu ecranizarea, si putin sint cei dornici sa recupereze cu adevarat cartile, dupa filmul lui Jackson, servit cu un burger alaturi. Succesul lui Rowling nu trebuie sa ne mire, pentru ca ceea ce vezi pe ecran, gasesti si in carti, iar autoarea insasi se lasa influentata, in timp ce scrie, de betia box office-ului si de cit de bine arata pe ecran pustiul de 15 ani Daniel Radcliffe, alias Harry Potter.