OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Literatura s-a ocupat prea putin de relatia psihica dintre cel care face binele si cel care este ajutat. Prejudecata este ca ajutatul datoreaza recunostinta si facatorul binelui o asteapta. Dar in realitate sint tot mai dese uimirile binefacatorilor in fata lipsei de recunostinta a beneficiarilor. Fie ajutatul evita sa mai dea ochii cu cel care l-a ajutat cindva, fie, mai frecvent, il auzi pe binefacator plingindu-se: „L-am ajutat si acum ma injura. Facerea de bine...“
Si eu am descoperit complexitatea acestei teme destul de tirziu. Mai bine zis am avut ocazia sa citesc o proza a unui autor, coleg de generatie, care o atingea in treacat si, pe urma, discutind cu acel om o zi intreaga, am ajuns la concluzia ca relatia psihica dintre cel care face binele in mod cu totul gratuit si cel care s-a aflat in situatia de a avea disperata nevoie de acel ajutor merita sa fie observata cu mai multa atentie. E spectaculoasa chiar.

Uneori avem de a face cu o gama foarte larga de sentimente, de la induiosatoarea fraternitate la ura. Cum, de ce? Nu stiu, dar pare sa fie un fenomen natural.
in mod cit se poate de firesc, cel care se afla in situatia de a avea nevoie urgenta de ajutor este umilit chiar de situatia in care se afla. Astfel, ajutorul ii apare in dubla lumina de necesitate stringenta si noua umilinta. Daca ajutatorul se arata complet dezinteresat in acordarea ajutorului, suspiciunea celui ajutat poate sa creasca pina la credinta ca binefacatorul a profitat de situatia critica pentru a-l umili pe cel aflat in impas. La rindul sau, cel care ajuta are de ales intre a ajuta „pe gratis“ si a risca aceasta ranire a orgoliului celui ajutat sau a cere ceva in schimbul ajutorului sau ceea ce transforma caritatea in comert cu un partener ce n-are libertatea de alegere (fiind constrins de situatie sa accepte).

Oricum ajutorul interesat (daca respectivul interes al ajutatorului este declarat de la bun inceput) este mai cinstit si mai putin riscant decit ajutorul caritativ in spatele caruia se ascunde un interes viitor, la inceput bine mascat. De obicei, acestea din urma se termina cu patimasa denuntare a nerecunostintei ajutatului de catre un ajutator ce se crede indreptatit la dobinda.
Daca intre oameni lucrurile sint atit de complicate, inchipuiti-va cit de mult se complica ele cind sint transpuse la scara relatiilor intre popoare.
Asa numita prietenie intre popoare, sintagma exploatata de mai multe ideologii, nu este decit un mod clasic de a masca relatiile dintre state, care nu se bazeaza decit pe interese. Cel putin ca entitate psihica trebuie sa admitem ca poporul e altceva decit statul. Si deci, acei „ambasadori ai poporului“ care nu se recunosc a fi si ai statului (sau invers), acei „agenti ai prieteniei intre popoare“ care cer sau ofera ajutoare in numele poporului lor servesc sau deservesc interese de stat. Ei nu pot fi, asa cum n-au fost niciodata, decit pescuitori in ape foarte tulburi.

Din aceasta perspectiva vedem cit de superficiale sint consideratiile facute pina acum in presa in legatura cu chestiunile atit de controversate ale ajutoarelor, clauzelor, creditelor, investitiilor de capital in industriile tarilor din estul Europei. Din aceasta superficialitate se nasc noi prejudecati, cum ar fi aceea a fapului ca tot ce se afirma in Occident despre tarile noastre este adevarat din simplul motiv ca in acele tari este democratie. Noi nu ne intrebam nici un moment daca Occidentul poseda un limbaj adecvat pentru intelegerea realitatilor de aici. Aceasta intrebare ar fi trebuit sa ne-o punem fie si numai constatind cit de mari au fost oscilatiile de valorizare a acestei realitati in discursul politic occidental. De la entuziasmul pentru Ceausescu din 1968 pina la oroarea inspirata de el in anii ’80, de la euforia televizata din decembrie ’89 pina la condamnarile vehemente din iunie. Excesele in sine dau seama de inadecvarea limbajului la realitatea supusa cunoasterii.
Si atunci cum sa nu ne temem de acei „agenti ai prieteniei intre popoare“ (orientati azi spre alt punct cardinal) care imprumuta rationamente straine despre realitatile noastre si incearca apoi sa ni le impuna conditionind prietenia si ajutoarele? [1990]