OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Draga domnule Porumboiu, curgeau inca distinctiile la festivaluri internationale obtinute cu scurtmetrajele studentesti Calatorie la oras si Visul lui Liviu, premiate in prealabil la CineMAiubit (inainte de suspendarea acestui festival), cind cistigasesi deja o finantare publica pentru lungmetraj, in vara lui 2005, din partea singurei comisii CNC non-mafiote si competente de dupa anul 2000 (mafia si incompetenta au revenit in forta la judecarea ministeriala a contestatiilor, in toamna lui 2005). Iar acum aud despre lungmetrajul dumitale de debut superlative absolute, din partea unor colegi de toata increderea, care au avut privilegiul sa vada filmul aproape finalizat.

Mi-au creat impresia ca este iminenta schimbarea perspectivei asupra peisajului filmic autohton, ca si cum in mijlocul Bucurestiului ar aparea peste noapte un building de cel putin 30-40 de etaje. Putem incepe sa credem ca traim filmic in cea mai buna lume din cite sint cu putinta? Sau mai e totusi de schimbat cite ceva in cea de fata?
|n primul rind, trebuie sa va spun ca lungmetrajul de care pomeniti, A fost sau n-a fost?, este un proiect independent de CNC, care nu are legatura cu concursul din vara lui 2005. Anul trecut am scris doua scenarii de lungmetraj. Cu unul dintre ele am cistigat la concursul de la CNC si urmeaza sa-l filmez anul viitor, iar pe celalalt l-am filmat in iarna trecuta. Despre film nu-mi place sa vorbesc, o sa vorbeasca el singur in curind. Eu cred ca e un film bun si nimic mai mult. |n ultima vreme, au inceput sa apara filme romanesti bune, dar cred ca inca nu putem trai nici filmic si nici din film.

- Doua repere: Pintilie si Cristi Puiu
Cind am pariat pe dumneata, dupa scurtmetrajele prezentate la CineMAiubit si ulterior, citindu-te detasat sau de unul singur, ca reprezentant al unei virtuale parti a doua a Noului Val, m-am referit la factura romanesca a filmelor carora le scrii singur sceneggiatura. Ai fi oarecum primul caz de acest tip – apropo de „romanesc“ – din istoria cinematografului romanesc. Cum altfel te-ai raporta la predecesori si la colegi? Simti ca faci parte dintr-o scoala, dintr-un curent sau „val“, sau in ce masura constientizezi/accepti ruptura/diferentierea de traditii/inertii/ contexte/ecuatii individuale?
Eu imi scriu singur scenariile, iar in prima faza sint interesat de poveste aproape literar, apoi urmeaza partea in care ma detasez si incep sa regindesc totul filmic. De fiecare data incerc sa gasesc spiritul povestii si sa-l transpun filmic, constient fiind ca am in spatele meu 100 de ani de cinema, iar in cei 100 de ani pe care eu ii am in cinema se regasesc si autori romani, precum Lucian Pintilie si Cristi Puiu.

Iti dai seama ca nu esti un „exemplu bun si demn de urmat“ de catre cei care – numarul lor e legiune! – isi inchipuie ca pot si ei sa-si scrie singuri sceneggiatura (evit cuvintul periculos prin comasare „scenariul“, prin care ar trebui sa intelegem doar soggetto), considerindu-se „autori totali“, ca mai toti predecesorii de dupa 1989 (unele tinichele de la festivaluri ajutindu-i sa se autoiluzioneze in continuare)? Ce-i de facut cu aceasta molima?
Sincer, nu prea „vad“ intrebarea, dar am sa incerc un raspuns... Cred ca sint regizori care sint buni de la primul film si regizori care sint buni de la al patrulea film. Mi-e greu sa cred ca exista regizori care fac filme doar pentru premii sau pentru festivaluri. Ar ceda nervos. Eu cred ca noi nu prea avem rabdare in general, iar cind e vorba de film, cu atit mai putin.

- Filmul romanesc are nevoie de public in salile de cinema
Ajungind la punctul care pentru altii (ca sa nu spun toata lumea) e alfa si omega (altceva refuzind sa ia in discutie), ajungind deci la problema finantarii filmelor si considerind noi ipotetic ca banii publici ar fi impartiti cum trebuie (ca in cazul singular al concursului din vara lui 2005), cum „te-ai descurcat“ cu restul banilor, din surse private? Si ce-o sa faci la filmele urmatoare, care, nemaifiind de debut, vor avea un procentaj de finantare publica (mult) mai mic? Ce-ar putea sa incurajeze investitorii privati in cinemaul romanesc? in ce masura/cum altfel vor putea influenta cele doua laturi ale finantarii sansa de a nu astepta, precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu si toti debutantii din Noul Val – partea intii, 4-5 ani pina la al doilea film?

Filmul pe care tocmai l-am terminat e un caz special. Cum va spuneam, scenariul l-am scris dupa concursul CNC de anul trecut. Eram in Franta, la o bursa, si mai aveam doua luni de stat in Paris. Satul de celalalt scenariu, la care lucrez cam de doi ani si cu care tocmai „aplicasem“ la CNC, m-am hotarit sa ma apuc de subiectul asta, pe care-l stiam de sase ani. Am scris scenariul intr-o luna, apoi mi-am dat seama ca trebuie sa-l fac acum, ca altfel n-o sa-l mai fac niciodata. Fiind destul de simplu de produs, pina la urma bugetul lui a ajuns la cel al unei reclame scumpe. Am reusit sa gasesc sprijin si sa-l fac din surse private, din sponsorizari si cu ajutorul prietenilor si al familiei, fiind un proiect 100% independent. Pentru celalalt proiect, partial finantat de CNC, inca incerc sa gasesc parteneri din strainatate, intrucit are un buget destul de mare. Cred ca filmul romanesc are nevoie, in primul rind, de public in salile de cinema. Atita timp cit nu va exista profit, nu vad cum investitorii privati vor investi in filmul romanesc.

Mai ramine varianta mecenatului, dar in zilele noastre aceasta functioneaza in fotbal.
E momentul sa deconspiram cititorilor ca te afli in vacanta, undeva in sudul Frantei, unde n-ai la indemina la orice ora un computer cu Internet, ceea ce nu stiam cind am compus intrebarile de mai sus. De unde si lapidaritatea raspunsurilor, unele poate sibilinice. Ce poti adauga totusi in avanpremiera, fie si numai despre tema filmului intitulat A fost sau n-a fost?, peste ceea ce stim: ca intrebarea din titlu se refera la Revolutia Romana/ recte „evenimentele din decembrie 1989“ si ca filmul va fi proiectat in premiera absoluta in deschiderea editiei a cincea a TIFF-ului de la Cluj, la inceputul lunii iunie?

- Avanpremiera la TIFF-ul de la Cluj
Filmul meu nu este despre revolutie, ci mai degraba despre cum vad acum niste oameni acele evenimente si despre cum a trecut timpul peste ei, in acesti ani. Actiunea se petrece intr-un oras de provincie. Directorul televiziunii locale hotaraste ca, intr-un talk-show, sa afle daca in micul lor oras a fost revolutie. „Stiam“ subiectul de sase ani, pentru ca m-am inspirat dintr-o emisiune vazuta cu sase ani in urma. Dar, ca multe alte subiecte pe care le am, era doar la nivel de intentie. Avind timp, anul trecut l-am scris si mi-a iesit foarte repede. Pot sa spun ca aproape s-a scris singur. Niciodata n-am crezut c-o sa scriu un scenariu intr-o luna. Sint onorat ca filmul meu va deschide editia de anul acesta a festivalului de la Cluj.
Finalmente, cu toata parcimonia impusa de tehnica si de imprejurari, sa ne intoarcem la raspunsul la prima intrebare, din care am citat un fragment in titlu. E limpede de ce si in ce sens nu putem inca trai „din film“. Dar in ce sens nu putem inca trai nici „filmic“?

Mi-e teama sa traiesc filmic, pentru ca am incercat odata, in copilaria mea. Vedeam in nestire filme cu Bruce Lee, dupa care incercam sa aplic cite ceva prin cartier. Pentru mine a iesit prost...
...Raspuns incifrat sau evaziv? Evident ca ma gindeam nu la trairea civila, ci la cea de pe ecran si din fata ecranului! in sensul ca, deocamdata, traim filmic prin citeva opere rare, izolate, dar nu „traim“ ca scoala de film, intr-o cinematografie constituita ca atare. Ar fi insa tema altui dialog.